Povestea spusă de părintele Boca: „Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău”

Arsenie Boca, părintele de la Prislop a lăsat oamenilor o serie de sfaturi pe care să le respecte pentru a le merge bine şi să se mântuiască.

Într-unul din ele, părintele Arsenie Boca ne învaţă cum să ne ajutăm semenii, dar, mai cu seamă, să nu încetăm niciodată a căuta să facem bine în jurul nostru. Pentru că doar aşa vom găsi mântuirea.

Chiar şi cel mai rău om, aşa cum este condamnatul la moarte, acuzat de jafuri şi crime, poate să se transforme pe loc într-un bun creştin.

În lucrarea “Despre durerile oamenilor” au fost cuprinse câteva învăţături referitoare la păcate, neînţelegeri şi pocăinţă. Acestea au fost rostite într-o cuvântare ţinută la o slujbă din 21 februarie 1942 .

„Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocăinţa, pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi”, cuvânta părintele de la Prislop.

Iată povestea spusă de părintele Boca:

“La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo, în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o
seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.
Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea.
Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.
Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.
– Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.
– Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.
– Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:
– Ce faci?
– Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!
Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:
– Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!

Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.
După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel
mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău”.

Sfaturi pentru oameni

Ce învăţăminte are această pildă? Care este morala? Iată ce spunea într-o cuvântare părintele de la Prisplop şi ce îi îndruma pe oameni să facă pentru a-şi uşura sufletul de păcate:

“Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem. Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoi”.

sursa: credinta-adevarata.ro