Eşti bogat sau sărac?…

tatal si fiul

Într-o bună zi,  un tată care avea o situaţie materială deosebită, a dorit să-şi lase singurul fiu să petreacă o noapte la o familie  de condiţie financiară extrem de modestă. Procedând astfel, a intenţionat să-i arate indirect băiatului ce înseamnă sa nu ai bani, sperând ca astfel îl va face să aprecieze mai mult bunăstarea familiei din care provine.

Când băiatul s-a întors acasă, tatăl, cu multă curiozitate, l-a întrebat cum s-a simţit şi ce părere are despre cele întâmplate.

Băiatul i-a răspuns: „Tată, eu cred că a fost o experienţă diferită din care am observat că noi avem un câine, iar ei au cinci; noi avem doar o piscină, iar ei un lac întreg; noi avem un acoperiş înalt şi foarte luminos, iar ei au tot cerul cu stele; noi avem o grădină frumoasă, iar ei au toată pădurea. Îţi mulţumesc tată că ai reuşit să îmi arăţi cât de săraci suntem!”

Tatăl absolut încremenit de cele auzite s-a pierdut într-o tăcere adâncă şi grea.

De regulă când măsurăm ceea ce avem, rezultatul este dat numai de percepţia noastră.

Dacă apreciem oamenii pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce posedă, atunci avem perspectiva lui Dumnezeu. Poţi fi bogat din punctul de vedere al lumii şi foarte sărac din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ceea ce contează şi rămâne veşnic este ultima variantă. Restul, e trecător!

În viaţă, dacă avem credinţă, dragoste, sănătate, avem foarte multe; deci ia un moment şi decide dacă eşti sărac sau bogat!

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *