Şi-a aruncat epitrahilul în foc… Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!

focul-lui-sumedru

Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată,  un preot” latin (romano-catolic) – dintre cei care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah din Mănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor. Argumentele pe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şi nefalsificata păstrare a învăţăturii  Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotul catolic s-a enervat şi a spus:

– Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedem cine va arde.

Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:

– „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vom strica hatârul.

S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu scopul de a-l speria pe preotul ortodox.  Dar mai degrabă, el s-a speriat de acel mare foc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.

Sf. Egumen Eftimie şi cei 12 monahi pomeniti pe 4 ianuarie

Sf. Egumen Eftimie şi cei 12 monahi pomeniti pe 4 ianuarie

– Mai stai un minut! – i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!

– Hristoase al meu – s-a rugat – arată-i adevărul!

Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!

Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!  Din nefericire, atunci au urmat cunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.

(traducere: I.F. cf. vatopaidi.wordpress.com)

Sursa: acvila30.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *