Metaniile nu sînt de la om, ci descoperire dumnezeiască

Cînd cineva face metanii folosul este dublu, și pentru sufletul, și pentru trupul celui care le face.

Sufletul se folosește pentru că, prin metanii, cere iertare și milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se fortifică. Îţi recomand să faci cît mai multe metanii cu putinţă. Porneşte cu puţin şi în fiecare zi adaugă un anumit număr de metanii, pînă vei ajunge într-un punct dincolo de care simţi că nu mai poţi trece. De altminteri, chiar organismul ne înștiințează cu privire la cît putem face şi, în funcţie de aceasta, vom hotărî şi numărul de metanii pe care le vom face

Pe de altă parte, e importantă și pocăința care trebuie să însoțească metaniile, pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: „Doamne, Iisuse, miluiește-mă!” Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va și ierta, întrucît cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credincioși și oameni fără pată, ci pentru ne-credincioși și păcătoși ca noi. Prin metanii, și trupul participă la rugăciune, rezultînd astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esențial în existența, forma și tămăduirea bolilor.

După ce ne-am făcut cruce îngenunchiem, atingem pămîntul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcînd aceasta iar și iar, în timp ce sufletul suspină în fața lui Dumnezeu, rostind rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfînt să o rostim. După metanii urmează bucurie mare, ușurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămîne nici un singur mădular nefolosit și nepus la lucru.

Mîntuitorul în Grădina Ghetsimani

Hristos Însuși a făcut și El metanii cînd Se afla în grădina Ghetsimani, căzînd cu fața la pămînt și apoi ridicîndu-Se. Metaniile fac bine și sufletului și trupului. De aceea asceții nu pățesc cu una cu două infarcturi ori alte boli de inimă etc., întrucît, prin metanii, arterele și vasele de sînge se păstrează excelent, iar sufletul se liniștește, spulberînd supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască, și nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se liniștesc și dorm mult mai bine.
Să faceţi la rugăciune cîte metanii puteţi, chiar dacă obosiţi. Cînd rugăciunea e însoțită și de jertfă, devine mai eficientă și mai plăcută lui Dumnezeu.

(Părintele Porfirie, „Antologie de sfaturi şi îndrumări„, Ed. Bunavestire)

sursa:izestrea.wordpress.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *