Jack, nou născutul care a sfidat un act criminal precum avortul, și s-a născut sănătos.

PAY-Vicki-Harper-and-Jack-Harper

Presa britanică aduce în atenție povestea lui Jack, nou născutul care a sfidat un act criminal precum avortul, și s-a născut sănătos, scrie activenews.ro.

Jack are acum patru săptămâni, iar mama sa, tânăra Vicky Harper, în vârstă de 24 de ani, din localitatea scoțiană Caithness, știe, când îl ține în brațe, ce miracol s-a produs. Și că beblușul este darul cel mai mare pe care i-l putea face viața.

Vicky, mamă a doi copii, Ross, de 2 ani și Leyla, de cinci ani, a rămas însărcinată anul trecut. S-a temut însă că nu-l va putea crește și pe al treilea, așa că a decis să recurgă la avort. „Nu a fost o hotărâre ușoară. Îmi iubesc copiii mai mult decât orice pe lumea asta, dar nu am avut puterea să mai dau naștere și celui de-al treilea”, a povestit tânăra pentru ziarul The Mirror.

Chiar dacă partenerul să de viață, un tânăr de 19 ani, i-a promis că o va ajuta, Vicky nu a renunțat la ideea avortului. „El a fost cu mine când am ajuns la spital și m-au adormit, m-a ținut de mână. Dar, după ce toată intervenția s-a terminat, în zilele care au urmat eu mă simțeam tot mai rău, obosită, și cu amețeli. Am născut deja doi copii și știu cum te simți când ești gravidă”, a povestit tânăra. Asta a făcut-o să cumpere nu unul, ci 15 teste de sarcină și, invariabil, rezultatul era același: femeia era însărcinată.

PAY-Jack-Harper

La nouă săptămâni de la avort, Vicky a ajuns din nou la spital, unde, la o ecografie, a descoperit miracolul: copilul pe care a dorit să-l omoare era încă acolo. „Am știut mereu că e acolo, dar când am vazut ecografia și l-am văzut cum mișcă am început să plâng. M-am simțit pierdută. Medicii mi-au spus că pot face o nouă intervenție de întrerupere a sarcinii, dar, fiind în 16 săptămâni, riscurile erau mult mai mari. Am decis să păstrez copilul, deși doctorii au spus că, în majoritatea cazurilor, copiii care supraviețuiesc avorturilor, se nasc cu grave probleme de sănătate și cu malformații grave”.

PAY-Vicki-with-partner-Keenan-and-sons-Ross-and-Jack-Harper

Viața a arătat contrariul. În luna februarie, Vicky a adus pe lume un băiețel sănătos și puternic, fără nicio problemă gravă.

„Nu mi-aș fi schimbat decizia de a-l naște pentru nimic în lume”, spune acum tânăra, care crede că micul Jack este un copil special. Iar când va fi mai mare femeia îi va povesti ce s-a întâmplat. „Nu știu ce cuvinte voi folosi, probabil îi voi spune simplu că a trecut peste moarte și că îl iubesc mai mult decât se poate spune”.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *