“Doamne, dacă plec acum măcar spune-mi numele îngerului meu!” Tu știi numele îngerului tău?

Cândva, un copil aştepta să se nască. Atunci copilul l-a întrebat pe Dumnezeu:

–  “Am aflat că vrei să mă trimiţi pe pământ mâine!Cum voi putea să trăiesc acolo fiind atât de mic şi de neajutorat?”

Dumnezeu i-a răspuns:

–  “Am ales pentru tine un înger. Îngerul te va aştepta şi va avea grijă de tine.”

–  “Dar …”, spuse copilul, “… aici în Rai nu făceam altceva decât să râd şi să cânt! Asta e tot ce-mi trebuie ca să fiu fericit!”

Dumnezeu i-a răspuns:

–  “Îngerul tău va cânta pentru tine in fiecare zi. Tu vei simţi dragostea îngerului tău şi vei fi fericit!”

–  “Şi …”, spuse copilul, ”cum voi înţelege ce-mi vor spune oamenii când eu nu cunosc limba lor?”

–  ”Va fi uşor …”, spuse Dumnezeu, “Îngerul tău iţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată, şi cu multă răbdare şi grijă îngerul te va ajuta să înveţi să vorbeşti!”

Copilul se uita atunci la Dumnezeu şi îl întrebă:

–  ”Şi ce voi face când voi dori să vorbesc cu Tine?”

Dumnezeu zâmbi şi spuse:

–  “Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi!”

Copilul spuse:

–  “Am auzit că pe pământ sunt oameni răi. Cine mă va apăra de ei?”

Dumnezeu îl luă în braţe şi-i spuse:

–  “Îngerul tău te va apăra, chiar dacă asta va însemna să-şi rişte viaţa!!”

Copilul se uită trist şi spuse:

–  “Dar voi fi întotdeauna nefericit pentru că nu Te voi mai putea vedea!”

Dumnezeu îl strânse în braţe şi îi spuse:

–  “Îngerul tău îţi va vorbi mereu despre Mine şi te va învăţa calea către Mine, iar Eu voi fi mereu lângă tine.”

În acel moment era foarte multă linişte în Rai, dar de pe pământ începeau să se audă multe voci.

Atunci copilul a întrebat grăbit:

–  “Doamne, dacă plec acum măcar spune-mi numele îngerului meu!”

–  “Numele îngerului tău nu are importanţă … Tu îi vei spune simplu:

MAMA!”

sursa: paradise3407.blogspot.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *