Nu-l mai huliți pe Dumnezeu! Ei l-au luat în râs…

Marilyn Monroe

Scrie în Biblie (Galateni 6:7): “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”.

Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Domnul:

John Lennon (Cântăreţ):

john_lennon

Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă americană, el a declarat: “Creştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El” (1966).

Lennon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Hristos, a fost împuşcat de şase ori.

Tancredo Neves (Preşedinte al Braziliei):

În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500.000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la Preşedinţie.

Bineînteles, a obiţnut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual):

În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigarea, a pufăit fumul în aer şi a spus: “Doamne, asta e pentru Tine.”

A murit la vârsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic

După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a întrebat cât de sigur era Vasul.

El a răspuns cu un ton ironic: “Nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda”. Cred că ştiţi cu toţii ce a urmat.

Marilyn Monroe (Actriţă)

A fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis să îi predice.

Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus predicatorul, ea a replicat: “N-am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei.

Bon Scott (Cântăreţ)

Fostul vocalist al formaţiei AC/DC. Într-un cântec din 1979, el spunea: “Nu mă opriţi: mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern”.

Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă.

Campinas (in 2005)

În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, o altă prietenă… . Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în masină: “Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere.”

Aceasta a răspuns: “Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,…. e deja plin.”

Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi.

Christine Hewitt (ziaristă şi redactoră de emisiuni de divertisment din Jamaica )

Ea a declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată.

În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie.

Mulţi alţi oameni importanţi au uitat că nu există nici un alt nume căruia să i se fi acordat atâta autoritate, precum numele Domnului Nostru Iisus Hristos.

Mulţi dintre aceştia au murit, numai Domnul Nostru Iisus Hristos a murit şi a înviat şi este viu.

Dați mai departe, să se trezească mai multă lume…

Articol relatat de portalul dervent.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

158 răspunsuri

  1. Ioana spune:

    Bine, challange accepted. Sa vedem, da, ma auzi Dumnezeu crestin care duce oameni in Iad doar pe baza de religie? Astept, nu se intampla nimic. Da, si Iisus. Da, cel al carui nume vine din greaca, si provine de la vorba „Traiasca Zeus!”, da acel Iisus, bravo, ai venit sa aduci sabia si la tine sclavie e ok, ce mai geniu, dar in rest traisca Zeus! Bine, imi pare rau de ironie, dar sincer, este nociv sa ameniniti oameni pe Net cu „Daca nu crezi ce cred eu, ai probleme!”, bine oameni buni, credeti ce vreti, dar amenintarile sunt un alt nivel. Ca veni vorba, momentan nu am nimic.

    • un necunoscut spune:

      Poate treci din cand in cand sa ne spui ca esti ok. Nu lua in deradere numele Domnului, mai bine taci.

      • Ioana spune:

        Ah, fara suparare, il iau in ras zilnic. Cam asta am facut fara el: http://iraducanu20.wix.com/for-a-better-world, tineti cont ca nu e gata si am doar 11 ani.

        • Ganees spune:

          nu pot decat sa te felicit Ioana, sa nu te lasi supusa de sistemul celor vechi si needucati.

          • nicolae nicolescu spune:

            Acesti vechi si needucati cum spui tu cel fara de minte au luptat cu sabia In mana cu icoana Sf. Gheorghe si au biruit multime de turci,si ma refer la Stefan cel Mare,Mircea cel Batran,Mihai viteazu ce au zidit biserici si au aparat hotarele tarii si credinta crestina.Daca nu aparau neamul de turci azi purtai turban si erai musulman tu cel educa dar fara pic de minte!

          • ioan spune:

            Nu educatie iti trebuie sa traiesti ci intelepciune. Cei intelepti s-au dus in rai . Multi educati direct in iad.

        • Gabriel spune:

          Nu avem dovezi cum ca tu detii 100% materialul postat pe acel site.Ai doar 11 ani inteleg,o minte inca necoapta.Fara Iisus ai facut atat,deci cam atat se rezuma „cunostiinta” ta fara El.Iti propun sa incerci sa vezi cate vei realiza Cu Iisus.Mult mai multe.Depinde de tine.

          • Tipu ALA spune:

            Deci ceri dovezi pentru contentul site-ului acestui pusti de 11 ani dar nu ceri dovezi unei carti care spune ca barbatul e facut din pamant si femeia din coasta barbatului? Stai un pic si reflecta amice

        • mary spune:

          Ioana imi pare rau sa iti spun dar esti indracita copila, pt varsta ta sa spui asa ceva e clar ca ai parinti indraciti si ei, saraca de tine, mi-e mila de sufletul tau

          • VB spune:

            mary, la cum vorbesti, esti mai ceva ca musulmanii.

          • Mihai spune:

            Pt tipu ala ca nu are activat comentariile:dovada ca suntem facuti din tarana este sufletu nostru :suflet,suflare .Dumnezeu a suflat asupra pamantului si i-a dat suflare de viata.si ca sa te consolez un pic…tot in tarana te vei intoarce dar suflarea te va parasi.

        • mihaela spune:

          Ioana , esti micuta….Dumnezeu (energia constienta pura) iti mai acorda sanse.Am intalnit multe persoane ca tine….pana la 50 de ani au devenit credinciosi.Dar am intalnit si invers.Persoane care au inceput sa-L nege pe Dumnezeu…dar culmea, au revenit la El!Deocamdata nu ai facut nimic….ceea ce arati e egal cu zero!ca medic iti spun atat : in fata mortii TOTI devin credinciosi!nimeni nu scapa de moarte!NIMENI!

        • ioan spune:

          Stii cum se termina romanul „Contele de Monte Cristo”? Cu replica „asteapta si nadajduieste”. eu iti spun asteapta si vor vedea altii.

        • ana dagaua spune:

          Ioana,Dumnezeu nu duce oameni in iad pe baza de religie! Dumnezeu este dragoste! Eu cred sincer ca tu iubesti oamenii si fara sa stii ,iubesti pe Dumnezeu!Iar Dumnezeu stie mai bine decat tine inima ta!Crezi ca toti cei care striga in gura mare ca-L iubesc pe Dumnezeu si se falesc cu asta ajung in rai? Poate ai mai mari sanse decat ei sa ajungi in rai! Asta nu stim noi.

        • John spune:

          Da este foarte adevarat: TU AI 11 ANI si MOS CRACIUN ESTE REAL!! HEY Bit.h „DON’T HATE WHAT YOU DO NOT UNDERSTAND”……la Romani mai e una „Betivul se trezeste dar prostul niciodata”

      • clementin spune:

        nici o interpretare autorizata nu are pe ce baza afirmatia ca iisus ar proveni din greceste” traiasca Zeus” …acest termen provine din ebraica veche ,de la ieshua( ie prescurtarea de la YHVH, si suah inseamna a mantui si e in stransa legatura si cu termenul mesia)poate e mai bine sa te abtii cand nu esti documentata bine, Ioana!

        • Cămpeanu Adela spune:

          -- pe cei pe care i-a luat rapid dintre noi a fost pentru a se trage un semnal de alarmă întrucât atrăgeau prea mulţi de partea lui satana — Dacă unii nu sunt pedepsiţi imediat e pentru că i-a părăsit Dumnezeu . Aşa şi cu Ioana: ar trebui să ne rugăm pentru ea şi pentru cei ce se smintesc în faţa ADEVĂRULUI (precum e şi ceea ce aţi scris mai sus , ca să ştim toţi acelaşi adevăr de incultură după cum defineşte Ana …ADEVĂRUL )

      • Cristian spune:

        Fratilor stati linistiti cu personajul acesta „Ioana ” nu are 11 mai mult ca sigur face parte dintr-o secta si vrea ca sa va smintesca lasati-o in pace !!!

      • emi.tripon spune:

        Dumnezeu niciodata nu se lasa batjocorit
        Si nu mai spune nimic ca n-ai minte ca toate se vor intoarce in potriva ta nu azi nici maine poate peste ani copiilor tai sa nu-ti ia seama Dumnezeu vorbele

        • VB spune:

          emi.tripon, dar unde- dragostea si iertarea? Tu te auzi ce vorbesti? Nici islamul nu e asa violent….

          • Ionel spune:

            Vb iti doresc o saptamana placuta intr-o tara islamica. Si nu uita sa te plimbi pe strada cu o sticla de vin in mana! :))

    • valentin spune:

      cred ca ai inteles gresit. Era vorba de a nu-l HULI nu neaparat de a nu crede ce cred eu. Ideea e ca daca nu crezi nu crezi dar pentru ca nici tu insuti nu sti sigur daca exista sau nu Dumnezeu , asa de precautie , macar, nu il huli ! Cele bune.

      • Ioana spune:

        De precautie putem sa zicem si „Nu il hului pe Allah.” Orsicum, am facut-o doar fiindca articolul era ridicol dupa parerea mea. Mersi oricum de opinie, )0(.

        • Maria spune:

          Invata intai sa scrii. Care este ultima carte citita?

          • Ioana spune:

            Da, sunt la o scoala americana, nu citesc sau scriu in romana mai deloc, si am 11. Dar scrieti dumneavoastra in engleza si atunci sa vedem.

          • a spune:

            Ioana, atunci ma astept ca sa scrii bine in eng. ….Hello everyone, this website is going to focous on poverty around Romania, but it will also FOCOUS (corect FOCUS) on other places .. si … Poverty is DEFFINED (corect DEFINED) by not having all the needed resources … si asta e doar in primele trei fraze a site-ului tau creat pe WIX, o platforma la fel de usoara ca si cum ai face upload la poze pe facebook.

        • Ana spune:

          Vai , in sfarsit cineva cu o minte deschisa si cu logica!! Felicitari, fato!! Nu ai cum sa te intelegi cu oamenii indoctrinati care nici macar nu au argumente ca sa isi sustina punctul de vedere. Ei stiu una si o stiu buna, dar evident nu si-o pot explica. Pentru mine asta este doar o dovada de incultura si de nedocumentare. E mai usor sa ascundem tot necunoscutul in niste cuvinte mari si goale precum Dumnezeu….
          Voi sunteti atat de crestini fiindca va e lene sa ganditi. Va e lene sa va puneti intrebari sau sa cercetati.

          • Hector spune:

            27 de ani am trait fara Dumnezeu, si mi se ridica parul pe mine cand cineva venea la mine cu o Biblie, dar de imediat 7 ani, am avut o intalnire personala cu Dumnezeu, am vazut mana Lui in viata mea, mia vorbit asa ca nu pot nega existenta Lui. Cu privire la cele amintite mai inainte, nu sunt nebun, chiar mai mult, sunt foarte constient de cat de incredibil poate parea cea ce am afirmat, si daca veniti cu argumente cum ar fi, de ce mie da si altuia nu se intampla acest lucru, raspunsul e simplu, El este Creatorul universului intreg, El nu are nevoia sa dovedeasca existenta Sa, dar noi trebuie sa dovedim devotamentul nostru fata de El prin credinta, iar definitia credintei se afla in evrei 11:1 unde zice: Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Adica trebuie sa crezi ceva ce nu poti dovedi. Pentru unii asta este o nebunie. Dumnezeu nea dat un dar enorm de mare tuturor si asta este liberul arbitru, adica propria vointa, si asta pentru ca El doreste ca cei care Il urmeaza sa o faca de buna voie si nu siliti. Cum sa amintit mai sus daca nu crezi nare nimic, numai nu huli, chiar daca ai facuto pana acuma si nu ai patit nimic, asta este pentru ca Dumnezeu are rabdare cu fiecare. El nu vrea moartea pacatosului. Dumnezeu este dragoste, dar este si foc mistuitor, mai bine ar fi pt multi daca nu sar juca, ca eu personal stiu de doua persoane care nu erau vedete, dar huleau, unu a murit de boala, iar pe altu a cazut un tractor, si asta pentru ca Dumnezeu ia avertizat si ei nu vroiau sa schimbe umblarea lor. Domnul sa aiba mila de toti

          • Cămpeanu Adela spune:

            28 de ani am spus şi am scris că nu există DUMNEZEU . După alţi 12 ani de credinţă mi se impune a părăsi serviciul dacă mai spun că mă ajută DUMNEZEU de unii ca şi tine şi Ioana poate . Pe loc mi-am dat dimisia şi la 7 ani după aceea d i r e c t o r i i respectivi au ajuns la închisoare doar pentru că eu m-am retras la timp şi m-am rugat ca să se mântuiască şi aceia !!!

          • ghita spune:

            Eu cred la fel despre tine; ca nu te documentezi. Spalarea creierului nu e documentare!

          • ioan spune:

            Oare Ana, as spune desteapta lumii. Ce argumente ai tu ca eu am destule. Uite savantii rusi (si spre stiinta ta alaturi de cei chinezi si japonezi sunt cei mai tari) nu au reusit (in plina perioada bolsevica) sa afle secretul neputrezirii trupurilor sfintilor de la Kiev. Tu stii? Daca stii gandeste tu, dar nu la ce a mai facut Guta.

        • Ionel spune:

          Vezi ca te faci de ras (pardon, te-ai facut deja) si cu site-ul tau si cu engleza si cu istoria dar si cu religia!
          Spui ca ai 11 ani, stai acasa si invata atunci. Nu critica ceea ce nu poti intelege inca mai ales ca sunt oameni cu parul alb in cap care au esuat in a intelege istoria si mai ales religia!

    • Nedea Gheorghe spune:

      Mai Ioana oamenii astia nu au amenintat ci au spus cate ceva despre Dumnezeu. Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului ci doreste sa se intoarca. Citeste Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Mantuitorului si vei vedea clar ca el nu ridica sabia. Dumnezeu uraste 3 lucruri
      1. Avorul
      2. sinuciderea
      3.Hula impotriva Lui.
      Oamenii astia de care sa scris este ca au hulit pe Dumnezeu. Lasa mandria deoparte si mergi la biserica.

      • Eu spune:

        Uite un comentariu spus cu capul pe umeri! La fel a zis si ingerul „Sunt aproape ca Dumnezeu” si a ajuns ce a ajuns, desi nu cred ca stie ea (Ioana) la varsta ei asa frageda. Pe langa cele doua mentionate, acatistul „Slava lui Dumnezeu pentru toate” este foarte sugestiv in legatura cu ceea ce suntem noi si ce primim noi.

        • Ioana spune:

          Citi toata Biblia, si cu un simt critic. Atuci o sa vedeti ce zic.

          • Eu spune:

            Sa citim Biblia? Bai, fato, la 11 ani ai citit tu toata Biblia vrei sa zici? Esti uimitor de inculta la varsta ta.

          • Maria spune:

            Inca odata Ioana, invata sa scrii, ori de stii sa scrii,atunci arati ca esti grabita si vorbesti fara sa gandesti la fel cum postezi fara sa citesti inainte, insa asta nu are nicio relevanta (doar demonstreaza cateceva despre tine). Spune-mi te rog, care este ultima carte citita de tine, insa te rog fara fabulatii si cand ai citit-o.

          • Ioana spune:

            Da „Eu”, am citit toata Biblia, toata. Ce ma face inculta? Ah, da, stati, nu sunt ortodoxa, da, cam asta e problema. Ah da, si nu scriu mai deloc in romana ci in engleza fiindca sunt la o scoala americana. Vai, ce crima, ce urmeaza, ajung in Iad? Bine, haide sa ne uitam la Biblie.

          • Ioana spune:

            Ah, si „Eu”, Biserica spune ca asa se vorbeste cu un copil se 11 ani? Ura asta se preda in Biserica? Uite de ce am renuntat, cand nu am acceasi parere, este ca si cand am un fel de boala mortala, sunt dintr-o data posesoarea multor epitete.

          • Eu spune:

            Ei bine, nu promovez ura, nu mi-o place. Dar sa zici chestii de astea, e de plans deja..

          • un ateu spune:

            Ioana, ma bucur sa vad ca cineva reuseste sa citeasca cu simt critic o carte atat de des folosita fara temei ca o referinta morala. nu te lasa intimidata de ironizarile referitoare la cum scrii in limba romana, sunt doar atacuri care incearca sa mute centrul discutiei din planul argumentului critic in planul atacului la persoana. nu te lasa intimidata nici de sicanarile diferitelor persoane care incearca sa arunce un „no true scotsman” peste tine sau te acuza ca nu intelegi biblia… se pare ca ei nu au ajuns inca la leviticus si deuteronomy… sau aleg sa-l ignore.

          • ghita spune:

            Eu nu cred ca Ioana are 11 ani si probabil nici nu e adevaratul nume!

    • Nu conteaza spune:

      Ioana, imi place de tine, frumos 😛 As vrea sa cunosc mai multi ca tine .

      • Ioana spune:

        Mersi, see you! P.S. am 11 ani

        • Eu spune:

          Tocmai ca ai 11 ani ar trebui sa iti revii! Esti tanara.. nu poti sa-ti imaginezi deloc cine este Dumnezeu. Ferice de cel ce stie cine este!

          • Ioana spune:

            Da, am fost Ortodoxa devodata. Sufleteste, nu m-a satisfacut, am luat ce mi-a dat mie pace sufleteasca.

        • alex spune:

          pt Ioana,,,,,,, parinti ai? daca ai ,le plang de mila,,,,,,, ca au dat nastere la asa progenitura,,,,,,,

          • Ioana spune:

            Sunteti foarte talentat la complimente, trebuie sa recunosc. De ce sunt atata de dezgustatoare? Pai, zic sa nu uitam mai mult la greselile noastre, sa le dam lesbienelor drepturi, si nu sant crestina. Vai, sunt pentru progres, drepturi umane si dreptul la religie. Vai, ce crima! Ca veni vorba, ai mei nu au deloc probleme cu mine.

          • Eu spune:

            Bravo, alex, bine punctat!

          • Adina spune:

            Alex, tu care esti crestin, si asculti de voia Domnului ar trebui sa stii ca nu ar trebui sa jignesti pe nimeni. Nu ar trebui sa judecam oamenii asa cum o faceti toti voi de aici! E alegerea Ioanei sa nu creada! De ce s-a ajuns la parinti sau…? Nu mai inteleg. Parerea mea e ca nimeni nu a citit de aici biblia. Daca ar fi citit-o nu ar mai fi ortodox, nu s-ar lua dupa „sfanta traditie” care e facuta de oameni. nu s-ar inchina chipurilor cioplite care sunt icoanele si se afla peste tot prin biserici! Oricum…sunt pareri diferite, nu cred ca ar trebui sa atacati asa pe cineva pentru parerea sa. mai ales un copil de 11 ani (teoretic), care e in curs de dezvoltare. Stiti poate ideea aia…in care parintii si profesorii reusesc sa taie aripile copiilor?

          • Ionel spune:

            Ioano cand ai avut tu timp sa fii ortodoxa devotata? In alta viata poate?
            Cu greu ma abtin sa nu iti transmit cateva ganduri mai putin ortodoxe! :))

        • Maria spune:

          Draga mea, nu varsta conteaza ci cea ce ai in cap. Nu te lauda cu faptul ca ai 11 ani, m-am uitat pe blog-ul tau si nu am vazut absolut nimic impresionant. Iarta-ma dar trebuie sa mai treci prin viata pentru a putea judeca diferite lucruri, in acest caz, de a analiza acest articol cu atenti si de nu „a privi precum calul doar inainte”. Trebuie sa citesti mult mai mult pentru a putea discuta tu la 11 ani un asemenea subiect, mai ai mult, ramai momentan la „Domnul Goe”.

          • Ioana spune:

            Wow, cine a zis ca ma lauda varsta! Da, am citit Dl. Goe, vad unde vreti sa ajungeti, dar e alta fereastra. Ultima carte, citesc cartii mereu, la noi in scoala e obligatoriu. Acum trei zile am terminat de citit „Where the Moon isn’t” by Nathan Filer, acum citesc „A Series of Unfortunate Events” si ca si carte obligatorie pentru engleza am terminat „The Egypt Game”. Vad unde vreti sa ajungeti, nu are legature. In plus, nu vad de ce starneste atata cearta o simpla ironie la ceva care eu cred ca nu prea avea sens. John Lennon a fost un om recunoscut pentru cantece despre pace si alte idei de acest gen, si am crezut ca este jignitor la adresa memoriei acestui om, si ca nu face decat sa trezeasca frica. Acest comentariu este pentru Maria. Da, postez repede, nu prea stau pe net, dar am un „talent”. Mereu cand postez ceva iese o discutie. Cat despre blog, la-m facut ieri, e abia inceput, e o incercare, nu e impresionant, e doar ceva. Va duceti in ideea ca sunt: dezorganizata, anlfabeta, rasfatata, si o multime de adjective de acest gen. Directia asta nu merge, cum nu merge nici vorbitul dulce cand spui lucruri de acest gen. Cu un lucru aveti dreptate, pe bloguri nu prea sunt buna nici cu comentariile, nici cu articolele. Nu trebuie sa citesc decat articolul ca sa imi dau cu parerea despre el, cat despre bolg, am citit multe carti, abia e inceput, nu am pus inca nimic semnificativ. Nu ziceti ceva de carti, fiindca ati ales persoana gresita, iubesc cititul, si chiar daca nu ar fi asa, la noi in scoala e obligatoriu sa citesti, avem 40 min pe zi in care numai asta facem, si mai citesc si acasa. Ideea e, citesc, chiar nu e problema mea. Cat despre restul Maria, inteleg perefect ce te indigneaza. Nu sunt de acceasi parere, asa ca imi cauti puncte slabe, chiar si unele pe care nu le am. E ok,dar va rog, vorbiti deschis, fara sa ma compatimiti, fiindca nu ajuta, nu ma impresioneazam nu ma deranjeaza. In orice caz, nu mi-a placut insulta ce acest articol il aducea la adresa cantaretului.

          • Admin spune:

            Ioana, esti un om cu o varsta destul de inaintata, careia ii place sa se joce folosind cuvinte. Iti place sa manipulezi. 50% din ce spui sunt minciuni. Atat de mult scri aici ca nici nu mai realizezi ca te si contrazici. Gandeste-te ca eu inainte de a aproba un comentariu il mai si citesc. Nu mi-a scapat nimic. Iti doresc sa ai o zi minunata!

          • anca spune:

            sa treci prin viata si sa treci ca gasca prin apa nu te ajuta cu nimic.pfff,asa va mai place sa invocati varsta ca dovada de intelepciune1nu tu argumente,nu tu exemple,nu tu moralitate,nu tu nimic.deci,intoarceti-va si mai treceti o data,cine stie,poate,poate…

          • anca spune:

            adminule,nu demult acuzai pe cineva ca nu ar sti sa scrie.sa iti vand un punt.”scri” nu e un cuvant,nu exista in limba romana.ia si citeste in continuare,dar sa nu mai SCRII.

          • Admin spune:

            Multumesc frumos pt ajutor, dar nu era cazul. Se intampla la viteza…

        • ioan spune:

          Ortodoxia nu poate satisface ca nu este un lucru pe care il cumperi si apoi poti sa il returnezi. Ortodoxia este sufletul tau, dar tu nu te-ai putut recunoaste in sufletul tau. Pentrunestiinta si escurile noastre nu este vinovat Dumnezeu.

    • feli spune:

      Buna, draga Ioana! sa stii ca nu sunt una din persoanele care vrea sa te certe pentru parerile tale. sunt foarte de acord ca orice persoana are dreptul la o opinie. tu o ai pe a ta, eu pe mea si tot asa. acum…sa inteleg ca tu nu crezi in dumnezeu. ok. pana aici lucrurile stau bine. sustii ca ai citit biblia, ceea ce mi se pare un pic exagerat. ori ai citit-o superficial, fara sa vrei sa afli nimic de fapt, ori nu ai citit-o deloc. oricum, asta nu ne intreseaza prea tare. vreau sa-ti aduc la cunostinta doar un singur lucru: cel mai mare raspanditor al crestinismului, Sfantul Apostol Pavel, a fost inainte de a fi crestin, cel mai mare persecutor al crestinilor. asta nu inseamna ca incultura lui, sau rautatea pura a sufletului lui il faceau sa persecute crestinii, dimpotriva chiar. el era un om cu scoala, asa cum pretinzi si tu ca esti, citea, studia, si respecta cu strictete legea si tot ce credea el. dupa ce Dumnezeu i-a vorbit, s-a convertit si stim cu totii ce a urmat. vreau sa fac o paralela intre toti ateii si el. diferenta e una de la cer la pamant (si asta ar trebui sa te puna pe ganduri un pic), cum ziceam diferenta e ca ateii de azi nu cerceteaza, nu citesc, nu cauta, nu cred cu adevarat ca dumnezeu nu exista! ei sunt niste persoane autosuficiente si superficiale. nu vor sa creada pt ca e mai comod sa nu crezi. eu as lansa o provocare, mai ales pentru tine, care zici ca studiezi la scoli la care noi, astia fraeri care credem in Dumnezeu nu ajungem, as vrea sa te provoc sa cerectezi, sa cauti si sa dovedesti ca nu exista dumnezeu. sa combati cu dovezi ceea ce sustii. credinciosii, au tolba lor cu dovezi. carti si scoli de teologie, moaste facatoare de minuni, marturii, martiri, Sfinte Taine, etc. un intreg aresenal. daca tu esti convinsa ca astea-s vrajeli, combate-le! dar cu stil! nu veni cu copilarii de genul numele Iisus inseamna…mamaliga cu branza. citeste!Numele Iisus era un nume destul de comun în Palestina sec. I d.Hr. În ebraică el suna Iehoşua sau prescurtat Ieşua, fiind transliterat Iesous în greacă, limbă care nu are sunetul „ş”.Iehoşua înseamnă în ebraică „Iahve (Dumnezeu) va salva, va mântui” sau „Iahve este mântuire”, fiind deci un nume teoforic. Rădăcina verbală de la care provine este yaşa, care la forma hoşia înseamnă „a ajuta”, „a salva”. deci!sunta gata oricand sa fac apel pe facebook sa dau la ziar, sa dau la stiri sa-si ridice toata lumea palaria in fata cuiva care e sigur pe ceea ce crede! cu dovezi! cu tratate, cu ani de studiu, cu cautari reale, cu marturii…etc. Dumnezeu i s-a aratat prigonitorului Pavel tocmai pentru ca a vazut in el sinceritatea cu care nu credea. ravna pentru ceea ce credea cu adevarat nu pt ca voia sa dovdeasca unui ateu ca exista. Dumnezeu nu face asa ceva asa ca nu astepta, si nici voi toti care o certati pe Ioana, nu asteptati semne de sus pt ca n-o sa aiba parte si daca o sa aiba, n-o sa le vada! Ioana, astep sa vorbim de la alt nivel! te pup

      • Ioana spune:

        Am o religie, nu sunt atee, am luat alta credinta deoarece am cercetat religia crestina si nu intelgeti gresit, nu mi-a placut ce am gasit, era foarte crud. Daca va intrebati ce sunt nu stiu numele in romana dar pot sa zic ca pe engleza as fi nummita Hellenic Pagan, si pentru noi „Pagan” nu este o jignire sau ceva rau.

        • un ateu spune:

          sunt curios, Ioana, cu ce e mai rational hellenismul pagan decat crestinatatea? nu sunt amandoua bazate pe povesti? cu ce e mai credibil un zeu din grecia antica decat moise? mentine un ochi critic peste tot campul de idei nu-l aplica selectiv

    • Bby spune:

      Dar cine crezi ca e Dzeu sa se coboare la cheremul nostru orisicand? Poate daca ai asculta mai mult de El ti-ar raspunde. Credema ca Dumnezeu cunoaste prea bine pe fiecare in parte si stie El mai Bine de ce nu ti-a dat nici un semn nu crezi??Poate nu meritam uneori!
      Dumnezeu iti va demonstra ca exista nu te ingrijora de asta.Mai devreme sau mai tarziu vei realiza lucrul acesta!!

      De aceea vă spun : orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor ; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat ; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12 : 28, 31 – 32).

    • hribana spune:

      Asta e parentela ta .Nu te obliga nimeni sa citesti sau sa crezi. Fiecare isi alege calea.

    • Matt spune:

      Daca ar fi sa aleg dintr-un punct neutru intre crestinism si ateism,respectiv valorile pe care cele doua le promoveaza, lucrurile ar sta cam in felul urmator:
      Ideologii si valori promovate de crestinism:
      -Familie, iubirea aproapelui,corectitudine,control asupra corpului si mintii, distanta fata de lucrurile care creeaza dependenta(considerati idoli in Biblie), fii o persoana pasnica, fii harnic si daca nu muncesti nici nu manca.

      Ideologii si valori promovate de ateism:
      -Traieste clipa(fii un bun consumator)ziua de maine nu conteaza, acum e momentul; Toleranta totala,inclusiv fata de imoralitate(docilizarea populatiei);

      Lista ar putea fi mult mai lunga dar sincer n-am timp sa o continui.
      In lume se vrea ca ateismul sa fie majoritar , inteleg dece si se poate deduce usor din lista de mai sus. Unde nu sunt valori si principii morale, oamenii pot fi controlati foarte usor in special cu ajutorul banilor.
      Da, este mult mai greu sa fii crestin dar facand abstractie de credinta in Dumnezeu (un subiect prea complicat sa-l deschid acum)as alege crestinismul de fiecare data.
      O zi buna.

    • ghita spune:

      Poate in greaca inseamna asta dar in ebraica se pronunta altfel si inseamna total altceva. Dar asta conteaza mai putin pentru ceea ce vreau sa-ti spun si anume ca semeni tare mult cu El! Critica religia! Si nu te astepta neaparat sa ti se intample ceva rau daca nu esti de acord cu ceea ce cred altii! Dumnezeu nu e un sablonar ca noi! El are o nemarginita mila cu fiecare! Totusi din cand in cand arata cat de rea e revolta omului minuscul impotriva maretiei lui Dumnezeu si anume Anania si Safira care au mintit si au murit imediat , imparatul Ozia care a adus jertfa fara sa aiba dreptul acesta a iesit din templu plin de lepra, David a platit cu viata a patru copii nesabuinta sa, informeaza-te ce s-a intamplat cu cei din Paris care au decis sa infiinteze o societate fara Dumnezeu! De asemenea cei mai sus amintiti sunt doar cativa care reprezinta marea masa a revoltatilor care au tentat sfidarea lui Dumnezeu! Bucura-te ca nu esti printre ei si cauta sa te documentezi bine inainte de a adopta o pzitie in mod oficial pentru ca se poate sa adopti o opinie gresita a cuiva si sa platesti oalele sparte de altii si de ce sa suferi pentru prostia altcuiva? Informeaza-te bine si judeca bine ce spui! Lipsa de ratiune a cuiva ii poate influenta pe foarte multi care adopta usor parerile altora si le inghit pe nemestecate!

    • serban spune:

      Suntem totusi in anul 2016 dupa Hristos.

    • Bogdan spune:

      Tot respectul meu pentru tine si pentru parintii tai, care, presupun din atitudinea ta ca nu au incercat sa te indoctrineze cu tot felul de fantezii.

      Tine-o tot asa!

      Daca simti nevoia sa crezi in ceva, crede in tine!

    • The Creator spune:

      Ma, mincinoasa, cum poti sa spui c-ai 11 ani?! Du-te frumos in secta ta si pacatuieste in pace. Vezi cumva vreun crestin sa vina in usa ta si sa te ”smulga” din bratele sectei din care faci parte? D-asta exista liberul arbitru, fiecare sa faca ce doreste, insa la Judecata nimeni nu va scapa de soarta pe care o merita.

    • Justin spune:

      Presupun ca ai mai prins la minte intre timp de la comentariu pana acum. Articolul e o prostie sau poate nu. Argumentul tau ma deranjeaza. Vorbeai de intelepciune. Cine ti-a bagat in cap ca Iisus e Traiasca Zeus? E cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodata. Cauta etimologia cuvantului in locuri pertinente nu prin documentare de doi bani! Dar azi ma simt amabil si nu te contrazic. O fi Zeus Iisus sau Horus, sau Thor, sau Krishna, sau cine mai vrei tu. Intelepciunea nu te pune sa te intrebi cum e posibil ca atataea mituri sa fie identice in culturi si zone diferite? Crezi ca s-au imprumutat unul de la altul sau a avut loc un eveniment si a fost transmis diferit prin traditie? Ai grija copile! Aroganta e sora cu mandria si te trasneste Doamne Doamne cand nu te astepti! Nu e o amenintare! Din cauza acestei mandrii suntem aici, debusolati si pierduti!

  2. Andrei spune:

    Am ajuns aici din greseala dar am zis hia sa vad ce mai zic crestinii in ultima vreme.
    Prostia asta circula pe internet de mult, cel putin din 2007.
    Autorul acestui articol probabil l-a primit in email si nu i-a intrat in spam, l-a citit si a zis.. „dadada asa e! dumnezeu te pedepseste, hai ca-l pun pe site”
    Citatul din biblie este scos din context. Scrisorile apostolului Paul (6 capitole) se refera la cum sa-ti traiesti viata ca un ‘bun’ crestin si cum sa-i ajuti pe cei care au ‘cazut’ in pacat.
    In general crestinii scot din context orice pasaj din biblie ca sa ‘dovedeasca’ ca au dreptate.
    Aproape toate povestile de mai sus sunt ori fictiune ori nu exista dovezi. Doar cea cu John lennon este adevarata, in sensul ca intr-adevar a afirmat partea cu crestinatatea, dar a murit dupa 15 ani; ori lui dumnezeu i-a luat 15 sa se gandeasca cum il pedepseste ori a zis lasa ca-l omor dupa 15 ani, intre timp o sa se bucure de faima, succes, bani, fericire si ii arat eu mai tarziu.

    Sintagma „crede si nu cerceta” nu exista in bible, probabil este de pe vremea inchizitiei. Documentati-va inainte de a face afirmatii.

    • Maria spune:

      Buna Andrei. Mi-ar placea sa vorbim mai multe. Dupa cim vezi…nu prea ai cu cine…si mai ales ce.

    • ioan spune:

      Sintagma „crede si nu cerceta” este atribuita de bolsevici fer Augustin. Dar originalul ( din De civitatae Dei) este „credo ut cercetarum”. Traduceti voi si spuneti-mi unde este negatia. Cat priveste ceea ce au patit cei ce au batjocorit pe Dumnezeu. Nu este o intamplare, dar Dumnezeu „nu bate cu batul” ci il lasa pe om sa se bata singur, pe omul ce refuza comuniunea cu El. Eu am fost martorul la o intamplare din 1985. Un secretar de partid de la un oras a venit seara de sambata inainte de Inviere si a ordonat preotului sa nu tina slujba. La ora 9 a revenit si a amendat pe preot cu 5000 de lei. Omenii din biserica au facut cheta (si eu am dat 10 lei- eram copil de liceu) in 5 minute s-a platit amenda si a zis preotului ca daca la 10 noaptea gaseste pe cineva in biserica ii va aresta p toti cu el in frunte. La 12 noaptea cand a pasit prgul bisericii a cazut paralizat si la 3 zile a murit in chinuri la spitalul judetean.

  3. d.nn.u spune:

    un mic procent daca se poate ? budism,islam si crestinism din populatia totala existenta ???un mic indiciu:india,china si arabi, verificati putin populatia si credinta lor.oare pe cine hulim? mai nu mai dati cu „paru” in unu si altul sustineti-va parerea fara a jigni.eu am studiat putin mai lateral fara obloane si doctrine si am ajuns la concluzia ca suntem marionete in domeniu pt stapanire si neautodistrugere.

    • Ioana spune:

      Exact! Multumesc, cineva deschis la minte!

      • Sacha spune:

        N-as vrea sa starnesc lucrurile mai mult decat au fost deja starnite. Personal nu sunt de acord cu niciuna dintre parti. Si cel mai mult nu sunt de acord cu marii credinciosi. Si imi pare rau pentru Ioana daca are varsta care sustine ca o are sa primeasca o asemenea urecheala. Modul ei de a pune problema e firesc si deci e verosimila varsta, indiferent de numarul de pagini citite pe ora. Insa daca dumneavoastra, nu va enumar pentru ca aproape toti ati avut aceiasi pozitie de mare defensiva -- care defapt s-a dovetit mai degraba o mare ofensiva din partea mai multora…care probabil sunteti si de varste mai mari. Totusi nu vreau sa judec, insa pentru cei cunoscatori, si poate si pentru tine Ioana daca ai citit Biblia asa cum sustii. Ar trebuii sa cunoasteti avertismentul Mantuitorului legat de cei ce-i smintesc pe acestia mai mici. Asta este cu adevarat inspaimantator (Matei cap. 18, 6), ganditi-va la un lucru, Ioana intr-un fel sau altu a ajuns pe siteul asta care trateaza probleme teologice. Dupa aceasta confruntare ea mai departe cat de lesne o sa-i fie, sa se mai aproprie vreodata de aceste lucruri, dupa discutia cu dvs. nu vreau sa va judec cer doar un exercitiu de imaginatie. Si faptul ca acei oameni au patit ce au patit, nu e pentru nimeni de judecat. Si din punct de vedere teologic, va faceti judecatori in locul Domnului, ca si cum stim noi ce a facut Domnul cu Lenon si ceilalti. Imi pare rau daca v-am suparat, dar sincer imi pare si mai rau pentru Ioana, fiind ca are o energie catre studiu, si e firesc din pricina varstei sa faca astfel de afirmatii marete si sa fie asa de apropiata de marele star, probil ca a suferit mult cand acesta a decedat in 1980. (am facut o mica glumita Ioana sper sa nu te superi) insa cred sincer ca ai o putere de argumentare extraordinara, sper numai sa lasi lucrurile sa se mai sedimenteze, si atunci cred eu, vei culege mai multe roade. Mult succes!

      • Maria spune:

        Buna Ioana. Mi-ar placea sa vorbim mai multe, dupa cum vezi, in ziua de azi nu prea ai cu cine…si mai ales ce.

  4. Moise spune:

    Dumnezeu e are o milă şi o dreptare inimaginabile. Dacă ne place să ne odihnim la marea lui milă, să nu uităm că nu cunoaştem dreptatea Lui deosebită, care pentru cei cu o nepocăinţă „cancerigenă” aduce deposedarea, vremelnică şi veşnică de darurile Sale, dintre care cel mai mare e viaţa, deşi, pentru noi, pare foarte dură.

    • Ioana spune:

      Mila? Ce? Luati Biblia si vedeti Matei 10:34, si nu numai acest vers, ci si altele, Exodus 21:28, Leviticus 25:44-46, 1 Timothy 6:1, etc.

      • Etcetera spune:

        Copila,eu la 11 ani ai tai aveam 12.Acum cu toata seriozitatea,cand o sa mai studiezi mai multe lucruri in viata si mai cresti,abea dupa 40-50 ani sa vii sa-ti dai tu pareri teologice.Pana atunci,oricat de incredibil de culta ai parea,tu vezi doar o parte a problemei,ignorand si partea cealalta.Zici ca esti rationala,nu vad pic de ratiune in mintea ta.Orbita de lucrurile din jur uiti sa mai si simti.Omul nu e facut doar din ratiune si nu-l poti intelege pe Dumnezeu doar rational.E nevoie si de simt.Le avem si pe alea.Si inainte sa incepi cu crime si celelalte,documenteaza-te mai mult.Nu le stii vietile celor care au fost pedepsiti de Dumnezeu.Ce e scris in Biblie sau in alte parti despre cei pedepsiti de Dumnezeu nu e intregul,pentru ca nu s-a luat viata fiecaruia in parte ce facea x de dimineata si pana seara,altfel Biblia capata alt sens.Nu stii nici raul nici binele care l-au facut.Nu stii cum lucreaza Dumnezeu pentru ca nu vrei sa vezi si punctul lui de vedere si il vezi doar pe al tau,orbita de „crimele” pe care le condamni.Iar daca recunosti cel putin pe Dumnezeu ca creator,atunci realizezi ca creatorul are si drepturi absolute asupra creatiei.Vrei sa il percepi pe Dumnezeu doar rational,dar daca percepi ceva doar rational atunci acel lucru e finit si are un punct limita.Ori cum Dumnezeu este perceput ca o fiinta perfecta,infinit de vasta,El nu poate fi perceput cu ratiunea in totalite ci e nevoie si de simtire.Plus,omul evolueaza constant in timpul vietii si ce i se parea corect la 11 ani e gresit la 30.Intr-o concluzie finala,ca un sfat,inainte de a te arunca la concluzii vazand doar punctul tau de vedere,incearca sa vezi si celalalt.E nevoie de o balanta in lucruri,altfel daca balanta se inclina doar intr-o parte,lucrurile se duc de rapa.

        • un ateu spune:

          draga etcetera, lucrurile sunt simple in biblie. concret, divinitatea este responsabilitatea penru moartea si suferinta a milioane de oameni, fie din vanitate sau o instabilitate psyhica. este ironic sa sugerezi ca cineva ignora pari din biblie cand tu faci acelasi lucru. sunt chestii legate de moralitate in biblie? da!… precum gasesti si in multe alte carti. sunt si chestii de care divinitatii ar trebui sa-i fie rusine? da, gramada!

          • ghita spune:

            Sa nu punem in carca lui Dumnezeu consecintele deciziilor oamenilor! Daca un nebun decide ca trebuie sa ia viata altora pentru motive stiute doar de el nu e Dumnezeu de vina! Sigur ne-ar placea sa intervina in forta si sa opreasca raul in fasa dar numai cand e vorba de altii! Ce ar fi de noi in cazul de fata daca ar fi asa, dupa cat rau s-a inserat in aceste discursuri?

          • Mihai spune:

            Si acum ce ai vrea,sa te iei de brau cu insusi Dumnezeu,ar fi usor pt tine avand in vedere ca din punctul tau de vedere El nu exista,de fapt mare „noroc”are ca nu exista,altfel i-ai arata tu cine e seful…Doamne nu le lua in seama vremurile de nestiinta!

      • Razvan spune:

        Nu scoate versete din context pentru a le folosi in favoarea ta:). Daca tot spui ca ai citit Biblia, ar trebui sa stii ca asta facea si Satan. „Este scris” 🙂

    • eewanna spune:

      Tare ma mai intreb ce e in capul vostru dragi crestini iluminati cand spuneti ca Dumnezeu e iubire si iertare dar URASTE avortul si sinuciderea si OMOARA pe cine il huleste. :))))))))))))))))

  5. Iulian spune:

    „Unui prost dacă îi acorzi importanţă ,sfârşeste prin a se crede inteligent!”

    11 ani!??? Eu la 40 mă consider incult şi neexperimentat dar la 11 ani !?!
    La unsprezece ani eram un copil încăpăţânat …!

  6. infinit minus unu spune:

    Interesant… probabil ca si miile de copii care mor inainte sa ajunga in clasa I l-au luat in ras pe D-zeu. Totul imi este clar acum!

    • anca spune:

      mai bine mai tarziu decat niciodata!pentru toate „ezista o explicatie!”:))conteaza ca nu i aia buna?

    • ghita spune:

      Sunt consecinta trairii intr-o lume rebela supusa decadentei si mortii ca si consecinte ale razvratirii umane! Ne-am dorit alta soarta decat cea pe care ne-a dorit-o Dumnezeu! Nu e El de vina ci noi! Asa ca nu-l mai acuzati in mod nefondat!

  7. aiurea spune:

    Eu zic sa lasam copilul in pace, la 11 ani citeam toate tampeniile care imi treceau prin mana, si consideram ca am avut cele mai semnificative experiente umane, si ca nu mai am nimic interesant de trait…la 16 ani l’am sfidat ( nu hulit, instinctiv imi era teama), dar l’am sfidat pe Dumnezeu, am declarat ca ma descurc fara el, si sa ma lase in pace…treceam totul prin filtrul unei ratiuni carteziene de fiabilitatea careia eram sigura 100%, si desi am respectat intotdeauna credintele practicantilor crestini, nu pierdeam nici o ocazie sa ii provoc…nu imi dadeam seama, dar prin atacurile mele cautam raspunsuri…pe care nu le’am gasit la ei. Doar cand am inceput sa studiez astrologia, cu explicatiile oamenilor de stiinta in special despre originea cosmosului, si big bangul, si cand am vazut ca explicatiile celor mai atei dintre ei erau mai mul decat aberante, am inceput s

  8. aiurea spune:

    sa ma intreb daca nu cumva este, totusi, o forta inteligenta dincolo de ceea ce stim si ce putem intelege in momentul de fata.
    Acum sunt medic, si cand vad evolutia celor mai puternice convingeri stiintifice la un moemnt dat, care sunt date peste cap de noi descoperiri ( stiintifice), care dovedesc contrariul a ceea ce se credea cu nu f mult timp inainte, am realizat fragilitatea capacitatii de intelegere a mintii umane.
    Pt mine, misterele de astazi, pe care nu le putem explica, si pe care crestinii le abroga cu placere fortei lui Dumnezeu, fara a incerca sa le aprofundeze, sunt doar consecinta limitei cunostintelor si a inteligentei umane.
    Sunt sigura ca Dumnezeu functioneaza pe baza legilor fizicii, ale chimiei, si a tuturor stiintelor exacte; dupa 15 ani de studii, pentru mine stiinta nu contrazice deloc existenta lui Dumnezeu, ci, din contra, o justifica.
    Acum, depinde de definitia de Dumnezeu a fiecaruia; pt mine el e mai degraba o forma de inteligenta, si cand aud fraza ” Dumnezeu l’a facut pe om dupa chipul si asemanarea lui”, nu vad un mamifer biped cu un creier de 1,4kg, ci o inteligenta, o curiozitate si o sensibilitate impartasita. Un simplu exemplu: descopar un colt magnific de natura, o banca, un strat de flori, si apusul soarelui la o anumita ora: primul reflex pe care il am: sun un prieten: vreau sa impartasesc asta cu cineva asemanator; nu chem un arbore, si nici un caine, ci am nevoie de cineva cu aceeasi inteligenta si sensibilitate ca mine, si care sa poata intelege si aprecia ceea ce vad si simt. Cand Dumnezeu a creat viata pe aceasta planeta, si a vazut frumusetea din ea, inteleg perfect ca a vrut s’o impartaseasca cu cineva; cineva inteligent, sensibil, si, mai ales, autonom: nu sclavi carora sa le ordone ce sa faca, carora sa le impuna rugaciuni si un stil de viata, ci fiinte independente, cu liberul arbitru, fix ca El. Pt ca nu ai nici o placere in a’ti impune deciziile prin forta si teama, ci vrei sa fie impartasite in mod autentic.
    Si daca ne’a dat inteligenta, curiozitatea si liberul arbitru, de ce sa nu le folosim? De ce sa credem orbeste fara sa gandim ( fie ca vorbim de credinta in El, sau in orice altceva)? nu cred ca ne poate pedepsi pt asta, pt ca El ne’a creat in felul asta; daca ar fi vrut sa credem orbeste in El, nu ne’ar fi dat tipul de inteligenta pe care il avem, ergo posibilitatea intelectuala de a’l pune sub semnul intrebarii.
    Personal consider ca are aceeasi valoare ( poate chiar mai mare) o persoana care si’a pus intrebari, care a cautat raspunsuri ( indiferent prin ce metode), si care, dupa o lunga munca ajunge sa fie convins ca El exista, decat una care s’a nascut intr’o familie crestina, si crede in El din reflex. Pt ca tipul asta de credinta ( impusa in familie) va sovai la prima dificultate ( exemplul clasic al copilului caruia ii mor parintii, si care devine ateu pt ca nu intelege un Dumnezeu care nu il protejeaza atata timp cat el a fost cuminte, ergo Dumnezeu nu exista); pe cand cineva care l’a cautat, i s’a opus, a fugit, l’a ignorat, si s’a intors la El in fata evidentei existentei lui, va avea o cu totul alta viziune asupra vietii si a modului ei de functionare( ex: Dumnezeu a creat legile fizicii, e logic sa te arzi daca scapi apa fierbinte peste tine, nimeni nu te poate proteja de asta).
    In concluzie: Dumnezeu ne’a creat in felul acesta, si, indiferent ce s’ar spune, suntem inegali, deci diferiti: nivel diferit de inteligenta, de sensibilitate, talente diferite; haideti sa ne oferim fiecaruia libertatea de a se dezvolta in ritmul propriu, dupa capacitatea proprie; daca Dzeu ne respecta liberul arbitru, cine suntem noi sa n’o facem unul fata de altul?
    Acesti copii aroganti si provocatori, cu o inteligenta peste medie, nu sunt deloc imaginea a ceea ce vor fi peste 15 ani; sunt in dezvoltare, si doar Dumnezeu stie ce vor ajunge. Dar hai sa le oferim toleranta de care au nevoie, si sa nu ne mai ofuscam ca un pitic cocosat in fata unor declaratii ce contravin convingerilor noastre.

    • Ana spune:

      Pe cine comentati voi aici?? Pe Dumnezeu, Care a facut Lumea, si toate minunatiile din ea? Cat tupeu!!(ca sa nu spun nesimtire)

    • anca spune:

      ce esti acum e ce ai vrut intotdeauna sa fii,si ce au mai intrerupt hormonii.credinta ta si felul in care o explici sunt destul de naive.ca om care traieste de pe urma stiintei ce spui ca esti mi se pare ceva nefiresc sa citesc ce scrii.stiinta afirma lucruri,dupa care descopera ca gresise,isi recunoaste greseala,inseamna evolutie.biserica intai condamna lucruri,ca dupa aceea sa isi schimbe pozitia fata de ele cand vde ca pierde oameni.mie prima mi se pare onesta,a doua fatarnica.ambele sunt oameni.dumnezeu e oameni.daca pot sa zic asa.asta ca sa intelegi de ce ‘dumnezeu l a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa”.de la animale nu castiga nimic dumnezeul asta.

    • ioan spune:

      Omul cat traieste invata. Si Socrate spunea ca „stiu ca nu stiu nimic” Chipul si asemanarea lui Dumnezeu nu reprezinta chipul si asemanarea fizica . Chipul este ceea ce Dumnezeu a sadit in om asa precum spuneati: bunatatea, intelepciunea, iubirea s.a. Asemanarea este pesibilitatea de a ajunge cat mai aproape de insusirile lui Dumnezeu. Cititi pe Staniloae. Nu o sa va para rau.

  9. cristian spune:

    ce i-a folosit lui Lenon ca a trait 40 de ani?
    Cat de mult poti sa cunosti in 40 de ani?De cata fericire te poti bucura pana la varsta asta?Nu a fost nevoie de ceva spectaculos pentru a fi pedepsit . A fost lasat in voia mintii lui blestemate, si-a facut de cap cum a crezut si…. s-a terminat mult mai repede decat ar fi fost normal.In zilele noastre sunt multi care il iau la misto pe Dumnezeu .Majoritatea dintre ei nu patesc nimic pe termen scurt dar fiecare isi complica viata si nu se alege mare lucru de ei.Ce inseamna fericire pentru voi?Cunosc pe cineva care s-a plimbat prim cel putin 50 de tari, a cheltuit miliarde de lei a avut aproape tot ce a vrut si credea ca fericire inseamna sa mearga sa se distreze unde vrea si cand vrea el.Intotdeauna era ceva mai fericit cand avea putin mai mult. dar fericirea nu inseamna bani sau notorietate.a inteles fericirea abia cand a citit psalmul 1. fericirea oamenilor este atunci cand ai ceva nou. Trist este ca totul se invecheste si fericirea e trecatoare. Psalmistul spune ca fericit cu adevarat este acela care :”isi gaseste placerea in Legea Domnului”.Nu ma intereseaza sa spun eu cine merge in rai sau in iad.Nu e problema mea nici macar sa il apar pe Dumnezeu(se descurca singur)nu urasc pe nimeni din alte religii(consider religiile niste etichete dupa care se ascund unii), incerc doar sa ajut pe unii sa constientizeze ca Pamantul are un creator si ca intr-o zi fiecare va da socoteala pentru modul in care a ales sa isi traiasca viata in calatoria pe pamant.El sa va lumineze pe toti si sper sa aud ca toti sunteti sanatosi

    • anca spune:

      pai sigur ca da!daca un om face ceva ce pare a fi impotriva unui dumnezeu,acesta trebuie pedepsit,nu?daca nu imediat,atunci peste ceva timp.daca nu in viata,asta,atunci in iad.pai nu?una din trei tot tre sa fie!iadul e bau baul oamenilor mari.adica fraierilor,sa nu credeti ca totul se termina aici,voi platiti acatiste,salarii de preoti,contributii,cumparati cartulii,lumanari,calendare,tot felul de slujbe(salariul nu ajunge,ajutati un amarat sa si ia mercedes!) nu fiti pacatosi,ca va paste focul iadului!

  10. mihai spune:

    Mi-a plăcut comentariul tău cristian. Domnul Hristos să te binecuvânteze. Au mai fost si alte comentarii demne de apreciat , îi felicit pe toți cei care susțin tradiția ortodoxa,care se este până acum moștenirea cea mai sănătoasă lăsată nouă de apostolii lui Hristos Iisus și de urmașii lor.

    • anca spune:

      sanatoasa ca un tir de tigari.omoruri intoleranta,frica etc.despre asta te invata,sub deghizarea binelui.

    • ghita spune:

      Sentimentele Lui Dumnezeu sunt diferite de cum le intelegem noi! Nu reusim sa inelegem cum simte un animal care e mai prejos decat noi sau un semen al nostru si pretindem sa se supuna Dumnezeu Atotputernicul juecatii noastre obtuze!?!?!

  11. Think outside the box spune:

    Vedeti unde se ajunge daca in ziua de azi totul este asa de superficial si parintii nu-si dau seama ca trebuie sa-si educe copiii intr-o armonie si un spirit crestin ca mai tarziu sa devina niste adulti responsabili,blanzi si plini de credinta…niste fiinte cu adevarat iubitoare,nu condamn pe nimeni,cred ca e foarte bine sa citesti multe carti,dar trebuie totusi sa ai grija,sa filtrezi cu atentie tot ce citesti.Ei bine fara luminarea mintii,care bineinteles este data de Dumnezeu nu poti discerne binele de rau,adevarul de minciuna! Draga Ioana(frumos nume,ar trebui sa fi constienta de ce ocrotitor mare ai,adica Sf.Ioan)Nu cred ca e necesar sa-ti dai cu parerea atata timp cat tu nu intelegi mai nimic,poate mai tarziu,cand o sa cresti o sa-ti dai seama ca Dumnezeu are grija de toate,iar noi cu mintea noastra,care vorba vine,are un orizont restrans si nu putem cuprinde cu ea tot ce se intampla in jurul nostru,vreau doar sa-ti dai seama ca Dumnezeu le randuie toate,exact asa cum trebuie ca sa fie spre mantuirea noastra.Necunoscute sunt caile Domnului!

  12. amelia spune:

    Ce copil naiv ești Ioana.Esti încă copil micuț și neștiutor.Citeste Cuvântul Lui Dumnezeu.Nu ai realizat nimic la vârsta ta,nu știi cu ce se mănâncă viața. YOU NEED TO GROW UP LITTLE ONE.DONT CHALLENGE GOD,be grateful for what you have little one because nothing happens without His will.GROW UP LITTLE GIRL AND DON’T TRUST IN YOUR OWN POWERS.HE is the creator and you are just a speck of dust.Today you are here at end tomorrow your just a memory.HE IS EVERLASTING.

    • Ana spune:

      „Don’t trust in your own powers?” Serios? Daca voi credeti ca va puteti trai viata rugandu-va si asteptand sa va pice din cer si nu puneti mana sa muciti va insealti amarnic. Faptul ca voi credeti ca nu aveti nicio putere in lumea asta dovedeste cat de incapabili mintal sunteti. Pentru ce vrei trebuie sa muncesti, nu trebuie sa te rogi. Nu are nicio legatura cu Dumnezeu. Cat esti pe pamant e treaba ta cum faci si ce faci ca sa fie cel mai bine. Vei plati pentru greseli dupa moarte, nu neg, dar iti asumi. Va irositi viata pe care Dumnezeu v-a dat-o doar fiindca sunteti neinformati si sperati ca daca sunteti lenesi si nu puneti osul la treaba o sa primiti totul pe de-a gata.

      • Admin spune:

        Crestinii nu se roaga Domnului pentru ceva material, ci pentru ajutor spiritual spiritual. Crestinismul ne invata ca lenea nu e de la El, ci de la cel rau. Crestinul trebuie sa-si castige existenta prin sudoarea fruntii. Este foarte greu pentru o persoana ca tine, cu o astfel de gandire, sa inteleaga ce vreau sa spun, dar am speranta ca in timp Bunul Tata din Ceruri iti va deschide si tie mintea pt a cunoaste ADEVARUL.

  13. iacob mircea spune:

    Omul e facut sa cada in viata asta paminteneasca ..dar omul nu intelege lucrurile acestea .el cauta tot timpul raspunsuri in alta parte ..nu in casa Domnului . Sufletul cere si el rugaciune sa se linisteasca dar noi nu intelegem .av em inpresia ca rugaciunea e ceva tabu cind greutatile vieti vin si vin credetima atunci incep sal descoperim pe Dumnezeu .si sal cautam

  14. Daniel spune:

    Necreştinii nu cred că trăim în zilele de pe urmă ale istoriei pământului.

    Este scris în Biblie: 2Petru 3:3-4. “Mai întâi, aşi dori să vă reamintesc că în zilele din urmă vor veni oameni batjocoritori care vor săvârşi toate relele imaginabile şi vor lua adevărul în râs. Cam aşa sună argumentele lor: “Adică, Isus a promis că Se va întoarce, nu? Bun, dar atunci unde este? N-o să mai vină niciodată, asta e! De când e lumea, toate au rămas întocmai cum erau din prima zi a creaţiei”(NT pe înţelesul tuturor).

    Apariţia lui Antihrist este un semn al sfârşitului.

    Este scris în Biblie: 1Ioan 2: 28. “Copilaşilor, a sosit ceasul de pe urmă al acestei lumi. Aţi auzit de Anticrist care urmează să vină -- despre acela care se împotriveşte lui Cristos. Ei bine, deja şi-au făcut apariţia multe persoane de genul acesta. Faptul ne întăreşte şi mai mult convingerea că sfârşitul lumii este aproape”(NT pe întelesul tuturor).

  15. NIMIC NU ESTE POSIBIL FARA DUMNEZEU
    DOAMNE AJUTA PE TOATA LUMEA

  16. Vlad spune:

    Cred ca pot da zeci de exemple (in realitate cred ca sunt mii) de oameni care nu il hulesc pe Dumnezeu, sunt la polul opus fata de persoanele prezentate in articol si au murit in aceleasi conditii, sau chiar mai rau. La fel cum sunt si oameni ca ei (atei sau poate fara spiritualitate religioasa) care au avut o viata buna, implinita si au considerat ca au fost fericiti pana la sfarsitul vietii. Din articol reiese o generalizare falsa a lucrurilor, chiar daca poate mesajul se vroia a fi pozitiv. Nu-l hulesc pe Dumnezeu, dar nici nu-mi poti spune ca daca fac asta, voi ajunge impuscat, rapus de droguri, boala etc.

    • Admin spune:

      Eu iti recomand sa nu incerci!

    • Ale spune:

      Conform Biblei, Dumnezeu da ploaie si peste cei buni si peste cei rai. Si conform Eclesiastului(o carte a Bibliei), exista un timp pentru orice lucru: un timp pentru a muri, un timp pentru a rade samd. E ilogic sa avem un Dumnezeu care sta mereu la panda si care ne vaneaza pentru tot ce facem gresit. Evident ca platim pentru pacatele noastre. Dar conform Bibliei, plata pacatului e moartea, nu razbunarea de a doua zi. Si da, exista cazuri cand poate Dumnezeu intervine in planurile omului, dar o face rar si cand numele sau este luat in deradere in public

      • Vlad spune:

        Am inteles comentariul si il accept, insa tot nu sunt lamurit in privinta articolului. Mesajul initial e cat se poate de pozitiv, insa daca te hotarasti sa dai si niste exemple mi s-ar parea normal sa se prezinte ambele fatete, nu doar cea care iti convine (doar persoanele dintr-o categorie). Nu ma refer la tine Ale, ci la cel care a postat. Dar pana la urma nu e un site de stiri, ci cu o tema religioasa.

        • Oskar spune:

          Off.. eu am 43 de ani si sunt de acord cu ce a comentat Ioana, Vlad si ceilalti. Nu mai cred ca exista dumnezeu, deoarece in toti acesti ani nu am primit nici-un semn de la el.
          Pana la varsta de 15 ani m-am tot rugat si am crezut in el si cand mi-a fost bine si cand mi-a fost rau. Dar se pare ca „El” nu are urechi pentru oricine. Ceea ce m-a adus la concluzia ca daca il intrebi ceva si nu iti raspunde, ori nu are cei 7 ani de acasa ori nu exista!

  17. Geta spune:

    Draga Ioana. Datoria bunatatii lui Dumnezeu ai Ajuns la 11 ani. Fii cu intelepciune si nu te lasa inselata de satana.

  18. Ana spune:

    Asta e cea mai pare porcarie pe care am citit-o vreodata. Cei care mor zilnic de cancer, in accidente , de boli incurabile sau traiesc in suferinta cum l-au hulit pe Dumnezeu? Ei pentru ce platesc? Vorbiti numai prostii. Acesti oameni au murit din cauza circumstantelor in care se aflau si puteau fi si crestini buni, ca tot asa ar fi sfarsit. Voi il huliti pe Dumnezeu, spunand ca El ar fi defapt in spatele acestor morti. Adica ce vreti sa spuneti ca Dumnezeu e un rabunator, ca vrea sa isi arate puterea fata de toti cei care ii contesta existenta? Chiar sunteti penibili. Cand o sa incetati oare cu toata ura asta? Si va mai dati mari crestini, rusine sa va fie!

    • Admin spune:

      Iti inteleg inversunarea. Viata Sfantului Apostol Pavel ma face sa cred ca si tu ai o sansa. Incearca sa citesti despre acest mare sfant. S-ar putea, ca in viitor, sa iti aprob altfel de comentarii si sa te afli si tu printre cei huliti.

      • anca spune:

        adminul face pe dumnezeu.nu „huliti” site ul,veti avea parte de o moarte pe pagina.corect,logic,normal.asta e crestinul,te omoara daca nu esti de acord cu el.

    • Mihai spune:

      Tu esti mai breaza acum nu vezi ca critici si judeci in stanga si in dreapta.Daca erai a lui Hristos iti vedeai intai barna din ochiul tau.

