De ce unii soți primesc mai târziu copii de la Domnul?

S-ar putea pune o îndreptăţită întrebare: De ce Dumnezeu nu i-a dezlegat stârpiciunea Sarei la tinereţe, ci tocmai la adânci bătrâneţe?

Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam încă din tinereţe că îi va înmulţi seminţia, şi totuşi patriarhul a aşteptat ani de zile până i s-a împlinit făgăduinţa. Abia la vârsta de 80 de ani, când Avraam era bătrân, iar Sara era şi stearpă din fire, a venit Dumnezeu la stejarul Mamvri, vestind naşterea unui copil.

S-ar putea pune o îndreptăţită întrebare: De ce Dumnezeu nu i-a dezlegat stărpiciunea Sarei la tinereţe, ci tocmai la adânci bătrâneţi? Răspunsul îl putem găsi în faptele concrete ale vieţii de toate zilele. (…)

Toată lumea ştie – şi medicina o confirmă – că atunci când părinţii se află într-un exces de forţă vitală, într-o beţie a simţurilor, târâţi într-un drăcesc concert de patimi şi nelegiuiri, copilul zămislit într-o astfel de stare apare pe lume insensibil la tot ce este spiritual şi divin în lume.

Şi invers: dacă părinţii petrec vremea în îndeletniciri pioase, în post şi rugăciuni, dacă se abţin de la patimi şi excese păcătoase şi, mai ales, dacă se roagă lui Dumnezeu pentru viitorul lor copil, dacă, în sfârşit, îl închină lui Dumnezeu, atunci ambianţa duhovnicească a Duhului Sfânt se sălăşluieşte şi se întipăreşte în pasta maleabilă a copilului, lăsând în sufletul lui cele mai bune, mai frumoase şi mai sfinte înclinări.

(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace. Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 70)

sursa: ortodoxia.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *