De ce poartă femeia batic în biserică?

femeie la rugaciune

Cand femeia intra in biserica, i se cere sa-si acopere capul. Dimpotriva, barbatului i se spune ca nu trebuie sa aiba ceva pe cap in biserica. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: „Orice barbat care se roaga sau proroceste, avand capul acoperit, necinsteste capul sau (pe Hristos), iar orice femeie care se roaga sau proroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul” (I Cor. 11, 4-5).

Basmaua sau valul cu care femeia isi acopera capul, a dat nastere la multe controverse. Si acest lucru s-a intamplat pentru ca pe de o parte nu au fost intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel, iar pe de alta parte, chiar fara sa cunoastem cuvintele Apostolului Pavel, vedem ca in biserica unele femei au capul acoperit, iar altele nu.

Cand vezi ca Sfanta Liturghie poate incepe si se poate sfarsi in conditiile in care nu toate femeile au capul acoperit, nu poti sa nu-ti spui: nu e ceva obligatoriu purtarea baticului, altfel, preotul nu ar fi inceput Liturghia, iar daca in timpul desfasurarii ei si-ar fi facut aparitia vreo femeie fara a avea capul acoperit, parintele ar fi trebuit sa intrerupa Liturghia.

Pe usa de la intrarea in unele biserici sta scris: nu intrati decat in tinuta decenta. Si se mentioneaza in ce consta tinuta decenta: sa nu intri in pantaloni scurti, in maiou, etc, dar nu se spune ca femeile trebuie sa aiba capul acoperit. Deci, nu poti sa nu te intrebi: trebuie sa poarte femeia capul acoperit in biserica?

Pentru a intelege cum trebuie cuvintele Sfantului Apostol Pavel, trebuie sa afirmam dintru inceput ca locul din biserica nu este identic cu orice loc public, este unul sfintit. Iar in acest loc cu totul special, tinuta exprima in mod tainic modul de comuniune cu Dumnezeu.

Daca pentru antici, a vorbi cu capul descoperit era semn ca vorbesti fara a ascunde ceva, de aici si vorba „a spune adevarul gol-golut”, pentru crestini, descoperirea capului inseamna deschiderea fata de Dumnezeu sincer, fara viclenie. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca descoperirea capului simbolizeaza mintea care, in vremea rugaciunii, trebuie sa fie locuita de Logos, de Cuvantul lui Dumnezeu. Adica nu trebuie sa mai aiba in ea alte ganduri lumesti. Nu in zadar se cere in „Imnul Heruvic” ca toata grija cea lumeasca sa o lepadam.

Biserica vesteste ca barbatul este cap femeii si ca “femeile trebuie sa se supuna barbatilor” (Efeseni 5, 22). Ce inseamna asta? Ca odata ce mintea (capul) a fost luminata de Logos, ea trebuie acoperita, adica nu trebuie sa mai punem in ea ceva mai presus de Cuvantul primit, caci altfel se intuneca. Iata motivul pentru care femeia trebuie sa-si acopere capul.

Asadar, faptul ca barbatii au capul descoperit, iar femeile il au acoperit, nu tine de traditia populara, ci de randuiala Bisericii, dupa cum se poate observa si din iconografie.

Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

6 răspunsuri

  1. Mirryam spune:

    Fara nici o scuza imi exprim dezaprobarea fata de acest articol care este slabut calitativ si neconvingator.

  2. trif spune:

    eu am citit ca Sf Apostol Pavel a facut doar o recomandare, nu o obligatie din a purta batic, pentru ca, cica, pe vremuri femeile puteau sminti prin podoaba lor capilara, dar in ziua de azi pe nimeni nu mai intereseaza frumusetea sau uraciunea parului,azi parul nu mai este motiv nici de invidie, nici de barfa, este ca si inexistent

  3. maria spune:

    Trif, nu e adevarat. Cunosc un baiat care mi-a spus ca parul descoperit si despletit al fetelor sau femeilor tinere in biserica il sminteste, ii indeparteaza mintea de la rugaciune. Femeia in biserica trebuie sa caute sa nu ispiteasca nici cu atitudinea nici cu aspectul, pt. ca unii barbati sunt mai slabi si se ispitesc usor.

  4. Подожди spune:

    Pai daca unii barbati sunt mai slabi si se ispitesc usor, constiinta trebuie sa fie mai puternica si sa stii cu ce scop intri intr-o biserica.Sa se faca comparatie intre club si biserica. Nu este vina niciunei femei ca el se sminteste.

  5. Andrei spune:

    In realitate este foarte simplu, tine numai de dorinta fiecaruia de a placea lui Dumnezeu sau lumii care este efemera si va muri.

    Cand eram copil, tatal meu ma ducea pe la manastiri in vizita, in scop turistic, de obicei vara.
    Copil fiind, purtam pantaloni scurti. Tot vazand afisele cu tinuta decenta, imi era rusine mie, un copil. Am ajuns sa trag de tatal meu sa avem macar pantaloni lungi. Deci chiar si un copil are rusine, la mine a aparut dupa varsta de 3 ani, in perioada in care am fost invatat sa ma rog „Tatal Nostru”.

    Rusinea este deci o conditie mantuitoare si apare la copii, adultii sunt deseori nerusinati.

    Motivul pentru care femeile nu mai poarta astazi nimic pe cap, tine de puterea perceputa(demonica/carnala) si dorinta lor de a fi (mai) egale cu barbatii. De a schimba balanta puterii si porunca din Geneza. Nemultumite fiind de tratamentul primit in secolele trecute, cand barbatii crestini numai cu numele le oprimau.
    Este evident ca multe din aceste femei, fac numai act de prezenta si nu au o traire spirituala. Nu au venit pentru mantuire ci pentru sminteala. Cel mai grav insa este nu lipsa unui acoperamant, ci pantalonii, machiajul, decolteul, rujul si alte lucruri satanice, inventate cu scopul de a arunca suflete in iad.

    Lipsa rusinii impiedica mantuirea pentru ca ii face pe oameni carnali, ii lipseste de smerenie, conditia de baza a mantuirii. Poate un om smerit sa-si puna intrebarea: La ce foloseste rusinea ?

    Marcu 9:42 Si cine va sminti pe unul din acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui daca si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare.

    Romani 15:
    1 Datori suntem noi cei tari sa purtam slabiciunile celor neputinciosi si sa nu cautam placerea noastra.
    2 Ci fiecare dintre noi sa caute sa placa aproapelui sau, la ce este bine, spre zidire.
    3 Ca si Hristos n-a cautat placerea Sa, ci, precum este scris: „Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine, au cazut asupra Mea”.
    4 Caci toate cate s-au scris mai inainte, s-au scris spre invatatura noastra, ca prin rabdarea si mangaierea, care vin din Scripturi, sa avem nadejde.

    Lectura biblica nu e optionala pentru omul modern cu studii superioare, poate cu zeci/sute de romane citite, dar care nu-si face timp pentru studiul biblic, in fiecare zi cand pune mana pe un ziar/carte/articol/fb/etc.
    Sunt unii care se inseala singuri zicand ca astfel se vor sminti, altii ca n-au timp. Cine se sminteste citind Biblia este deja un om smintit si foarte probabil are o viata incompatibila cu credinta, pacatul sminteste, nu Dumnezeu, nici alesii Sai.
    Exista si Biblia audio, o puteti asculta facand si alte activitati, va tine minte treaza la rugaciune.
    Ce aparare vom avea la Judecata ca n-am vrut sa cunoastem voia Domnului, dar cei de alta credinta s-au straduit mai mult ?

    Pr. Arsenie Boca spunea ca purtarea pantalonilor la femei este mai grava decat nepurtarea basmalei.

    Cine vrea sa fie mantuit sa se imbrace decent, fie femeie, fie barbat, conform demnitatii cerute fiecaruia, sa nu poarte masti sau lucruri nepotrivite, sa se smereasca pe sine, nu pe ceilalti.
    Cine nu vrea sa fie mantuit, va continua sa fie indecent, pretinzand de la ceilalti sa fie mai tari decat Sfintii din pustie. Sa-si schimbe si firea, devenind un soi de amortiti, cu in sistem hormonal total inactiv si o minte angelica, un lucru absurd, nici calugarii nu sunt din fier.

    Jocul puterii practicat de unele femei, arunca suflete in iad si este impotriva vointei lui Dumnezeu.
    Smerenia este conditia mantuitoare, un om smerit are rusine si decenta, nu pretinde ca celalalt trebuie sa se smereasca si sa se abtina, ignorand conditia umana.

    Majoritatea oamenilor au partea biologica/animalica inca activa, altfel ar disparea oamenii de pe pamant. Daca nu ar fi asa, de ce s-ar mai imbraca frumos, de ce si-ar mai tencui fata cu lucruri toxice, de ce s-ar mai da cu parfum ?

  6. br spune:

    daca Dumnezeu nu dorea ca femeia sa atraga carnal barbatul, de ce a creat-o asa? si de ce barbatii care reprezinta mintea, ratiunea sunt atat de slabi ca nu se pot ruga in biserica fiind, ci ii apuca sminteala dupa femei?

    daca intri in biserica cu gandul la Dumnezeu, apoi ramai cu gandul la EL, indiferent ce e in jur. si nu da vina pe altii ca esti nevolnic. ca si cum trandafirul ar fi de vina ca miroase frumos…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *