Antihristul este pe teren şi lucrează…

parintele-iustin-parvu

Cuvinte ale Parintelui Justin despre vrajmasii ortodoxiei si ai neamului romanesc si despre cum trebuie sa inaintam pe calea credintei

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când le-o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă ăştia că vor trece prin viaţă fără judecata acestor martiri. Căci nu se luptă cu oameni, aici se luptă cu Dumnezeu. Încercare foarte îndrăzneaţă! Mândria lor depăşeşte limita! De aceea, vor avea de suferit, vor suferi ca şi Irod!

Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea! Acuma-i timp să ne punem cenuşă în cap şi să ne plângem păcatele noastre şi ale neamului nostru. Ni s-a dat mare bogăţie, ni s-au dat mari valori, şi noi n-am ştiut să le stăpânim. N-am ştiut să fim la înălţimea cuvenită.

Antihristul este pe teren şi lucrează, nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică. Atât ne-a mai rămas.

Acum, ca să ne mai împăcăm cu Dumnezeu, trebuie să ne rugăm tare mult! Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Astea sunt un mijloc de cădere nu numai a individului, dar şi a naţiunilor.

Să fim atenţi, să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean! Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E o vânătoare mare de creştini.

Şcolile, Biserica, familia, toate sunt dezmoştenite de orice valoare spirituală. Nici nu mai vorbesc despre naţiune şi naţionalism.

Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia.

De ce-au născut ei drăcovenia asta în Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.

Vrăjmaşii vor să scoată din firea românilor şi umbre de gândire măcar. D-apoi să mai faci vreo acţiune, ceva?

Noi trebuie să fim ca dacii aceia milostivi. Aici e o rădăcină specifică, o vână specială care trece prin românul acesta. Acum vrăjmaşii au prins o anumită libertate de a stăpâni, de a sufoca această valoare spirituală a ortodoxiei.

A consemnat Florin Palas
Video: Romania Uneste-te

Sursa: MARTURISITORII.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *