Mântuitorul de pe cruce a întors fața la dreapta, spre ei, și a zis: „De ce Mă batjocoriți?”

mantuitorul pe cruce

În India, unii din misionarii nostri crestini pre-dică Evanghelia cu râvnă, mai ales cei catolici. Un biet misionar a reusit într-o comună să convertească la credinta crestinească vreo câteva familii din hindusii aceia, credinciosi ai lui Brahma Krisna. Si aceia convertindu-se la crestinism, misionarul a ridicat în satul lor o troită, o cruce a lui Hristos sculptată în lemn, cu Mântuitorul, în mărime naturală, si a împodobit-o frumos.

Cei ce crezuseră în Hristos se închinau la crucea Mântuitorului răstignit si la acea sfântă troită. Iar ceilalti păgâni, care erau multi, după cum sunt si astăzi, au pornit cu ură mare asupra acelor putini crestini si-i băteau si-i ucideau, martirizându-i pentru că au crezut în Hristos.

Ba, s-au dus la acea troită unde era Hristos răstignit si au început a-L batjocori si a-L scuipa pe Mântuitorul de pe cruce, bătându-L cu ciomegele si ungându-I crucea cu murdării. Iar când erau în toiul acestor batjocuri, Mântuitorul de pe cruce a întors fata la dreapta, spre ei, si a zis: „De ce Mă batjocoriti?”

Când au văzut ei că Cel pe care Îl scuipau S-a întors cu fata ca un om viu si i-a întrebat de ce Îl batjocoresc, câtiva au murit de frică, iar ceilalti au dat fuga la învătătorii lor, din legea sanscrită, păgâ-nă, si au spus:

– Veniti să vedeti o minune! Noi L-am batjo-corit pe Hristos si am văzut cu ochii nostri cum a întors fata si a zis către noi: „De ce Mă batjocoriti?”

Si au mers cu totii si, când au văzut si în-vătătorii lor că Mântuitorul stă cu fata întoarsă, s-au speriat si toti s-au botezat, si mare cutremur i-a cuprins pe locuitorii din tinutul acela. Si acolo unde a fost sfânta troită, se află azi o catedrală mare. Iar acea cruce dumnezeiască cu Mântuitorul care si-a întors fata, a fost si este până astăzi în altarul acelei catedrale.

Si asa Mântuitorul a băgat groaza în cei ce-L batjocoreau, numai ca să-i întoarcă pe dânsii la calea pocăintei.

Deci, fratii mei, dacă numai atât semn de la Crucea lui Hristos a fost în stare să facă pe oameni să moară de vii, să-i întoarcă la pocăintă si să trezească atâtea suflete, ce va fi oare când va veni Mântuitorul pe norii cerului si când Crucea lui Hris-tos, adusă cu slavă multă de milioane si milioane de arhangheli si îngeri, va străluci de milioane de ori mai tare decât soarele?

Ne vorbeste Parintele Cleopa

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *