VIDEO SPECIAL: Cum se roagă “Tatăl Nostru” persoanele care nu pot vorbi și nu pot auzi

comunitate-surzi_w1000_h750_q100

Miercuri, 12 februarie, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Meletie, cunoscut de către creștinii ortodocși ca și „ocrotitorul surzilor”, la Biserica Sf. Elefterie Vechi, lăcașul de rugăciune al comunității surzilor din București, s-a oficiat Sf. Liturghie în limbajul mimico-gestual.

Părintele Ilie Mirel, slujitorul bisericii, a oficiat, în limbajul oamenilor care nu aud și nu cuvântă, slujba împreună cu alți patru preoți, trei dintre aceștia fiind, deaemenea, surdo-muți. A învățat limbajul mimico-gestual în cadrul unui ciclu de master, pentru a putea comunica cu bătrânii cu deficiențe de auz de la Căminul de bătrâni de la Ciolpani, în incinta căruia a slujit, în calitate de preot de caritate. Spre surpriza lui, bătrânii nu cunoșteau limbajul, însă părintele crede că Dumnezeu a ales astfel pentru el, cu scopul de a își continua misiunea de a-i ajuta pe cei marginalizați. „La Dumnezeu nimic nu este la voia întâmplării”, afirmă părintele, exprimându-și, totodată, dragostea față de enoriașii lui: „Îmi doresc ca toți să se mântuiască”.

Părintele Ilie se implică activ în viața comunității de persoane cu deficit de auz, prin inițiativa sa de integrare a persoanelor cu deficit de auz și de fortificare a relațiilor dintre membrii comunității de surdo-muți din România. Pe lângă faptul că lucrează constant pentru ca oamenii să conștientizeze faptul că este necesar să se iubească și să se sprijine reciproc, ca într-o mare familie, părintele a propus organizarea unei conferințe anuale, la care să participe toți surdo-muții ortodocși din țară. Adunarea va avea loc în interiorul unei mănăstiri și timp de câteva zile, oamenii vor avea timp să se roage împreună, să se cunoască și să stabilească legături noi, deoarece, de obicei, relațiile lor de comunicare se limitează la același mic grup de oameni.

Articol relatat de portalul activenews.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *