Căsătoria din interes. Mai grav este că banul decide

Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană. Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi, din punct de vedere material?

Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim, te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.

Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.

Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi „recomandaţi” de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele, frecventând diverse locuri unde banul face regulile. Aveau o prietenă, se iubeau,  şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva. Până la acest nivel poate să meargă minciuna.

Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai  pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient  ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-i deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…

Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă. Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate. Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca  e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie, acceptând compromisul unei căsătorii de convenienţă.

Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează  să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta, fără să vrem sau să ne dăm seama,  ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii. Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales…..

O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi  care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii, nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.

Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă  între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o  vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu elea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă, pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ”cea mai bună partidă”. Oricum, nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu elea.

Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în  lucruri mărunte…

Autor: Gabriela Tudor

sursa: ortodoxiatinerilor.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *