Psalmii, o sută cincizeci de trepte de la moarte la viaţă. Psaltirea, plină de generaţii şi de secole de rugăciune



psaltirea

Cât de minunat ar fi dacă am repeta mereu un verset dintr-un Psalm care ne place… Poate aţi făcut asta şi aţi prins gust, poate chiar v-aţi cutremurat, pentru că „ne naştem cu Psaltirea în sânge”, cum spune Adnré Chouraqui, şi poate că una din razele ei de lumină a pătruns până în adâncul fiinţei dumneavoastră. Fiecare cuvânt din Psalmi are, cu adevărat, puterea de a ne pătrunde şi a ne conduce până în Prezenţa Cuvântului Vieţii Celei Veşnice ce S-a sălăşluit întru noi.

De aceea este de o importanţă fundamentală pentru fiecare dintre noi, ca Psaltirea să ne însoţească pe Cale ca un vademecum. De la David până la noi, Psaltirea este cartea de rugăciuni prin excelenţă. Aici este adunată, într-o uimitoare condensare, întreaga Biblie. Aici cunosc omul, cel ce eu însumi sunt, în toate circumvoluţiunile sufletului, în cea mai profundă frumuseţe a sa dar şi în nenumăratele lui urâciuni.

Psaltirea, plină de harul Sfântului Duh, pe măsură ce o cercetez, mă descoperă mie însumi şi, în acelaşi timp, îmi oferă o adevărată terapie dumnezeiască, o cale de vindecare. Este o oglindă atât a răzvrătirilor cât şi a credincioşiei mele, a suferinţelor şi suspinelor mele, a morţii şi a învierii care lucrează permanent în mine…

Psaltirea nu ar fi completă însă dacă nu l-am descoperi în ea şi pe Satan şi cartea lui de identitate. Aici aflăm cu adevărat cine este el, care sunt căile lui de manifestare şi vicleniile prin care ne doboară. În Psalmi învăţăm să „deosebim duhurile” şi să folosim cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i alunga pe vrăjmaşi, pentru că numai Cuvântul lui Dumnezeu este atotputernic.

„Vrăjmaşii” biruiţi în Psalmi, de multe ori cu multă violenţă, sunt patimile noastre şi toate înrobitoarele noastre dependenţe în care demonii se ascund şi se cuibăresc generând universul de umbră şi de întuneric din noi, minciuna şi duplicitatea, toată această suferinţă şi mizerie umană care ne face să fim mai mult morţi decât vii şi să fim deja „cu un picior în groapă”…

Adevărata Viaţă ne scapă printre degete!

Aşadar, Psalmii sunt o sută cinci zeci de trepte de la moarte la viaţă, trepte pe care Dumnezeu coboară mereu către om pentru ca omul să se poată cufunda fără încetare în El, Izvorul Vieţii Veşnice, pentru ca, purificat şi sfinţit, să urce şi el către Dumnezeu. Omul se recunoaşte în fiecare verset, fiecare Psalm povesteşte istoria fiecăruia dintre noi şi a tuturor oamenilor.

Din această cauză Psaltirea este plină de generaţii şi de secole de rugăciune. Ea a traversat toate nopţile oamenilor, s-a scăldat în sângele şi în bucuria lor… Şi acum, fiecare cuvânt din Psalmi este încărcat de o infinită experienţă. Infinită pentru că în această finitudine a omului, Dumnezeu a venit să-şi facă sălaş pentru a-i deschide orizontul spre Dincolo de orice suferinţă, spre o veşnicie deja prezentă.

Psalmii ne introduc într-o viziune globală a tainei planului lui Dumnezeu şi ne eliberează dintr-un prezent închis în el însuşi. Psaltirea mă include, cu istoria mea personală, particulară, în istoria Poporului lui Dumnezeu aflat pe Cale. Dobândesc astfel conştiinţa atât de importantă că aparţin unei extraordinare descendenţe care forează Istoria pe dinăuntru. Viaţa mea capătă sens! Din această clipă devin conştient că adevăratul autor şi interpret al Psalmilor este Însuşi Hristos. El este prezent de la un capăt la celălalt al Psaltirii. El, nu doar S-a rugat cu toţi Psalmii, i-a rostit cu vocea şi cu viaţa Sa, ci El este Însuşi Subiectul acestora. El este Acest Dumnezeu Care intră în mocirla omenească, în violenţa şi instinctele de răzbunare ale oamenilor, până în moartea şi iadul lor, pentru a-i converti dinlăuntru şi a le asculta strigătul de deznădejde din chiar lăuntrul lor. El este Cel Ce-i îi trage de acolo şi-i eliberează. El, Mântuitorul Hristos, pe Cruce fiind, coboară în durerea şi oroarea suferinţei şi a morţii omeneşti rostind Psalmul 21: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Din această clipă întregul tragism al vieţii umane este iluminat până în adâncurile cele mai infernale…

Aşadar, rugându-ne cu Psaltirea, forăm spre adâncul din noi locuit de fiinţa noastră cea adevărată, pentru a trăi experienţa concretă a mântuirii intrând în armonie cu Hristos. În Psaltire se întâlneşte cântarea Mântuitorului cu cea a celor mântuiţi de El. Citind şi, mai ales, cântând Psalmi, trezim în noi dimensiuni care înainte erau mute în noi. Ieşim din psihismul nostru limitat şi intrăm în rezonanţă cu acel Dincolo din noi, din adâncul nostru şi simţim Prezenţa tainică a Celui pe Care suntem chemaţi să-L gustăm: „Gustaţi, şi vedeţi că bun este Dumnezeu!” (Ps. 33, 9). Îl gustăm şi ne umplem de Bucuria şi de Iubirea Lui.

Sfântul Vasile Cel Mare spune ca prin Psalmi ne eliberăm de tristeţe, scăpăm de tulburarea sufletului şi ne luminăm mintea. Această experienţă are influenţă şi asupra celor din jur şi a celor nevăzute, pentru că prin Psalmi participăm la Liturghia Cerească. Participăm astfel la unirea Cerului cu Pământul.

Tonalitatea cântării este Bucuria şi dincolo de mulţimea cuvintelor cântate se află o singură taină, taina Iubirii, a Iubirii Care este Însuşi Dumnezeu. Cântaţi aşadar, spune Fericitul Augustin, cu inima, cu gura, cu toată viaţa voastră… deveniţi înşivă o cântare de slavă lui Dumnezeu!

Fie ca citirea sau cântarea Psalmilor să ne aducă în armonie cu Hristos, Cu El, Armonia cea desăvârşită…

Cu toată dragostea noastră, Père Alphonse et Rachel – psaltirea.wordpress.com



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *