Nu e vina copiilor că sunt dificili. Aceasta se datorează celor mari

1

Ceea ce se face cu părinţii, se poate face şi cu educatorii. Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii la şcoală. Poate să-i adumbrească harul lui Dumnezeu şi astfel să devină buni. Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nici o roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi harul dumnezeiesc pentru toţi. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe. Asta înseamnă creştin.

Voi, educatorii, fără să vă daţi seama, transmiteţi în chip tainic copiilor neliniştea şi-i influenţaţi. Prin credinţă se risipeşte neliniştea. Ce spunem? „…şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Să răspundeţi la iubirea copiilor cu discernământ. Astfel, dacă vă iubesc, veţi putea să-i călăuziţi aproape de Hristos. Veţi deveni voi mijlocul. Iubirea voastră să fie adevărată. Să nu-i iubiţi omeneşte, precum fac de obicei părinţii; nu-i ajută asta. Iubire întru rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta într-adevăr foloseşte. Să vă rugaţi pentru fiecare copil pe care îl vedeţi, iar Dumnezeu va trimite harul Său şi-l va uni cu El. Înainte de a intra în clasă, şi mai ales în clasele mai dificile, să spuneţi rugăciunea „Doamne Iisuse…”. Intrând, să îmbrăţişaţi cu privirea toţi copiii, să vă rugaţi şi apoi să vorbiţi, dăruindu-vă întregul vostru sine. Făcând această jertfă în Hristos, vă veţi bucura. Astfel vă veţi sfinţi şi voi, şi copiii. Veţi trăi în iubirea lui Hristos şi în Biserică, fiindcă veţi deveni buni în lucrarea voastră.

Dacă vreun elev creează probleme, faceţi mai întâi o observaţie generală, zicând:

– Copii, aici am venit pentru lecţii, pentru o muncă serioasă. Mă aflu lângă voi ca să vă ajut. Şi voi vă osteniţi, ca să reuşiţi în viaţă. Şi eu, care vă iubesc foarte mult, mă ostenesc. Pentru aceea vă rog să faceţi linişte, ca să reuşim în scopul nostru.

Să nu priviţi pe cel ce s-a purtat rău. Dacă stăruie, atunci să vă adresaţi lui însuşi nu cu mânie, ci serios şi ferm. Să luaţi aminte să vă impuneţi în clasă, ca să puteţi lucra în sufletele lor. Nu e vina copiilor că sunt dificili. Aceasta se datorează celor mari.

Copiilor să nu le spuneţi multe despre Hristos, despre Dumnezeu, ci să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru copii. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Ascultaţi un secret. În prima zi, când veţi intra în clasă, să nu le ţineţi lecţie. Să le vorbiţi frumos. Cuvânt cu cuvânt. Să vă purtaţi cu iubire faţă de copii. La început să nu le vorbiţi deloc despre Dumnezeu, nici despre suflet. Acestea altădată, mai târziu. Însă în ziua în care le veţi vorbi despre Dumnezeu, îi veţi pregăti bine şi le veţi zice:

– Există o temă despre care mulţi se îndoiesc. Este vorba despre Dumnezeu. Ce părere aveţi?

Apoi discuţie. Într-altă zi, despre tema suflet. – Există suflet?

Apoi să vorbiţi despre rău din perspectivă filosofică. Să le spuneţi că avem două feluri de sine – cel bun şi cel rău. Trebuie să-l cultivăm pe cel bun. Acesta tinde spre sporire, bunătate, iubire. Pe el trebuie să-l deşteptăm, ca să devenim oameni buni în societate. Să vă amintiţi de acel „Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi?” (Condacul Canonului celui mare al Sfântului Andrei Criteanul). Dar să nu le spuneţi aşa, ci cu alte cuvinte, cam aşa: „Copii, să fiţi treji pentru studiu, pentru bine, pentru iubire. Numai iubirea le face pe toate frumoase, şi viaţa noastră se umple şi dobândeşte sens. Sinele cel rău ne trage către lenevie şi nepăsare. Dar aceasta ne face viaţa searbădă, fără sens şi frumuseţe”.

Toate acestea însă au nevoie de pregătire. Iubirea cere jertfe, şi deseori jertfă de timp. Să daţi locul cel dintâi instruirii, ca să fiţi pregătiţi să vă dăruiţi copiilor. Să fiţi pregătiţi şi pe toate să le spuneţi copiilor cu iubire şi, înainte de toate, cu bucurie. Să le arătaţi toată iubirea voastră şi să ştiţi ce vreţi şi ce spuneţi. Dar e nevoie şi de meşteşug ca să ştiţi cum să vă purtaţi cu copiii. Despre asta am auzit ceva minunat. Luaţi aminte.

Un învăţător, mulţumit de toţi copiii lui, suferea din pricina neorânduielilor unuia dintre elevi şi voia să-l exmatriculeze din şcoală. Între timp a venit un învăţător tânăr şi a luat el clasa respectivă. A fost înştiinţat şi despre elevul cu pricina. Învăţătorul cel nou, aflând că acel elev era împătimit de bicicletă, când a intrat în clasă a doua zi, a spus:

–  Copii, am un necaz. Stau departe, şi mă dor picioarele să străbat pe jos atâta cale; vreau să folosesc o bicicletă, dar nu ştiu să merg pe ea. Ştie cineva să mă înveţe?

A sărit, deci, cel neastâmpărat.

– Eu o să vă învăţ!

– Ştii?

– Da, ştiu.

Şi de atunci au devenit prieteni foarte buni, aşa încât fostul învăţător, văzându-i, se necăjea socotind că a fost nevrednic să-l ajute pe acel elev.

Se întâmplă ca de multe ori la şcoală să fie şi copii orfani. Cel ce a fost lipsit de părinţi, şi chiar din fragedă vârstă, a devenit un nenorocit în viaţă. Însă cel care i-a dobândit drept părinţi duhovniceşti pe Hristos şi pe Preasfânta noastră Maică, a devenit sfânt. Să vă purtaţi cu copiii orfani cu iubire şi înţelegere, dar mai ales să-i uniţi cu Hristos şi cu Biserica.

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Extras din “Ne vorbește părintele Porfirie”, Ed. Bunavestire, Galați, 2003

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Liliana spune:

    Parintele are dreptate-asa este.
    Doamne,ajuta-i si-i ocroteste si pe copii,si pe cei tineri,si pe invatatorii lor,si pe parintii lor!

  2. eu spune:

    Doamne ajuta si pe Liliana impreuna cu toti ceilalti deopotriva

  3. Liliana spune:

    ,,…si unii pe altii,si toata viata noastra lui Hristos sa o dam!”

Dă-i un răspuns lui Liliana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *