Cu masura cu care măsurați, cu aceea se va măsura vouă

Cuviosul Nikon Vorobiov

Schimonahiei Valentina si surorilor

Dragelor!

Pace va doresc, pacea lui Dumnezeu, ce covarseste toata mintea si il uneste pe om cu Dumnezeu – iar pentru ca aceasta pace sa ne umbreasca trebuie sa ne ostenim noi insine pentru a dobandi dispozitia de pace a sufletului, pentru a ne purta neputintele unii altora, pentru a ierta tuturor toate supararile.

Purtati-va poverile unii altora, si asa veti implini legea lui Hristos – iar cel ce a implinit legea lui Hristos va fi adumbrit si de pacea lui Hristos, cea mai presus de intelegerea omeneasca obisnuita. Aceasta pace il face pe om nesimtior fata de necazurile si suferintele pamantesti, inabusa orice interes fata de lumea aceasta, il trage pe om in Sus, naste in inima iubirea fata de toti, care acopera toate neajunsurile aproapelui, care nu le baga in seama, care face sa ne fie mila de celalalt mai mult decat de noi insine. La aceasta pace au si fost chemati toti cei ce cred in Hristos si mai ales monahii.

Daca nu avem nimic din toate acestea, macar sa plangem inaintea lui Dumnezeu ca suntem saraci, sarmani, goi de tot binele, si sa incetam sa ne mai osandim unii pe altii, de vreme ce noi insine suntem netrebnici si in primejdie a fi lepadati de Domnul. Doftoricit-am Babilonul, si nu s-a vindecat. Mult o sa ne mai rabde Domnul ? Cu iubirea dumnezeiasca este unita si dreptatea dumnezeiasca, potrivit careia Adam a fost izgonit din Rai, a fost ingaduit potopul, au fost arse Sodoma si Gomora, a fost rastignit pentru pacatele noastre Domnul Iisus Hristos.

Asadar, sa ne smerim unii fata de altii si fata de Domnul, si sa ne plangem ranile nevindecate, si sa ne silim sa ne iubim unii pe altii pe cat putem, atunci, pentru smerenie si pentru rabdarea celorlalti ne va rabda si pe noi Domnul, potrivit legii: Cu masura cu care masurati, cu aceea se va masura voua. Iar daca ne vom lasa prada patimilor fara sa ne luptam, ce ne asteapta, daca nu lepadarea? Imparatia lui Dumnezeu este imparatie a pacii, a dragostei, a bucuriei, a blandetii s.a.m.d. – iar cu insusirile opuse acestora nu vom fi lasati sa intram in Imparatia lui Dumnezeu. Trebuie sa ne biruim pe noi insine, sa ne plangem putrezirea sufletului si sa ne rugam, asemenea leprosului, ca Domnul sa ne vindece si sa ne curateasca. Cereti si vi se va da, cautati si veti gasi, bateti si vi se vor deschide usile pocaintei, din care si iau nastere pacea si mantuirea. Aceasta sa si fie, fie !

Va doresc toate bunatatile, vremelnice si vesnice, sa va lumineze si sa va intareasca Domnul in lupta cu vrajmasul si sa va ajute sa il biruiti prin smerenie si prin frangerea inimii.

Sa fiti sanatoase ! Domnul sa va binecuvinteze pe toate ! Tuturor salutare ! Iertati-ma, si pe voi sa va ierte Domnul, si sa va miluiasca, si sa va dea binecuvantare !

Cuviosul Nikon Vorobiov

Extras din ”Cum sa traim in ziua de astazi: scrisori despre viata duhovniceasca”, Ed. Sophia, 2014

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *