Autor: Admin

0

Simplificaţi-vă viaţa, şi stresul va fugi

“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc...

0

Prima mea lecție despre Rugăciunea minții

Următoarea întâmplare a pricinuit primul meu contact cu bogăţia duhovnicească a părintelui Arsenie, care era simplu, dar sfinţit. Trecuseră doar câteva zile de când venisem din lume, când, deodată, îl aud pe bătrânul Arsenie...

0

Darul mântuitor al încercărilor

Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea sa Se slaveasca Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 11, 4) Bolile, necazurile, suferintele pot fi intalnite la fiecare pas. Nu...

0

Există vreun sens în a sfinți mașinile?

In raionul Teikovsk este o portiune de drum de vreo 500 de metri, pe care o cunosc toti soferii care circula pe acolo. Acea portiune este numita „zona pe­riculoasa”, iar oamenii de acolo ii...

0

Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit

Într-o zi mi-a venit gândul să cumpăr nişte peşte proaspăt. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mănăstirii. Aş fi putut să cumpăr, dar nu voiam să încalc regula vieţii mele....

0

Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi!

Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel, mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos,...

1

Din minunile copilariei lui Iisus

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă, cum era obiceiul să poarte oamenii la nuntă. Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat...