Sfânta Lumină iese din placa Sfântului Mormânt ca şi cum ar ieşi dintr-un lac

Sfanta Lumina de la Ierusalim

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuante diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului seamănă ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.

Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim, în anul 1944 şi a deţinut vredni­cia de patriarh între anii 1981-2000. La Paştile anului 1998, cu puţine zile înainte de Sâmbăta Mare, a dat un interviu profesorului danez, Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini. Interviul a fost publicat în ziarul danez Berlingske Tidende, precum şi în cartea lui Hvidt cu titlul: Miracles – Encoun­ters Between Heaven And Earth (Minuni – În­tâlniri între Cer şi Pământ).

Patriarhul Diodor, până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi. În inter­viul său acordat profesorului danez, patriarhul menţionează următoarele:

„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi… rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile.Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuante diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului seamănă ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină. Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică… Trăim multe minuni în bisericile noastre şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi…, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul pe care le are minunea Sfintei Lumini. Minunea este ceva ca o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pen­tru noi, ca şi cum ea [Învierea] s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă… Mă aflu în Ierusalim din 1939 şi am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit ceremonia Sfintei Lumini în toţi aceşti ani şi astfel am fost martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune au nu. Ştiu că ea este adevărată.”

Aceasta este mărturia pe care a depus-o Patriarhul Diodor I la Paştile anului 1998. Descrierea ei este atât de analitică şi revelatoare, încât nu suportă niciun comentariu.

Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 259-261

Articol relatat de portalul doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. zoe spune:

    am stat in ierusalim peste 10 ani si am fost de 7 ori la ceremonie-nu stiu cine a scris articolul asta dar e o minciuna gogonata-asa cum se vede din multe filmari lumina sfinta vine in fiecare an din cer-mii de oameni vad asta, NU din piatra sfintului mormint-asta e o dezinformare-lumina se pogoara din cer in fiecare, ca un dar divin

    • Admin spune:

      Nimeni nu vede de unde vine lumina, in afara de Patriarhul Ierusalimului, care se afla in interiorul Sfantului Mormant. Iar aceste cuvine ii apartin. Si eu am fost de foarte multe ori acolo, dar nu m-as garbi sa fac astfel de afirmatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *