”Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine? De ce deznădăjduieşti?”

Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din cata­peteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată, icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci, Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă.

– Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduieşti?

Şi, şi-a întins spre el mâna în care Îl ţinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemişcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc şi l-a mângâiat pe faţă, iar el I-a sărutat mânuţa, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu şi de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare şi s-a prăbuşit la pământ. Atunci, Împărăteasa a toate a intrat iarăşi în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere şi o negrăită mireasmă. Stareţul, când şi-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simţit mânuţa moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Stareţul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.

Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea şi simţirea unei alte vieţi, negustate de către cei ce nu le cunosc. Şi mai spunea că, oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simţit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuşi nu înţelegea răpirea sa.

Fragment – Arhimandrit Efrem Filotheitul, Starețul meu, Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *