Orbul care L-a văzut pe Dumnezeu

Parintele-Teofil-Paraian-590x402

Deşi nu a fost închis, Părintele Teofil Părăian, marele duhovnic de la Sâmbăta, a fost o perioadă îndelungată în atenţia Securităţii, fiind suspectat, la fel ca şi Părintele Arsenie Boca, pentru o presupusă relaţie conspirativă cu membri ai Mişcării Legionare. Prezentăm, pentru moment, un fragment dintr-o Notă Informativă a Securităţii, din data de 10.04.1964:

“(…) Părintele Teofil Părăianu este un om foarte inteligent, are o memorie fenomenală, care s-a dezvoltat în lipsa vederii. Aceasta l-a ajutat ca la studiile făcute peste tot să fie printre primii.

Ca monah este foarte constiincios, are o credintă limpede, este altruist, modest, venitul ce-l dobândeste ca drept de autor, precum si jumătate din salar îl depune în casa de obşte a mănăstirii. Ai lui nu-i pretind să-i ajute, fiindcă au din ce trăi şi sunt toţi sănătoşi.

Ca păreri negative se observă si la părintele Teofil, aceeasi lipsă, ca si la părintele Serafim, lipsa elementului politic în predicile ce le tine. Continutul predicilor sale e strict teologie, privind exclusiv mântuirea sufletelor credinciosilor, lipsind elemente ale educatiei cetătenesti necesare într-o predică în zilele noastre. Scăparea aceasta nu vine dintr-o pornire reactionară, ci dintr-o obisnuintă. Am observat însă că în ultima vreme articolele sale de revistă sunt mai actualizate.

În discuţiile purtate cu cei ai mănăstirii sau cu cei din afară cu care poartă corespondenţă, văzători si nevăzători, e destul de atent si nu vorbeste niciodată de rău stăpânirea statului nostru, nu-l interesează latura politică, ci duce luptă împotriva păcatului, care dăunează mântuirii sufletului.

Tatăl părintelui Teofil Părăianu a făcut parte din Mişcarea legionară, lua parte din când în când la şedinţele legionare — după afirmaţia părintelui Teofil deşi soţia lui îl ţinea de rău pentru aceasta dar nu ştiu dacă a fost un membru activ al acestei organizaţii politice.

În prezent mai persistă în nemulţumire faţă de colectivizare. Era un ţăran mijlocaş destul de harnic şi o fire independentă şi încă nu a reuşit să se împace cu noua situaţie din satul său. Părintele Teofil încearcă să-i liniştească amintindu-le că acum nu mai are greutăţi şi că dacă sunt harnici vor duce-o bine în gospodăria colectivă”.

Părintele Teofil, orbul care L-a văzut pe Dumnezeu. Dosarul de securitate al duhovnicului Bucuriei (2015)

Volumul, coordonat de dr. Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS, a aparut la Editura Agnos în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Sursa: MĂRTURISITORII
Nota: Vom reveni cu fragmente din dosarul de la CNSAS

Coperta-Parintele-Teofil-Orbul-care-l-a-vazut-pe-Dumnezeu

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *