Răbdarea mântuiește



Răbdarea este virtutea pe care o menționează Sfântul Apostol Pavel ca fiind una dintre roadele Duhului Sfânt în sufletele noastre. Ea este pomenită alături de dragoste, credință, curăție. Împotriva unora ca acestea nu este lege, adaugă Apostolul, în sensul că ele nu pot fi îngrădite de ceva, nu cunosc nici o opreliște în practicarea lor. De aceea poate părintele Cleopa îi îndruma de multe ori pe cei care veneau la chilia sa pentru sfat cu un singur cuvânt, repetat aproape obsesiv: „Răbdare, rădare, răbdare!”

Răbdarea nu este virtutea de a aştepta pur și simplu, ci capacitatea de a avea o atitudine bună în timp ce aştepţi. Răbdarea înseamnă a sta alături de cineva şi a face tot ce e posibil: a lucra, a spera, a crede. Înseamnă a îndura greutăţile cu curaj chiar şi atunci când dorinţele inimilor noastre sunt întârziate.

Era odată un călugăr în vârstă căruia îi plăcea vinul. Zi de zi împletea câte o rogojină, o vindea în satul din apropiere, iar banii căpătați îi bea. La el a venit într-o zi un frate, care a și rămas să viețuiască împreună cu bătrânul pătimaș. Noul-venit și-a făcut obiceiul de a împleti, asemenea părintelui său, o rogojină pe zi. Acesta din urmă pleca în fiecare dimineață pentru a vinde cele două rogojini. Însă, după ce primea banii pe ele, nu aducea fratelui plata pe lucrul său, ci bea și banii lui, iar fratelui îi aducea puțină pâine seara. Așa a făcut vreme de trei ani, și în tot acest timp, fratele nu i-a zis nici măcar o vorbă. Într-un târziu, novicele s-a scârbit de purtarea monahului și i-a venit gândul să-și părăsească părintele. Cu toate astea, se îndoia că ar fi bine să-l lase singur. În seara aceleiași zile i s-a arătat îngerul, care i-a spus: „Să nu-l lași pe bătrân, pentru că mâine vom veni după tine”.

În dimineața care a urmat, călugărul neînfrânat se pregătea să meargă iarăși să vândă rogojinile, dar fratele a început să-l roage să nu plece nicăieri în acea zi. „Astăzi trebuie să vină la mine îngerii să mă ia. Nu pleca, pentru Dumnezeu”, i-a zis el, cu glas rugător.

Bătrânul a crezut că glumește și i-a răspuns: „Fiule, n-o să vină astăzi, pentru că e târziu. Dacă voiau, te luau până acum”.

„Nu, părinte, a răspuns fratele. Nu, neapărat vor veni. Un înger nu minte niciodată”. Zicând acestea, tânărul a adormit în Domnul.

Atunci bătrânul s-a cutremurat și a plâns cu amar: „Vai mie, fiule! Mulți ani am viețuit fără să-mi pese de sufletul meu, pe când tu în scurtă vreme ți-ai mântuit sufletul răbdând atâtea din partea mea”.

Din acea clipă, monahul neînfrânat și-a biruit patima sa și s-a făcut călugăr iscusit. (Augustin Păunoiu, adaptare după volumul „Apa vieții. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, Editura Sophia, 2016)

Sursa: ziarullumina.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *