Ceaiul de PĂPĂDIE reduce tensiunea arterială, retenția de apă și greutatea corporală

ceai-de-papadie

Rinichii, inima și alte organe din corp cooperează pentru a menține tensiunea arterială la un nivel sănătos, și pentru a controla cantitatea de lichide din țesuturi. Retenția de apă poate duce la umflarea mâinilor și gleznelor (edeme).

Păpădia are efecte tonice, stimulente și diuretice. Această plantă este folosită de mii de ani în medicina tradițională, pentru detoxifierea ficatului și a rinichilor, pentru arsuri la stomac sau alte probleme digestive.

Păpădia conține potasiu, fier, calciu și alte oligoelemente esențiale, plus Vitaminele A, C, E și K, precum și vitamine din complexul B. Frunzele de păpădie acționează ca un diuretic natural, determinând rinichii să crească volumul urinei și să elimine excesul de sare și apă. Prin aceste efecte, păpădia influențează inclusiv volumul sângelui și echilibrul apei din corp, ajutând lichidele să iasă din țesuturi și apa din sânge, reducând astfel tensiunea arterială.

Păpădia este considerată de asemenea un tonic excelent pentru ficat și un purificator natural pentru sânge. Unele studii au arătat că păpădia combate unele tumori canceroase. Ajută la tratarea anemiei, scade colesterolul, elimină indigestia acidă și gazele, și susține pierderea în greutate.

Ceai de păpădie – rețetă

Ceaiul de păpădie este un diuretic natural foarte eficient, care poate ajuta la eliminarea excesului de lichide din corp într-o manieră blândă. De la păpădie se pot folosi toate părțile: florile, frunzele, tulpinile și rădăcina.

Ingrediente

• 1 mână de păpădie
• 4 căni de apă

Preparare

Se pune apa la fiert, și când dă în clocot, se adaugă plantele mărunțite. Se ia vasul de pe foc, se pune capacul și se lasă la infuzat 3 ore, sau peste noapte. Dacă vi se pare prea concentrat, diluați ceaiul cu puțină apă.

Dacă retenția de apă este foarte mare, beți acest ceai în prima parte a zilei, pentru a nu perturba somnul de noapte. Dacă suferiți de edeme din cauza unei boli de inimă sau de o retenție de apă severă, consultați medicul pentru a stabili cea mai bună doză de ceai de păpădie.

Contraindicații

Unele persoane pot fi alergice la păpădie (deranjamente gastrice). Dat fiind că păpădia este un diuretic puternic, această plantă nu trebuie consumată în paralel cu un tratament medicamentos cu diuretice. Poate interacționa de asemenea cu medicamente pentru diabet, antibiotice sau litiu. Persoanele cu infecții sau inflamații ale vezicii biliare, sau cu blocaje ale căilor biliare trebuie să evite utilizarea acestei plante. Cereți sfatul medicului înainte de a adăuga păpădie în dieta zilnică.

Articol relatat de portalul lataifas.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. o femeie spune:

    in franceza ii zice pissenlit ( pipi in pat) . Frunzele fragede se pun in salata pt maximum de vitamine si enzime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *