Miracol: nicio icoană nu a fost atinsă de flăcări, în biserica incendiată din Philadelphia

Icoane-scapate-miraculos-in-incendiul-din-Biserica-Philadelphia

Enoriașii unei biserici ortodoxe ucrainene din Philadelphia sustin ca focul care a distrus mobilier in valoare de milioane de dolari și mai multe artefacte, si care a produs o gaura in centrul clădirii istorice, a dat nastere, totodata, unui miracol.

„Focul s-a intetit, incat atunci când l-am văzut am crezut că totul a ars”, afirma un enorias al Bisericii Sf. Maria, Pasha Prasko. „Dar, acum, că putem vedea interiorul bisericii, ne uitam la el și suntem uimiti ca atât de multe icoane mai sunt încă aici”.

Deși o mare parte a acoperișului bisericii s-a prăbușit și mai mult de 100 de pompieri au inundat cladirea pentru a îmblânzi incendiul, o serie de icoane au rămas neatinse de flăcările care au cuprins lacasul din Oak Lane, duminica (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

„Este un loc sfânt, știti, și pur și simplu nu s-a stricat nimic asa cum ne gandeam ca s-a intamplat”, a spus Prasko. „Am vorbit chiar despre asta, ieri, și am afirmat că ar fi un miracol dacă icoana Maicii Domnului ar fi salvata, și este aici, salvata. Cred că e un miracol”.

Potrivit istoricului local Marita Krivda Poxon, din comunitatea ortodoxă ucraineană, Sfânta Maria este recunoscuta ca protectoare a intregului popor ucrainean. O pictură mare a Aparatoarei și multe alte artefacte pot fi vazute la ușa din față a clădirii arse, intr-o stare buna.

„Biserica are o icoana mare, iar în centrul ei este Sfânta Maria, aparatoarea ei”, a declarat Poxon.

„Cred că este un miracol că unele icoane au supraviețuit, deoarece acestea sunt în mare parte realizate din lemn. Am putea spune că credincioșii vor crede că au supraviețuit în mod miraculos focului, mă refer la faptul ca biserica a ars, dar icoanele au supraviețuit, deci și comunitatea va supraviețui. Asta înseamnă pentru mine…”.

Pompierul din Philadelphia, Arthur Davis, a spus că nu a mai văzut așa ceva înainte.

„Niciuna dintre aceste icoane nu a luat foc, nici cele de pe perete, nici cele de pe catapeteasma, niciuna dintre ele nu a fost deteriorata”, a declarat Davis.

„Ceea ce s-a întâmplat a pornit de la acoperis. Dar este uimitor că, odată cu prăbușirea lui, toate aceste lucruri nu au ars. O mulțime de icoane sunt încă pe perete, sticla nu este sparta si nu au nimic. Cand vine vorba de incendii, le-am văzut pe toate, dar nu am văzut nimic de genul asta”.

La un moment dat, 125 de pompieri și 33 de motoare au incercat sa țina focul sub control. Cauza incendiului nu a fost încă identificata, dar oficialii cred că a fost una electrica.

– informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, prin: Redactia Stiri

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *