Dumnezeu vede intenţia omului şi ajută

cuviosul_paisie_aghioritul2

Părinte, dacă anii următori ne vor cere ceva mai mult şi nu avem o stare duhovnicească, ci numai intenţie bună, vom putea face faţă?

Cum nu veți putea? Dumnezeu vede intenţia omului şi ajută. Apoi, adeseori, în clipe grele, chiar şi oameni care nu par a avea vitejie arată mare băr­băţie. Iată, îmi aduc aminte, în armată era un lo­cotenent care niciodată n-a arătat nici un semn de jertfă sau bărbăţie. Odată, când ne primejduiam să ne prindă răzvrătiţii, a stat lângă o bisericuţă şi cu un singur automat i-a oprit, până ce ne-am retras şi astfel am fost salvaţi. La urmă a plecat ca să nu-l vedem. După ace­ea nici măcar n-a spus: „Eu i-am oprit şi v-aţi putut salva…”, ca să se laude. Spuneam toţi: „Un auto­mat ne-a salvat”, spunea şi el: „Un automat ne-a sal­vat”. Dacă toţi spuneau aşa, spunea şi el la fel.

Şi în cele din urmă am văzut că cutare era în unitate, cu­tare la fel, numai acela lipsea atunci şi astfel ne-am încredinţat că el fusese. Dacă l-ar fi prins răzvrătiţii, ştiţi ce ar fi tras? Şi-ar fi vărsat toată mânia lor asu­pra lui. Nu l-ar fi iertat. Ar fi spus: „Tu ne-ai făcut atâta pagubă. Vino aici să-ţi scoatem unghiile cu pa­tentul!” Om din lume şi să facă o astfel de jertfă! S-a jertfit, pentru că el se primejduise mai mult decât noi toţi. Voi v-aţi fi dus la o astfel de jertfă? Acela nu citise nici cărţile Sfinţilor Părinţi şi nici de cele duhovniceşti nu ştia… L-am cunoscut, avea o simplita­te, o cinste. Şi erau alţii care atunci când găseau vre­un răzvrătit mort, îi tăiau capul şi îl aduceau în sat, făcând pe vitejii.

De aceea nu ajunge să aibă cineva numai vitejie, ci trebuie să aibă şi duhul jertfirii de sine, ca vitejia să aibă corespondent.

Parintele Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, volumul 2, Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ed. a doua, Editura Evanghelismos

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *