Iubiți-i, copiii trebuie iubiți, trebuie să fie încurajați, trebuie să li se spună: „Indiferent de ce ți se întâmplă, eu sunt lângă tine!”



Terminați cu frica! Noi nu ne pierdem copiii niciodată! Copiii ne sunt dați de Dumnezeu oricum cu împrumut. Ei sunt ai Lui Hristos! Nu-L puteți înlocui pe Hristos în convertirea Lui!

Tot ce putem noi face este să asistăm cu demnitate, cu motoarele pornite, la întoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Să știți, că s-ar putea ca nu tot ceea ce credeți dumneavoastră să fie credință. Copiii nu pot fi sufocați cu Biserica și nici noi nu putem fi! Și pe preoți ne sufocați uneori, noi nu suntem pompă de benzină, suntem niște oameni, putem da cât avem.

Respirați adânc, îmbrățișați-l seara înainte de culcare, chiar dacă are doi metri. Al meu, ăsta mare, are doi metri… mă ridic pe vărfuri să-l pup, dar e o onoare că îmi îngăduie Dumnezeu să mă ridic pe vârfuri să-l pup! Iubiți-i, copiii trebuie iubiți, trebuie să fie încurajați, trebuie să li se spună: „Indiferent de ce ți se întâmplă, eu sunt lângă tine!”
Și nu mai deschideți carnetele de note. Aruncați-le! Terminați cu prostiile! Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil! Nota reprezintă ceea ce nu știe profesorul despre copilul nostru.

Le-am spus odată unor profesori: unui copil îi moare, seara, câinele din curte. Cum reacționați dvs. dimineața la școală?

Copilului ăluia i-a murit câinele care era prietenul lui de 10 ani. Chiar credeți că moartea unui câine nu contează pentru un copil? Aveți senzația că o fetiță, la primul ciclu, în clasă, are aceeași forță ca o femeie care n-a dormit toată noaptea ca să știe cum „să-și spânzure” elevii a doua zi? De aia e școală, pentru că e instituție și e imperfectă.
Pe de altă parte, profesorilor și părinților, vă recomand să vă faceți o listă cu pomelnic cu toți elevii din clasă, cu numele mic. Și când mergeți seara la culcare, chiar dacă nu vă rugați, spuneți: „Doamne, binecuvântează pe: Ilie, Vasilică, Ionel, Ghiorghiță…”

Rugați-vă pentru ei! Copiii vă vor simți sinceritatea. Știți ce ne-au zis nouă copiii la Sibiu? I-am întrebat depre prima trăsătură de caracter a unui profesor sau preot. Știți ce au zis? Sinceritatea! Copiii trebuie să simtă că atunci când vorbești de „Joc Secund” a lui Ion Barbu, o faci din dragoste pentru ei și nu de Bacalaureatul de la sfârșitul anului. Să nu-i batjocorești cu examenele care îi așteaptă! Sunt examene mai grele decât admiterea în liceu și Bacalaureatul – examenul imediatului – comunitar!

Pr. Constantin Necula



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *