Degeaba eşti fecioară, dacă eşti rea!

Calistrat Chifan

Trebuie să fii fecioară, dar să fii a lui Hristos! BLÂNDĂ! Curăţenia trupească, fecioria trupească, acestă evlavie faţă de Templul Duhului Sfânt (adică trupul), înseamnă foarte mult la Dumnezeu! Dar nu trebuie să exagerezi cu evlavia faţă de trup, pentru că eşti tu ”fată mare” dar eşti şi „împielițată şi rea de gură”. Aşa cum sunt acele doamne care stau prin biserică şi supără pe toată lumea cu privirea sau cu vorba lor.

Deci noi, nu o să înţelegem ce înseamnă Ortodoxia, decât atunci când o să învăţăm, ca cei mai neputincioşi dintre noi, sunt de fapt „beţe în roate” care ne opresc pe noi de la Rai! Deci, noi nu ne mântuim, până nu-i mântuim şi pe cei din spatele nostru, căci aşa spune în paslmi: „Mântuind, mântuieşte-te!” Nu spun ca am „barbat afemeiat” şi am terminat! NU! Te rogi pentru el, tu cinstită gospodină şi-l bagi şi pe el în Rai! Şi pe ăla aşa prostuţ şi slab la minte! Deci nu începi să-l alinţi că este beţiv şi „să-l ia aghiuță”! Nu, ii spui: „Hai puturosule la Hristos!” Te rogi pentru el şi citeşti psaltirea, până îl izbăveşte Dumnezeu şi pe el. Deci tu duci la mântuire toată casa. Nu există mântuire individuală! Pentru că mai aud femei care spun aşa: „Părinte, Slavă lui Dumnezeu, eu îs singura credincioasă din casă!” Eiiii, nu mai spune…

Parintele Calistrat Chifan – predica video AICI

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *