Copilul conceput în post, o viață pusă în pericol

O problemă spinoasă este cea a copilului conceput în perioada postului sau a Săptămânii Mari, fiind o situaţie care intră tot în categoria plăcerilor. “Discuţia aceasta este interesantă pentru că apare relaţia dintre sexualitate şi procreaţie. Trăim nişte vremuri foarte pornografizate, în care căutăm mai mult plăcerea sexului, nu şi roada sexualităţii, şi anume procrearea.

Dumnezeu a lăsat omului această plăcere a sexualităţii pentru că prin act în sine se concepe un copil, iar plăcerea este ca o binecuvântare pentru responsabilitatea ce urmează. Omul aruncă însă roada la o parte, pentru că omul modern nu mai vrea copilul, ci numai plăcerea. Însă conceperea unui copil în perioada postului înseamnă că nu ai conştiinţă creştină. Neavând conştiinţa creştină, spun sfinţii părinţi ai Bisericii, pui în pericol atât viaţa ta, cât şi a copilului. Nu doar în sens fizic, ci mai grav, îi pui în pericol viaţa sufletească, identitatea, educaţia lui, iar toată viaţa sa va fi bulversată”, spune preotul Tănăsescu.

Acesta subliniază importanţa raportării la un set de valori, idealuri, principii, metode, arătând că în primii ani de viaţă copiii sunt oglinda morala a părinţilor, de unde şi importanţa celor şapte ani de acasă. “Pe de altă parte, şi aceşti şapte ani sunt oarecum afectaţi cu atâta globalizare, digitalizare, informatizare şi mediatizare a societăţii. Se pune problema cine îi mai învaţă cei şapte ani de acasă. Pentru că adesea părinţii îi abandonează în faţa televizorului, a calculatorului sau a anturajului, ori a unei bone, care îi învaţă şi ea ce ştie. Iată că începe copilul să nu mai fie nici măcar produsul părinţilor, al celor şapte ani de acasă. Copilul învaţă de unde apucă. Iată câtă tragedie ascunde un păcat”, accentuează Tănăsescu.

De altfel, cuvântul “păcat”, la origine, înseamnă eşec, rătăcire, lipsa împlinirii, venind din grecescul “amartia”. “Un păcat nu este ceva în sine, este un termen prin comparaţie cu ţinta care nu a fost atinsă. Când faci un copil în post este păcat pentru că este dovada eşecului acestei conştiinţe creştine pe care nu o ai, pentru că un creştin care nu are aceasta conştiinţa nu face altceva decât să transforme toate faptele lui în păcate”, explică preotul sensul în care trebuie înţeles păcatul.

Gândul păcătos “strică” postul

Postul nu înseamnă doar să respecţi reguli alimentare şi să te reţii de la plăcerile trupeşti, ci mai ales să nu păcătuieşti cu gândul. “Dacă nu porneşti întărit trupeşte la acest drum, degeaba o faci. Postul nu este o detoxifiere alimentară, postul creştin te detoxifică, dacă vreţi, de cea mai mare toxină, numită păcat”, avertizează preotul.
Deci, când spunem că vrem să postim cât mai creştin, odată cu trupul trebuie automat să postească şi sufletul.

Păcatul cu gândul ţine de ideea că pofta se zămisleşte mai întâi în gând. De aceea, Hristos spune în Evanghelie un lucru despre adulter care i-a uimit pe mulţi. «E adevărat că cel care se uneşte în afara căsătoriei cu o femeie păcătuieşte, dar Eu vă zic vouă că şi cine a şi poftit femeie în inima lui, a şi desfrânat, chiar fără a face fapta.» Puterea de a te abţine trupeşte închide un cerc, pentru că are un răspuns. Nu poţi să posteşti trupeşte dacă nu posteşti şi sufleteşte. Pentru că pofta te va face la un moment dat să cauţi. Aşa că începe să posteşti cu sufletul şi o să vezi că apare şi puterea de posti cu trupul. Pentru că încerci să dobândeşti altceva, cuvântul lui Dumnezeu, harul divin, şi încerci să-l dobândeşti pe măsură ce te depărtezi de păcat, de aceste pofte lumeşti, imoralităţi etc. Dar pentru a vedea cum te însănătoşeşti, trebuie să iei medicamentul. Nu degeaba sunt mulţi cei care spun că nu pot ţine acele zile de post negru. Nu pot pentru că pofta încă lucrează în ei. Când ai omorât pofta va veni şi putinţa, pentru că te vei hrăni cu har divin. Dumnezeu chiar te hrăneşte, dar pe măsură ce te îndrepţi curăţindu-te, mai arată Eugen Tănăsescu.

Astfel, nu putem să spunem că postim corect dacă aceasta nu include şi curăţirea gândurilor, a ideilor, a sentimentelor, pentru că şi aici trebuie lucrat atrage atenţia preotul Tănăsescu. “Sufletul nostru are trei mari părţi asupra cărora trebuie să ne concentrăm. Raţiunea, adică gândurile, voinţa pe de altă parte, pentru că uneori şi voinţa este slabă, şi inima, sentimentul. Aceste trei componente trebuie puse în armonie. Din păcate, constatăm că atunci când nu sunt în armonie, omul începe să înnebunească, la propriu vorbind. Iar când mintea vrea una şi inima vrea alta, omul intră într-un blocaj şi începe să acţioneze necugetat, face gesturi pe care nu le poate înţelege“, în opinia lui Tănăsescu.

sursa: adevarul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *