ȘTIAȚI? Atunci când apelaţi, este bine să aşteptaţi ca interlocutorul să răspundă şi abia apoi să puneţi la ureche telefonul (foarte important!)

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a lansat la începutul acestei luni o campanie națională de informare și conștientizare a consumatorilor intitulată „S.O.S. poluarea electromagnetică~. Această campanie de informare se adresează utilizatorilor de telefoane mobile şi alte gadgeturi şi conţine sfaturi pentru minimizarea efectelor expunerii la radiaţii electromagnetice.

Iniţiativa APC vine ca urmare a numeroaselor studii şi apeluri făcute de cercetători potrivit cărora folosirea în exces a telefoanelor mobile, a reţelelor Wi-Fi dăunează sănătăţii. Astfel, aproximativ 10% din populaţia globului reclamă dureri de cap, oboseală, greaţă, înroşirea pielii, apatie, iar cercetătorii pun aceste simp­tome pe seama sensibilității la undele electromagnetice care pur şi simplu au invadat mediul social al oamenilor acestui secol. În data de 11 mai 2015, un grup de 190 de oameni de știință și cercetători din 39 de țări au semnat un apel adresat Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), prin care atrag atenţia asupra efectelor negative ale câmpurilor electromagnetice asupra sănătăţii umane şi solicită revizuirea normelor de protecţie din acest domeniu. Semnatarii acestui apel au publicat în total peste 2.000 de lucrări ştiinţifice pe tema efectelor asupra sănătăţii ale radiaţiilor neionizante, ale câmpurilor electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (Extremely Low Frequency fields – ELF) folosite în domeniul electricităţii sau ale radiaţiilor de radiofrecvenţă (RFR) utilizate pentru comunicaţii fără fir (GSM, wireless).

Atât acasă, cât şi la serviciu, dar şi în mijloacele de transport suntem expuşi la dispozitive care ne „agresează”: telefoane mobile, tablete, rutere Wi-Fi, scanere, uşi automate, diverse aparate electrocasnice, aparate medicale de ultimă generaţie, în general toate aparatele care generează un câmp electromagnetic. Cei mai expuşi sunt gravidele, copiii şi tinerii care lucrează în medii unde folosesc telefoanele mobile aproape nonstop.

Evitaţi convorbirile lungi

În opinia cercetătorilor, pentru a ne proteja copiii, pe noi și ecosistemul nostru, trebuie să reducem expunerea la astfel de dispozitive. APC România, în baza recomandărilor făcute de oamenii de ştiinţă, oferă câteva sfaturi pentru minimizarea efectelor expunerii la aceste radiaţii, din care amintim:

– Copiii mai mici de 12 ani nu trebuie să folosească un telefon mobil, decât în cazurile de urgenţă.

– Limitarea duratei convorbirilor telefonice; se recomandă să se utilizeze cu precădere sms-urile în detrimentul apelurilor.

– În timpul convorbirii, telefonul se menţine la o distanţă cât mai mare de corp.

– Telefoanele mobile se vor păstra cât mai departe de organele vitale.

– Atunci când apelaţi, este bine să aşteptaţi ca interlocutorul să răspundă şi abia apoi să puneţi la ureche telefonul, întrucât intensitatea radiaţiilor este cea mai ridicată în momentul apelării.

– Nu se efectuează apeluri când semnalul este slab sau bateria descărcată.

– Pe timpul nopţii, telefonul mobil va fi închis sau lăsat la o distanţă de doi metri de corp.

– Folosiţi un dispozitiv de protecţie validat ştiinţific împotriva radiaţiilor electromagnetice.

– Evitaţi convorbirile lungi.

– Nu cumpăraţi un telefon mobil cu o rată specifică de absorbţie (SAR) mare.

Sursa: Ziarul Lumina

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *