Trebuie să lămurim ce este contracepţia…

Pr. Nicolae Tanase

În primul rând, trebuie să lămurim ce este contracepţia? Contracepţia este metoda prin care se opreşte Dumnezeu să sădească sufletul în corpul nou format, care se numeşte zigot. Este o opoziţie clară pe care o facem lui Dumnezeu. În cazul acesta noi, bărbaţii, folosim femeia ca pe un obiect şi din starea de egalitate cu bărbatul, din starea ei de fineţe la care a ridicat-o Hristos, noi o coborâm la res vocalis, „lucru vorbitor” sau obiect de plăcere, iar acest lucru nu ne este permis. Femeile ar trebui să se simtă jignite dacă ar folosi contraceptivele.

Deci, aceasta este contracepţia. Adică o luptă contra concepţiei. Cine poate să stabilească perspectivele unui om încă nenăscut? Nimeni. Cine poate să stabilească perspectivele unui om deja născut? Poate cineva să stabilească perspectivele unui om deja realizat? Cineva este prim-ministru. Poate cineva să facă aprecieri la adresa perspectivelor lui? Nu. Pentru că nu se ştie ce face până mâine, ce se întâmplă în inima lui, ce se întâmplă în fizicul lui, şi poate nu mai are nicio perspectivă. Are perspectiva morţii. Aşadar, pentru că nu ne putem permite să discutăm despre perspectivele unui om, nu putem face o asemenea afirmaţie.

Patriarhul Iustin Moisescu provenea dintr-o familie săracă, din județul Argeş, iar războiul l-a făcut să fie orfan. Deci, aveam la vremea aceea de a face cu un om fară perspectivă şi, cu toate acestea, perspectiva lui a fost de apreciat şi de invidiat. Aşadar, la capitolul perspective, nu putem să ne pronunţăm, iar dacă invocăm lipsurile materiale, financiare, lipsa de ambianţă şi celelalte, atunci de ce nu suprimăm viaţa celorlalţi copii pe care-i avem pentru că şi aşa nu le putem oferi mare lucru! Ori, noi nu facem aşa! O să zicem: „Bine, dar aceia s-au născut deja!” dar sub aspect ştiinţific, sub aspect creştin ortodox, omul este om din secunda conceperii, cu codul genetic deja stabilit, cu tot ceea ce urmeazi să se dezvolte în el. Este un om încă nedezvoltat, care timp de nouă luni se dezvoltă, cum şi după aceea, timp de 18 ani, se dezvoltă şi se formează, ca adult.

Extras din ”Soţul ideal, soţia ideală” – Pr. Nicolae Tănase, Ed. Anastasis, Sibiu, 2011, p. 26

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *