Adevărul şocant despre organizaţia teroristă ISIS: ea poartă acelaşi nume cu cel al zeiţei Illuminati, Isis!

illuminati isis

E ironic faptul că “organizaţia teroristă” ISIS, cea care doreşte crearea unui mare stat islamic (vechiul Babilon) – care să cuprindă Siria şi Iraq-ul, devenită brusc inamic public nr.1 al Occidentului şi Statelor Unite, poartă numele de ISIS. Bun, mulţi o să spună că această denumire vine de la “Islamic State in Iraq and Syria” (“Statul Islamic din Iraq şi Siria”), dar cine este familiarizat cu puţină mitologie ocultă şi are cunoştinţe ezoterice, nu poate să nu remarce identitatea “organizaţiei teroriste” cu cea a zeiţei egiptene Isis, una dintre cele mai importante figuri din “şcoala misterelor”, favorita francmasoneriei şi organizaţiei Illuminati. Aici, oameni buni, e vorba de puternice entităţi simbolice, iar noi suntem manipulaţi cu bună ştiinţă în acest joc pervers pe care ei, cei din elita lumii o fac… şi vă voi explica mai jos acest lucru.

E important de ştiut că aproape orice portret de zeiţă feminină (din literatura şi cultura francmasonică), ca de exemplu celebra “Statuie a Libertăţii” sau sigla companiei cinematografice “Columbia”, o reprezintă pe Isis. La sumerieni, Isis este zeiţa Semiramis sau Ishtar, fiind vorba despre una şi aceeaşi zeiţă ezoterică. Isis e considerată zeiţa magiei şi a vrăjilor; căsătorită cu fratele ei, Osiris (deci, ea practică şi incestul!), cei doi dau naştere la celebrul Horus (vă mai amintiţi de “ochiul lui Horus”, nu?, simbolul preferat al Illuminati). Conform legendei, Osiris este ucis de un rival, Seth şi tăiat în 14 bucăţi, îngropate în diferite locuri, pentru a nu mai putea fi înviat, cu excepţia penisului care fu aruncat în Nil şi mâncat de un crocodil (sau peşte). Isis îi găsi toate bucăţile lui Osiris, îi făcu un penis din pământ, şi-l învie. De atunci, în lumea ezoterismului şi a francmasoneriei, falusul (penisul în erecţie) a devenit un simbol adorat – a se vedea obeliscul din Washington, precum şi alte monumente asemănătoare.

Mulţi cred că organizaţia Illuminati s-a creat în 1776. Acest lucru e parţial adevărat, pentru că această organizaţie ocultă acţionează mai demult, fiind legaţi direct de cultul Soarelui şi al zeilor Isis, Osiris şi Horus din vechiul Egipt. Uciderea a fost experienţa mistică a celor din “Şcoala misterelor”, din care provine şi organizaţia Illuminati. Prin ucidere, ei credeau că asasinul poate obţine gnoza sau sufletul victimei. Aceasta este adevărata teorie care stă în spatele sacrificiilor umane şi animale ale sataniştilor de-a lungul istoriei (inclusiv prin abuzul asupra copiilor). Sataniştii cred că aceste sacrificii oferă mai multă energie decât orice altceva. Prin sacrificarea oamenilor şi animalelor, sataniştii speră să obţină un fel de “zeificare” şi imortalitate!

Acum, să revenim la liderul actual al organizaţiei ISIS, Abu Bakr Al Baghdadi. Chiar suntem luaţi de proşti!? Cine ştie puţină istorie şi geografie, îşi dă seama de unde vine numele, care are rolul de a manipula masele arabe. După moartea profetului Mohamed, în anul 632, o schismă apare în lumea musulmană nou înfiinţată, referitor la cine ar fi trebuit să fie “moştenitorul” profetului. Şiiţii credeau că ginerele şi vărul profetului ar trebui să conducă noul stat islamic, datorită înrudirii sale cu Mohamed, pe când şuniţii credeau că Abu Bakr, unul din primii discipoli ai profetului ar trebui să fie urmaşul său spiritual. Şiiţii reprezintă astăzi minoritatea în rândul musulmanilor (15%) şi sunt situaţi în special în Iran şi Iraq.

Cât primeşte celălalt nume (Al Baghdadi) e clar că el face referinţă la Baghdad, fosta capitală a Babilonului şi actuala capitală a Iraq-ului. Mai are cineva vreo îndoială cu privinţă la acest lucru? Oricum, eu cred că acest personaj nici măcar nu există, şi am explicat de ce în acest articol: Al Baghdadi sau “Şeicul invizibil” este noul terorist inventat de SUA şi Occident… nu sunt decât două poze cu el! În numele său, poate izbucni un război serios în Orientul Mijlociu!

Concluzia este următoarea: eu cred că ISIS este o creaţie a forţelor oculte care conduc astăzi Statele Unite, pentru a face referire la zeiţa cărora ei li se închină. Prin actele de cruzime pe care această organizaţie le face în Siria, Iraq şi alte state (inclusiv decapitările de ziarişti), ei îşi onorează astfel sacrificiul faţă de zeiţă. Sursa: aici

loading...

De asemenea, ai putea dori...

6 răspunsuri

  1. divinul anonim spune:

    inca nu imi vine sa cred cata propaganda poate exista… sunt de acord doar cu cateva randuri din acest articol… v-as recomanda sa cititi manuscrisul mariei magdalena.. asta poate pentru inca o sursa destul de vveritabila de informatie.. si poate schimbam un pic lentila perceptiei asupra a tot ce se intampla.. fara sa mai aruncam cu vina in stanga si in dreapta.. ci sa ne comportam autentic!

  2. Nelu Apostol spune:

    Nici eu nu cred multe lucruri din acest articol. Majoritatea acuza SUA,Iluminatii, masonii etc. dar multi nu stiu ca adevaratii criminali ai acestei planete sunt KHAZARII, adica JIDANII adica „evreii” sionisti kominteristi si rusii, urmasi ai vikingilor.

  3. jimmy spune:

    Autorul comite o eroare(voita),ca sa permita dezvoltarea unei idei nastrusnice !A folosit abrevierea din limba engleza a organizatiei teroriste(ISIS).De ce n-ar fi folosit abrevierea din limba romana ? Numele organizatiei in limba romana este :Statul Islamic din Irak si Levant (SIIL).Asadar ce legatura mai are cu zeita ISIS ? Ies tot felul de „genii” cu fel de fel de aberatii numai bune sa fie publicate de site-uri ca acesta !”Mai usor cu pianul pe scari”,baieti !

    • ArtistTotEu PituGorea spune:

      1. Limba engleza este limba oficiala internationala … Romana nu !
      2.Ierarhia superioara a ocultei mondiale , o gasesti in state a caror limba oficiala este … ghici …
      Asa ca nu te mai aprinde asa … Iaca „ISIS” si nu … „SIIL” …

  4. Gabriel spune:

    bahhh domnii pai haideti sa haidem : bahhh dasteptilor ce va aflati, mai lasati naibii kazarii ca nu au nici o treaba. Sionistii sunt urmasii directi ai celui de al 13 lea trib evreiesc si anume cel la ibriotilor . de asta e creata o fobie vis a vis de nr. 13 pentru ca oamenii nici sa nu ue gandeasca ca exista al 13 lea trib . ei sunt ce ice il au pe yahwe dumnezeul suprem, dumnezeul razbunator ce vrea jertfe . yahwe …reptilianul … sionistii sunt cei ce au creat masoneria , iluminatii, etc. regula de baza ….oamenii nu se pot bate cu ce nu exista.. adica cu ei . intotdeuna vor avea asezamintele in afara oricaror zone cu pericol de conflict potential . pe evreii din israel ii considera carne de tun , buni de sacrificiu. telurile: lor conducerea lumii si obtinerea imortalitatii in corp omenesc.

  5. ioio spune:

    mafiotii sau masonii nu sunt evrei , sunt din toate natiile,, amestecati! Iar evreii au fost un popor chinuit de arabi si mi-e teama ca sunt chinuiti si in continuare. Eu cred ca ideal ar fi ca toti crestinii europenii si indienii , chinezii budistii sa ne unim cu evreii sa fim o comuniune puternica toti contra arabilor-altfel nu scapam de arabi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *