Nu există moarte, fraţii mei! Dacă există, este numai o trecere, părăsim doar această lume



– Cum să procedăm cu cei care ne sunt dragi, dar care nu primesc cuvântul de mântuire, şi nici nu vor să se spovedească?

– Dragii mei! Mai întâi de toate trebuie să iubiţi, fără să manifestaţi iubirea! Să iubiţi cu adevărat! Dacă nu te ascultă, el răspunde. Nu atât cu cuvântul putem să-i convingem, pe cât cu fapta. Că mai mult se folosesc dacă văd, decât dacă aud. Şi atunci o să întrebe ei. Şi atunci spusele tale o să-I placă şi lui Dumnezeu şi o să-i ia în primire prin încercări. Iar tu făcându-ţi datoria şi iubindu-i, ai împlinit porunca lui Hristos. Vei primi plată, chiar dacă ei nu s-au salvat.

Cea mai bună şi mai la îndemână cale de sporire duhovnicească este calea de mijloc, de supraveghere continuă. Un oarecare părinte spunea că Dumnezeu este permanent cu noi. Aş vrea să simţiţi lucrul acesta.

Ferească Dumnezeu de o descurajare sau de o aglomerare sufletească! Ştii că Dumnezeu este lângă tine, ştii şi calea, care este spusă tot de El: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!, şi tu stai între drumuri! Unul a bătut la poarta Mântuitorului, ca să intre; iar Mântuitorul a întrebat: „Cine e acolo?” „Eu sunt!”, zice acela. „Nu te primesc, nu eşti pregătit!”, răspunde Hristos. Acesta, care era cinstit, dar nu era format duhovniceşte, s-a aprins de dor mare de Mântuitorul; s-a înfierbântat şi a început să ardă de dorul Lui. Şi s-a dus iar şi a bătut. „Cine este acolo?” „Tu eşti!”, a zis acela. „A, dacă tu zici că Eu sunt, intră!” Deci, cu orice chip trebuie să avem urmele lui Hristos în noi, în viaţa noastră! Cu orice chip!

O avem în ajutor şi pe Maica Domnului, care nu este o femeie oarecare, cum zic nenorociţii aceştia de eretici. Căci nimic nu te supără mai mult ca atunci când o vorbesc de rău pe Maica Domnului, sau nu-i recunosc marile ei daruri de la Dumnezeu!

Cuvântul „femeie” înseamnă „împărăteasă care dăruieşte, care miluieşte”. Când Mântuitorul i-a zis Femeie, iată fiul tău, a zis ca unei împărătesc Destinul întregii lumi, cu Dumnezeu în lume, atârnă de cuvintele libere ale Fecioarei Măria: Fie mie după cuvântul Tău! A acceptat liberă, cu toată voia şi dragostea, zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Nu de spaimă că venise un înger să o vestească. Fără acest consimţământ destinul întregii omeniri era cu totul altfel!

Iată cine era Maica Domnului! Este o întreagă istorie pe scurt. Şi ce aproape de fiecare dintre noi este! Ei, bine, Maica Domnului a fost creată de Dumnezeu ca cea mai grozavă fiinţă de pe pământ şi din cer. Este aşa de sus şi e atât de puternică, încât tot atât cât poate Dumnezeu prin puterea Lui, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea! Ea este la căpătâiul fiecărui necăjit, pentru că asta înseamnă: „împărăteasă dăruitoare”. Nu împărăteasă care domneşte pe un tron ruginit, de aur chiar de ar fi. Este mare, pentru că este peste tot şi ajută pe toţi.

Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.

Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla! Nu există moarte, fraţii mei! Dacă există, este numai o trecere, părăsim doar această lume. Se zice că cineva ar fi zis despre Sfântul Acachie, care a fost un mare ascultător, că a murit: „A murit Acachie!” Zice: „Nu cred să fi murit!” „A murit, părinte!” „Hai să te duc la mormânt!” Şi s-au dus la mormânt. „Acachie, ai murit?” Şi răspunde: „Părinte, poate să moară ascultătorul?!” Adică nu există moarte, şi dacă există, este o trecere spre altă lume.

Sfântul Antonie cel Mare, care avea o viaţă sfântă şi care vorbea cu Dumnezeu, a spus că el este singurul care nu se mântuieşte! Aşa de smerit era! Orice am face noi, fără harul lui Dumnezeu nu ne putem mântui! Chiar dacă suntem păcătoşi, ne ridicăm, dar numai prin credinţa în Hristos. Păcatele noastre nu le poate vindeca nimeni, decât Domnul nostru Iisus Hristos, şi numai prin pocăinţă şi spovedanie. Să facem act de smerenie, de pocăinţă, că altfel nu putem fi iertaţi.

Nu este neapărată nevoie să faci teologie. Nu este vorba decât de bătaia inimii tale spre Dumnezeu, încontinuu. O stare de a te considera mereu lângă Dumnezeu, şi Dumnezeu mereu lângă tine.

Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a 2-a, volumul 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010 – fragment



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *