Despre frică. ”Frica liberă” este frică învinsă și, de aceea, în mod esențial, curaj.

stein

Nicolae Steinhardt fusese chemat în calitate de martor, să spună despre cei deja arestați că în prezența lui, au purtat „discuții dușmănoase”. Că au complotat „împotriva orânduirii de stat”. Nicilae Steinhardt trebuia să-i facă pe securiști să înțeleagă de la bun început că nu încape negociere: nu va fi martor al acuzării, nu-și va trăda prietenii.

După opt ore de discuții, tot n-a semnat  declarația în forma în care i se cere. I se dă timp de gândire până luni. Are trei zile să se hotărască. Când ajunge acasă, este întrebat de către tatăl lui:

„Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că șovăi, că poate să încapă și posibilitatea să-ți trădezi prietenii. În afaceri, când spui lăsați-mă să mă gândesc înseamnă că ai și acceptat. Pentru nimic în lume să nu primești a fi martor al acuzării”.

Fiul îi răspunde. Îi spune cât de teribilă e închisoarea, că el, tatăl lui, e bătrân și că va rămâne singur cu o pensie mică. Îi spune că „perspectiva închisorii, a suferinței și, pe deasupra, gândul la nenorocirea lui” – îl îngrozesc. Și iată răspunsul tatălui:

„E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopțile le vei avea liniștite, vei dormi bine. Pe când dacă accepți să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopțile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poți închide un ochi. O să trebuiască să trăiești numai cu somnifere și calmante; abrutizat și moțăind toată ziua, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpelești ca un nebun. Cată-ți de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe și mie inima, dar n-ai încotro, de altfel, chiar dacă apari acum ca martor al acuzării, nu fi prost, după șase luni tot te ia.  După alte opt ore de anchetă, refuzând statutul de martor al acuzării, Steinhardt e arestat.

Dacă i-a fost frică, știind ce-l așteaptă? Steinhardt povestește că, în luna decembrie a acelui an, 1959, bănuind iminența arestării, așteptând în fiecare zi să fie „luat”, a trăit frica în valuri.

„Mi-e frică (o frică bine înfiptă în tot trupul) și de mai mult. Mi-e teribil de frică, nici nu știam cât de fricos sunt. E o descoperire groaznică, și nu-i văd leac. Mi-e frică, asta e, total, intru în frică așa cum ar intra cineva într-un costum de scafandru. Sunt totuși în stare – încă în stare – s-o stăpânesc, s-o ascund. Încă nu-mi clănțăne dinții, încă nu-s livid, încă nu vărs fiere verde.”

„Splendoarea” fricii constă în faptul că ne dă identitatea. Suntem, în măsura în care ne este frică. Pentru că în frică suntem confruntați cu posibilitatea de a nu mai fi, ne descoperim din plin ca fiind. Abia în fața perspectivei că nu voi mai fi îmi iau în brațe eul. Frica îi trasează acestuia conturul. Am nevoie de contracția de ființă pe care o obțin prin frică (în frică mă adun în mine), pentru a afla cât de mult sunt. Concluzia e că frica mă face neliber, de vreme ce ea mă ține agățat de viață și de ființa mea. Frica e capitalul meu de ființă șantajabilă. Din pricina ei se poate face cu mine orice. Prin frică aflu că-mi port ființa ca pe suprema povară a vieții. Instinctul fricii îmi spune că viața e bunul meu cel mai de preț și că, pentru ea, trebuie să fac orice. Din faldurile fricii se iscă „instinctul de conservare”. Vrând-nevrând, câtă vreme vreau să trăiesc, sunt, astfel, la cheremul ei. Sunt condamnat la frică. Dar ce lucru straniu! De aici rezultă, potrivit unei logici severe, că, pentru a mă elibera de frică și a deveni cu adevărat liber, puternic și curajos, trebuie să pot ca în orice clipă să mor. „Frica liberă” este frică învinsă și, de aceea, în mod esențial, curaj. Curajul este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber. Dar e cu putință, de pe teritoriul animalității mele, și temeinic înfipt în ființă cum sunt, un asemenea lucru?

Când Steinhardt își ia valiza și se duce la anchetă cu gândul că se află de-acum pe drumul închisorii, al suferinței și al morții, el realizează că a început să negocieze cu frica. Steinhardt duce cu el, în valiza lui, frica și curajul. El află că  negocierea care a început, ca să aibă ca rezultat preschimbarea fricii în curaj și neatârnare, trebuie să sfârșească cu învățarea morții. Dacă frica te ține cu orice preț lipit de viață, eliberarea de ea și curajul de a hotărî singur ceea ce urmează să faci presupun familiarizarea cu neființa ta.

sursa: contributors.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *