Se poate şti sigur de un suflet că va fi scos de la chinuri datorită rugăciunilor Bisericii şi ale celor vii?

scene-din-judecata-de-apoi-clevetitoarele-betivul-vrajitoarea

Nu. Întîi, pentru că nu se cunoaşte care e starea în care s-a dus un suflet de aici. Al doilea, pentru că Biserica nu scoate cu de la sine putere un suflet de la chinuri, cum se laudă papa de la Roma că face cu sufletele din purgatoriu. Căci asupra sufletelor de acolo singur Dumnezeu are putere. Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El să facă aceasta şi nădăjduieşte tare în mila şi atotputernicia Lui. Căci noi ştim că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noştri şi priveşte cu plăcere la această iubire a noastră. Şi nu e faptă mai mare de iubire decît să ne rugăm unii pentru alţii.

Rugăciunea Bisericii găseşte cu atît mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cît în rugăciunea ei se împletesc glasurile Sfinţilor din cer cu ale credincioşilor de pe pămînt şi însuşi glasul Maicii Domnului. «Biserica e într-o nesfîrşită rugăciune pentru mădularele sale: se roagă pentru noi toţi Îngerii şi Apostolii şi Mucenicii şi Patriarhii şi cea mai presus de toţi, Maica Domnului nostru, şi această sfîntă unire e viaţa Bisericii». În rugăciune se arată dragostea şi creşte dragostea şi unirea tuturor întreolaltă. Rugăciunea, după cum zice scriitorul creştin Homiakov, din care am citat şi mai înainte, este sîngele Bisericii. Iar Cel ce întreţine această dragoste, din care izvorăşte rugăciunea de obşte a tuturor pentru fiecare şi a fiecăruia pentru toţi, e Dumnezeu. Căci unde e iubire, acolo e Dumnezeu. Dar dacă Dumnezeu îndeamnă la orice rugăciune din iubire şi El o încălzeşte (Rom. 8, 26), desigur ca El ne dă şi El ne încălzeşte şi rugăciunea pentru cei morţi. Şi atunci nu va găsi această rugăciune ascultare la El? Căci El însuşi a zis: „Toate cîte cereţi, rugîndu-vă, să credeţi că veţi lua şi va fi vouă” (Marcu 11, 24). Rugăciunea pentru morţi este, aşadar, nu numai un semn şi o întărire a iubirii, ci şi o probă a credinţei. Căci tot Mîntuitorul zice: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă credinciosului” (Marcu 9, 23).

Se poate spune că credinţa tare şi iubirea stăruitoare a Bisericii se revarsă ca un val de putere peste păcătosul din iad, izbutind, cînd binevoieşte Dumnezeu să-Şi adauge şi mila Sa deosebită, ceea ce nu poate păcătosul prin sine însuşi: o reînnoire a puterilor sale amorţite.

Fragment din Despre viaţa viitoare (I. Despre Judecata Particulară)

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *