Rugăciune ajutătoare în vreme de necaz către icoana Maicii Domnului Prodromița

Icoana Maicii Domnului Prodromita

RUGĂCIUNE

O, preacurat chip înfrumusețat cu razele desăvârșitei curății, pleacă blânda Ta privire și spre mine, cel gârbovit de mulțimea și întunericul păcatelor mele. Fulgerele răutății au rănit cumplit sufletul meu, dar Tu, Stăpână, Ceea ce ești Nor al Luminii, cu fulgerele rugăciunii Tale risipește gândurile mele cele rele care tulbură neîncetat sufletul meu. Ca Ceea Ce ai născut pe Soarele Cel veșnic, cămara cea întunecată a inimii mele o luminează cu raza milostivirii Tale, ca să nu fiu eu răpit pe neașteptate de lupul cel înțelegător. Ca Una Care ai binevoit a ne da sfântă icoana Ta, nezugrăvită de mână omenească, spre ocrotirea poporului binecredincios, înalță mâinile Tale la rugăciune și oprește dreapta mânie a Ziditorului pentru mulțimea păcatelor noastre. Ceea Ce porți în mâinile Tale pe Arhiereul Cel veșnic, sub omoforul Său ne păzește pe noi de ispitele celui viclean și ne mijlocește iertarea mulțimii păcatelor noastre. Alungă tulburarea sufletelor care Te cinstesc pe Tine, ca să vedem și noi, ca într-o oglindă înțelegătoare, întru lumina chipului Tău strălucirea bunătății Tatălui și cu gândul povățuit de Duhul Sfânt să ne facem și noi prin lucrarea virtuților după asemănarea Fiului. Alungă viforul ispitelor care caută să ne prăbușească în adâncul iadului și sub acoperământul milostivirii Tale ne primește pe toți, ca să-Ți înălțăm Ție cântare de laudă totdeauna.

Din patul bolii slobozește-mă pe mine, Doamnă, Ceea Ce ai întins mâinile Tale cele sfinte și ai ridicat din neputință pe cei covârșiți de durerile cele de multe feluri. Nu ne lăsa pe noi Stăpână, să fim biruiți de răutatea vrăjmașilor noștri, ci cu milostivul Tău acoperământ acoperă sufletele noastre și ne dă trcere netulburată pe marea acestei vieți.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. bunduc. spune:

    DUMNEZEU SA M-AJUTE PE MINE CU FAMILIA MEA CU COLEGELE MELE SI FAMILILE LOR CU PRIETENIII SI PRIETENELEV MELE ..PE TOTI OAMENI CARE M-AU AJUTAT,SPRIJINIT CARE MA CUNOSC SI II CUNOSC1DUMNEZEU SA-I AJUTE SA NE AJUTE LATOTI!

  2. Carmen spune:

    Doamne ajuta

  3. Carmen spune:

    Maica Domnului m-a ajutat LA nevoie si disperare pentru care ma rog ei si o preamaresc!

  4. georgiana spune:

    Cele mai puternice rugaciuni catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sunt Acatisul Maicii Domnuilui bucuria tuturor celor necajiti si Paraclisul Maicii Domnului sunt folositoare celor aflati in necazuri si suparari dar paraclisul fiid o rugaciune foaarte puternica aceasta se citeste doar cu binecuvantare de la parintele duhovnic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *