Proiectul Blue Beam – simularea venirii lui Iisus

A doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos

Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a înşela oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.

Proiectul NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.

Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.

Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.

Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există.

Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.

La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic, astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.

Articol relatat de portalul apologeticum.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Serban spune:

    Un plan cu adearat diabolic…dar nu ne pierdem credinta pentru ca bunul Dumnezeu ne intareste

  2. Mirceati spune:

    Eu chiar am studiat functionarea creierului. In ciuda volumului mare de date, ce stim este 0. Ce scrie imi par fabulatii. Cateodata se mai strecoar si niste informatii aberante, cum ar fi cea despre pelicula de sodiu. Este un strat gros de 5000 de metri, nicidecum pelicula!
    Insa incercarea de a pacali imi pare reala. Amintiti-ava cum ultimii, cei mai decazuti, europeni au invins puternicul imperiu incas, care asteptau venirea unui personaj. Smecherii au mai facut-o, de ce sa nu mai incerce?

  3. Felicia spune:

    In ce priveste *Spectacolul* programat al venirii Domnului pe Pamant, cine a citit Biblia a constatat ca despre ZIUA DOMNULUI, apostolul Pavel spunea : *Cat despre vremuri si soroace, n-aveti trebuinta sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi insiva stiti foarte bine ca Ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea*. Nici intr-un caz la o ora cand oamenii inca mai sunt in stare de veghe, cand pot iesi pe strazi sa urmareasca spectacolul regizat pe bolta cerului, Domnul nu va veni cu surle si trambite, urmat de o armata de ingeri vizibili si toate astea intr un decor cu nori pufosi pe care sa calce entitatile divine. Credinta e singurul adevar care pe unii ii va face sa vada si sa auda exact ceea ce trebuie, iar ceilalti……fiecare cu alegerile lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *