”Voi bea ceai, iar Hristos, Care îl poate face lapte, poate chiar şi să mă vindece” – Patericul atonit

În Mănăstirea Esfigmenu, în vremea egumenului Sofronie, vieţuia un monah tânăr, dar bogat în virtuţi. În afară de multa sa evlavie, el se distingea şi prin smerenie şi multă nevoinţă. Dar fiindcă firea lui era bolnăvicioasă şi fusese obişnuit cu un trai bun, căci provenea dintr-o familie nobilă, atunci când a început nevoinţa s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

Egumenul i-a dat binecuvântare să bea lapte chiar şi în Postul Mare. Fratele a primit şi a spus: „Să fie binecuvântat”. Dar fiindcă avea multă credinţă în Dumnezeu, şi-a spus gândul său egumenului:

-Dacă-mi daţi binecuvântare, voi bea ceai, iar Hristos, Care îl poate face lapte, poate chiar şi să mă vindece cu ceai.

Egumenul a fost foarte mişcat şi i-a dat binecuvântare să bea ceai în loc de lapte. Bătrânul Dorotei, îngrijitorul de bolnavi, spunea că ceaiul acela l-a făcut Hristos nu numai lapte, ci şi medicament tămăduitor, care l-a vindecat pe monah de tuberculoză. După aceea îşi împlinea îndatoririle duhovniceşti şi ascultarea cu uşurinţă şi postea ca şi ceilalţi părinţi.

Extras din ”Patericul atonit”