Sfaturile preoţilor pentru renunţarea la masturbare şi canonul pentru iertarea acestui păcat

„Malahia (n.r. – masturbarea) este păcatul pe care-l face cineva singur, artificial, prin deprinderea pătimaşă a scurgerii de sămînţă cu mâna, împins fiind de poftele trupeşti aţîţate de o imaginaţie neânfrânată, excitată de gândurile rele, cultivată cu lecturi din romane pornografice, priviri a unor imagini şi filme pornografice şi lipsă de educaţie. Unii ca aceştia pierd memoria, devin nervoşi, le tremură corpul, iar în căsătorie obţin copii slăbănogi şi la trup şi la suflet.

Malahia – zice Sfîntul Ioan Scărarul – este curvie ce se face fără de alt trup. Tot acesta numeşte malahia moarte şi pierzanie, care totdeauna se află la noi şi se poartă împreună cu noi şi mai vîrtos în vremea tinereţilor. Pentru aceasta e foarte greu să se depărteze de dînsa şi să se pocăiască cei care s-au prins odată de dânsa”, notează preotul Andrei Popa, pe site-ul ortodoxia.net. Celor care simt că suferă din pricina dependenţei de acest obicei, preotul Vasile Filat la recomandă următoarele, pe site-ul moldovacrestina.net..

– Studiază sistematic Sfintele Scripturi şi fă-ţi un obicei în această privinţă.

– Păzeşte-ţi mintea de orice lucru care te provoacă să te gândeşti la sex. Aceste lucruri pot fi internet, reviste, cărţi, filme, discuţii cu anumite persoane care privesc uşor la acest păcat sau unii care se numesc creştini dar care sunt doar cu numele şi practică aceste lucruri murdare, etc.

– Evită atingerea ocazională a organelor genitale pentru că în felul acesta te vei stimula singur (singură) şi apoi nu vei putea rezista ispitei. Fă baie repede şi nu lungi atingerea mai mult decât este nevoie pentru a te spăla.

De asemenea, site-ul ortodoxiatinerilor.ro oferă câteva sfaturi, în „plan fizic” şi „plan spiritual” pentru cei care îşi doresc să se „lase” de masturbare:

„În plan fizic:

Evită locurile şi momentele în care de obicei cădeai în acea patimă, caută să faci altceva sau să faci altfel lucrurile. Plictiseala şi lenea sunt printre cele mai dăunătoare stări care stimulează patima masturbării.  Din aceste motive învaţă să fii harnic şi ordonat în activităţile tale pentru a nu lăsa prilej unor astfel de momente în timpul zilei.

Şterge toate filmele şi pozele urâte din calculator şi toate site-urile care te făceau să cazi în păcat. Evită să te uiţi aşa mult la televizor.

Evită să mănânci în general mâncăruri grase, pe căt posibil;

Masa de seară are o importanţă covârşitoare în lupta împotriva patimei masturbării, pentru a nu se activa atunci când suntem cei mai vulnerabili, adică noaptea, aşa că:

– Nu mânca la ore târzii, cea mai târzie masă să fie la maxim ora 8 seara;

– Nu mânca la masa de seară mâncăruri prăjite, cu grăsimi, sau puternic condimentate, şi sub nici o formă cu usturoi. Tot la masa de seară, să nu bei sucuri energizante sau cele care stimulează sistemul nervos. Toate aceste feluri de băuturi şi mâncăruri excită şi stimulează sistemul nervos, care suferind de patima desfrânării, dirijează energia calorică suplimentară tot spre desfrânare.

– Nu mânca pe saturate la masa de seara chiar daca este foarte greu (la inceput) de facut lucrul acesta. Chiar daca vii frant de foame noaptea acasa, nu manca pe saturate pentru ca patima masturbarii este strans legată de patima lăcomiei pântecelui. Mănâncă cu program regulat, de 3 ori pe zi,  sau pe cât posibil, cu variaţii cât mai mici. Nu mânca multe feluri de mâncare la o masă, chiar dacă zici că iei puţin din fiecare. Acesta este luxul lăcomiei pântecelui care tot la desfrânare duce.

Celălalt plan în care trebuie să duci lupta este cel sufletesc:

Pentru că totul izvorăşte din suflet iar ochii sunt oglinda sufletului, trebuie să avem mare grijă unde ne ”zburdă” privirea. Să încercăm să evităm cât mai mult contactul privirii cu persoanele care ne stârnesc această patimă. Dacă este nevoie să mergi cu capul în jos pe stradă, îţi spun MERGI CU CAPUL ÎN JOS, şi nu te ruşina dacă vrei cu adevărat să scapi de această patimă. Fă aceasta până ai să te simţi mai iîntărit. Alt aspect sunt gândurile din mintea ta. Nu cumva să te gândeşti, chiar şi atunci când îţi pare rău pentru ce ai făcut, la cum ai săvârşit păcatul. Aducerea aminte a păcatelor este parte a pocăinţei, dar aducerea aminte despre cum am săvârşit păcatul este lucrarea celui rău care vrea să ne spurce mintea, să ne arunce în deznădejde şi să ne piardă. Pentru că sufletul a fost schimonosit de această patimă, şi am poftit atât de mult văzând cu ochii, trebuie să reparăm, acest ”reflex” atât de rău al imaginaţiei noastre. Cumpără-ţi o icoană cu Domnul Hristos şi Maica Domnului şi priveşte-o de câte ori eşti în casă şi te încearcă  ispitele. Sfinţenia icoanelor şi frumuseţea chipurilor lor îţi vor curăţi mintea, o vor modela şi te vei face sănătos. „Strigă tare”: Doamne ajută-mă! când începi să te aprinzi… strigă: Doamne nu mă lăsa, că o să cad! Dacă îţi vin gânduri spurcate, atunci îndepărtează-le deîndată din mintea ta cu o rugăciune scurtă. Făcând aşa, înveţi să nu mai cedezi teren vrăjmaşului pentru a te ispiti şi a cădea în păcat. Şi cu cât lupţi împotriva gândurilor rele mai devreme cu atât mai uşor este de îndepărtat ispita”, se arată pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro

Preotul Andrei Popa citează pe site-ul ortodoxia.md şi mai multe canonisiri date de arhimandritul Nicodim Sachelarie în Pravila bisericească, pentru păcatul malahiei:

,,Cine-şi face slobozenie cu mîna şi aceasta este curvie şi să aibă pocanie trei ani şi metanii cîte 24 pe zi…

Este şi malahie muierească că ele lucrează una cu alta şi aceasta se cade duhovnicului foarte să întrebe şi să le dea lor pocăinţă de un an”. ,,Cel ce se va slobozi cu mâna, acela aduce sămânţa lui ca slujbă dracului, drept aceea să nu se împărtăşească niciodată cu sfînta taină, iar de se va părăsi, să se pocăiască doi ani sau trei ani, după aceea să se împărtăşească”. ,,Dacă nu poţi să te desfaci de deprinderea pătimaşă a curgerii de sămînţă din pricina obişnuinţei îndelungate, cum cutezi nenorocitule să te apropii de cele pe care nici îngerii nu le ating? Deci sau tremură şi stai de departe de aici înainte de slujba dumnezeiască şi aşa vei cîştiga îndurarea lui Dumnezeu sau aşteaptă să cazi în urgie, ca un nesimţit şi neîndreptat, în mâinile Dumnezeului celui viu, care nu te va cruţa cu iubirea de oameni, ci te va pedepsi fără milă fiindcă ai cutezat fără neruşinare să întri la nunta împărătească cu sufletul şi cu haina întinată, deşi nu eşti vrednic nici măcar de întrare, dar încă de aşezare”. (Matei 22,11). Filoc.IV,p.267,54.

,,Iar de se va face malahie între mai mulţi, atunci fiecare să mănînce sec 80 de zile, sau să nu se pricestuiască doi ani şi să facă în toate zilele metanii cîte cincizeci”.

sursa:  moldovacrestina.net

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Necunoscut spune:

    De asemena rugați-vă și Fecioarei Maria să vă ajute să scăpați de această „boală”, citind în fiece seară „Paraclisul Maicii Domnului”.
    Sincer, ajută foarte mult, dacă doriți să vă lepădați de acest păcat.
    V-o zic din propria experiență…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *