Avem o naivă acasă, pe post de servitoare, şi şapte pe teren!

Parintele Calistrat Chifan

Noi tot îi judecăm pe păgâni pentru că au Harem!  Noi avem „harem” mai mare ca ei! Avem o naivă acasă, pe post de servitoare, şi şapte pe teren! Noi trebuie să ne vedem cât suntem de murdari sufleteşte!

„Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nici o neruşinare, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii. Vor defăima obiceiurile creştineşti dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creştinesc. Mare urgie va fi atunci.”

Ce înseamnă fire dobitocească?

Păi atunci când eşti raţional, te stăpâneşti şi nu „nechezi ca un armăsar”.. după cum zice şi psalmistul: „Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12).

A se asemăna cu dobitoacele cele fără de minte înseamnă a fi încă mai înjosit decât ele. Adică, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinţă înzestrată cu minte a se pogorî până la lipsirea de minte, aici este vinovăţia voinţei. Aşadar, oamenii au căzut mai jos decât dobitoacele, s-au făcut mai nemulţumitori, mai nebuni, mai vârtoşi, mai înjosiţi, mai nesimţitori decât pietrele. Gândiţi-vă ca de un an de zile, nu mai ştiu cum să facă, să îi unească pe cei de acelaşi sex, pe bărbaţi cu bărbaţi, şi pe femei cu femei, şi vor să le mai dea şi copii să îi crească!

Dacă înainte îţi era ruşine că eşti beţiv, şi te mai ascundeai să nu ştie nimeni, dacă te ascundeai că fumai şi te dădeai pe la colţ să nu te vadă copiii.. Îţi era ruşine şi la spovedit să spui că desfrânai..

ACUM LE FACI LEGE ŞI O SCRII ÎN CONSTITUŢIE!!!

Asta arată clar.. Conştiinţa a slăbit şi religia nu lucrează!

„La vremea de apoi, curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de ruşine”

Parintele Calistrat Chifan – Predica video AICI

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. osidjg spune:

    Vad ca va place Calistrat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *