Un adevărat miracol: cum trăiau pustnicii fără să mănânce aproape nimic



A trai fara sa mananci este periculos, ca sa nu spunem ca e imposibil. Cu toate acestea, istoria consemneaza cazuri de post extrem, de restrictii voluntare. E de ajuns sa ne amintim de ascetii anahoreti din desert, acei oameni „beti de Dumnezeu”. „Meniul” lor zilnic nu starnea deloc apetitul.

La douazeci de ani, Sfantul Antonie s-a retras intr-o fortareata parasita, unde a stat douazeci de ani, hranindu-se numai cu paine si apa si dormind doua-trei ore pe noapte. La sfarsitul acestei perioade de asceza solitara, nici nu s-a ingrasat din lipsa miscarii, nici n-a slabit de atata post. Avea aceeasi fata ca inainte, acelasi calm spiritual si aceeasi buna dispozitie.

Dupa spusele Sfantului Ieronim, Pavel din Teba a trait in Tebaida ca pustnic. El s-a retras definitiv intr-o grota din apropierea unui izvor si a unui palmier care i-au furnizat cele necesare traiului: apa si curmalele. Iata ce scrie Sfantul Ieronim:„Am vazut pustnici, dintre care unul, retras de treizeci de ani intr-o grota, traia doar cu paine de orz si apa, iar altul, inchis intr-un fost rezervor de apa, traia cu cinci smochine pe zi.”

Fondatorul ordinului calugarilor copti, Pahomie, a deprins asceza de la un batran: sapte ani de post, sapte ani de nesomn. Batranul ii spusese: „Vara postesc in fiecare zi, iarna mananc din doua in doua zile. Nu consum decat apa, paine si sare si dorm rareori”. Pahomie s-a obisnuit atat de bine cu aceste alimente, carora le adauga putina cenusa ca sa le dea un gust rau, incat a impus acest regim intregii comunitati. Dar si-a dat repede seama ca unii calugari erau inclinati sa faca exces de zel in privinta postului. De aceea, a impus la fiecare masa cel putin „patru-cinci inghitituri de paine, pentru a evita trufia! Dupa parerea lui Jacques Lacarriere, in secolul al IV-lea d.Hr., in desertul Tebaidei traiau cincizeci de mii de anahoreti, care practicau un astfel de regim.

Petru se hranea doar cu o bucatica de paine si cinci masline pe zi, Macarie manca doar iarba cruda sau muiata in apa si nu i s-a parut deloc foarte greu. Ba chiar a inventat un nou mod de a manca paine. Dupa ce o facea bucatele mici si o introducea intr-o sticla, nu manca decat ceea ce putea prinde cu degetele. Dupa cum spun textele, a practicat aceasta asceza timp de trei ani, mancand cam o suta de grame pe zi, band putina apa si putin ulei (un urcior pe an).

Totusi, n-ar trebui sa se creada ca acesti “oameni beti de Dumnezeu“ suportau cu incantare austeritatea. Macarie ii povesteste lui Evagrie: „Am petrecut douazeci de ani in acest desert suferind de foame, de sete si de somn, caci in fiecare zi consumam doar putina paine, imi dramuiam apa si, sprijinindu-ma cu spatele de peretele de piatra, ma limitam la putinul somn de care nu ma puteam lipsi”.

sursa: almeea.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *