Categorie: Cuvinte de folos

0

Omul, odată unit cu Dumnezeu prin viaţa trăită în Iisus Hristos, devine o fiinţă universală, unindu-se cu viaţa întregii făpturi, prin legătura iubirii a toate câte sunt

În urma acestor necontenite îndeletniciri duhovniceşti, a citirii Sfintelor Scripturi şi a istovitoarelor lui nevoinţe şi osteneli, fericitul Părinte a ajuns la omorârea aproape cu desăvârşire a tuturor patimilor trupeşti şi sufleteşti, şi la...

1

Pr. Iustin Pârvu: ”Forţa satanică va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru…”

Părinte, asistăm la introducerea unor măsuri din ce în ce mai abuzive la adresa cetățenilor români, prin implementarea obligatorie a cardurilor de sănătate electronice. Suntem în faţa unui sistem dictatorial ce își spionează cetățenii...

0

Despre invazia OZN-urilor

Acum a mai scazut putin valul asa numitelor „OZN-uri” si al asa numitilor „extraterestri”. Dar la inceputul anilor ’90 tema aceasta umpluse de-a dreptul mintile oamenilor. Presa, televiziunea, radioul umplusera mintile oamenilor. Indopasera poporul...