  19. o cititoare întâmplătoare spune:

    Dragilor, deși am intrat din întâmplare mai mult sau.mai puțin aici, am rămas uimită să citesc atâtea discuții pe tema iscată de Ioana, acea zisă „copilă ” de 11 ani. Eu am 2 copii slava Domnului minunați cam de vârsta ei , dar nici unul nu s-ar exprima așa deși fetita mea are 14 ani și a scris deja o carte pe net umde unde are peste 150.000 mii de cititori. Ioana are 11 ani precum și eu . Credința nu trebuie să fie pt.nimeni un motiv de ceartă sau discordie. Vă doresc la toți numai bine și liniște sufleteasca! Cu sinceritate L.R.

  20. Ralu spune:

    “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”.
    Simplu!!!! Nu Dumnezeu pedepsește și amenință, atributele Iubire, Milă, Bunătate, etc, fiind emanații eterne ale ființei Lui… dar se ignoră Legea Iubirii/Ordinii/Armoniei/Firii Naturale/etc. pe care nici Dumnezeu nu o încalcă! CĂCI CE A SEMĂNAT OMUL, ACEEA VA ȘI CULEGE… adică dacă nu te trăznește imediat aplicarea Legii, mare e Mila Lui Dumnezeu… ne-am putea autodistruge în câteva clipite, de ne-am fi făcut noi pe noi înșine. Asemenea declarații, în care sunt implicate Persoane ale Sfintei Treimi, nu arată decât o Mândrie și un Orgoliu exacerbat… și prima schimbare în Armonia Cosmosului, așa-zis Rai, a fost Mândria de a te crede dumnezeu înainte de coacere. Legile nu sunt pentru plăcerea confundată cu cea a minții omenești, proiectată pe un dumnezeu închipuit de minți de bebeluși spirituali, ci pentru protecția noastră. Dar o Lege care este ascultată de Frică, este o ghilotină de-asupra capului… Iubirea e singura care face din Legea Iubirii, unica Lege a Lui, o bucurie și o odihnă… căci odihna nu e a celor de intră în pământ, ci a acelora care au primit Adevărul. Cum Adevărul este și O PERSOANĂ, este lesne de ghicit Numele Lui , cel mai puternic din Cer și de pe Pământ!

  21. Cineva spune:

    Sunt ortodox si totusi nu inteleg ce aveti cu Ioana….daca ea vrea sa fie atee sa fie, daca nu scrie corect treaba ei si bravo ei ca invata o limba straina…..nu obligati pe nimeni sa devina ceva ce ei nu vor…parca ati fi martori ai lui Iehova sa convertiti pe toti. (Salutare!…subiect inchis din partea mea)

    • Ciprian spune:

      Deci daca cineva e ateu din punctul tau de vedere si învățătura pe care o ai tu ca ortodox nu ii spui nimic si i-l
      Lași asa sa meargă pe drumul pe care tu ești învățat de preoți si profesori de religie ortodoxa sa i-l eviti in totalitate? Chiar ti se pare normal? Daca tu ai putea sa spui unui ateu DUMNEZEU TE IUBEȘTE SI FAPTUL CA TU ESTI ÎNCĂ IN VIAȚA INSEMANA CA MAI ESTE O ȘANSA PENTRU SUFLETUL TAU, simplu nu, dar nu o faci pentru ca tu crezi ca oricine face ce vrea cu viața lui, dar doar câteva cuvinte pot Salva un suflet de ce nu le spui? De ce nu vrei sa ai cand mergi la JUDECATA DE APOI cu acel suflet si sa spui pe acesta Doamne lam adus la tine. Mulțumesc pentru înțelegere

  22. Stefan spune:

    Cum e scris in proverbe… nu e bine sa te iei la cearta cu nebunul…

    Religia nu te duce nici in iad nici in rai…. Credinta si Fapta fac aceste lucruri…..

    inainte de a va uita la paiele din ochii tuturor , mai bine analizati-va pe voi insi-si, nu mai fiti rai unii cu altii , nu mai fiti plini de mandrie ….pana la urma la asta se reduce mesajul postat…mandria ne indeamna la lucruri rele… fiecare are dreptul la opinie si drpetul sa creada ce vrea….nimieni nu obliga pe nimeni sa-L iubeasca pe Dumnezeu. inante de a incheia va rog sa nu uitati : religia nu te duce nici rai nici in iad , Credinta si Fapta fac aceste lucruri.

  23. Robert spune:

    Poate cineva sa mi-l descrie pe dumnezeu? Poate cineva sa imi descrie cum spune dumnezeu ca ar trebui sa fie un credincios? Va rog frumos sa raspundeti cat se poate de serios. 🙂

  24. Daniel spune:

    Citeste despre DUMNEZEU, te rog.
    16. Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a iudeului, apoi a grecului;
    17. deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: „Cel neprihanit va trai prin credinta.”
    18. Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor.
    19. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu.
    20. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati;
    21. fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.
    22. S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit;
    23. si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.
    24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
    25. caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.
    26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor in una care este impotriva firii;
    27. tot astfel, si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.
    28. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.
    29. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,
    30. barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti,
    31. fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila.
    32. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.

  25. Claudiu Simion spune:

    Daca am avea rabdarea sa facem intreaga noastra viata si vietile catorva urmasi o statistica, in care s-ar urmari viata fiecarui om, sub semnul teonomiei… al legitatilor morale ale lui Dumnezeu, sunt sigur ca rezultatul ar fi surprinzator! Iar sfarsitul vietii oamenilor extrem de evocator…

  26. viorela spune:

    John lenonn a murit asasinat si nu de cancer pulmonar,

  27. Alina spune:

    Buna. Am citit comentariile de mai sus si multe dintre ele mi-au plăcut,fiind alcătuite din argumente pline de sens. Înainte sa încep sa-mi insir părerea, vreau sa stiti ca respect părerea fiecăruia, toti avem extrem de multe nelămuriri cu privire la aceasta fiinta numita „Dumnezeu” si daca aceasta exista sau nu. In ziua de azi, mi se pare foarte greu sa decizi ce ar trebui sa crezi, majoritatea oamenilor lasandu-se influentati de ceea ce promovează societatea, prietenii, internetul etc. Nu trebuie sa credem tot ceea ce auzim. Este normal sa ne punem întrebări. Eu personal pot sa simt prezenta unui creator si ceea ce m-a invatat el este faptul ca iubirea,compasiunea,bunătatea si iertarea sunt atributele cheie ce duc la o viata fericita aici pe pământ. El are toate acestea intr-o cantitate infinita si este gata sa ni le ofere d,dar noi suntem mult prea preocupati sa ne certam,certuri ce duc la ura, ura ce duce la organizarea de grupulete,grupulete ce s-au format pentru a se contrazice reciproc. Nu religia te face bun, ci numai si numai faptele tale. Consider ca fiecare are o părere si nu trebuie sa fie urat pentru aceasta,dar, in aceasta părere, încearcă sa respecti la rândul tau pe celalalt si sa nu-l jignesti pentru credinta sa. Daca vrei sa-l cunosti pe acest creator, uita-te in jurul tau. Intreaga natura si in tot ce este viata pe pământ se afla si el. Trebuie doar sa VREI sa il cunosti. Uita de dorinta de a contesta orice spune religia despre EL si încearcă sa iti cladesti o relatie personala cu Dumnezeu, doar asa poti sa il cunosti cu adevărat. In concluzie, religia nu este importanta, ea creeaza doar dezacorduri, Biserica lui Dumnezeu primeste pe oricine,nu contează ce rasa sau ce religie este. Fii bun si Dumnezeu va fi bun cu tine.

  28. Daniel spune:

    Bine punctat Alina!. Legat de cele spuse mai sus. ..Sa nu se bata nimenea cu, caramida in piept crezand ca o anumită religie, ( confesiune religioasă ) poate sa-l mantuiasca. Religia doar te ajuta pe calea de credință, Spre mantuire. Credință in Dumnezeu, ( Impacarea cu Dumnezeu ), si faptele făcute in neprihanire, aduc mantuirea sufletului. Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toți! >:d<

  29. Long spune:

    Ce ma mira este ca faptul ca sunt permise comentariile negative fata de articol, de obicei religiosii nu vor nici macar sa intre in contact cu argumentele de partea cealalta. Astea fiind spuse, sa mai crezi in Yahwe in 2015 e cam stupid si cauzeaza grav sanatatii bucatii astia de planeta.

  30. Alin spune:

    Noul testament matei cap.24. Cititi si vedeti ce se intampla in zilele noastre, poate observati ceva. Pana acum tot ce s-a scris in biblie s-a implinit. Oare restu nu se va implini?

  31. nu conteazã spune:

    Pentru fiecare cuvânt spus fiecare va da socoteala in fața lui Dumnezeu…El sã aibã milã ne noi de toti !

  32. alin spune:

    Biblia te poate indeparta de păcat, dar si păcatul te poate indeparta de biblie. Ar trebui sa lasam toate adversitatiile la oparte si opriti-va in a mai face jigniri la adresa altora si studiati Cuvântul Lui Dumnezeu ca este de folos oricui care vrea sa afle adevărul.

    • Admin spune:

      Cine cunoaste adevarata istorie a crestinismului stie ca pe Hristos il gasesti doar in Biserica Ortodoxa!!!

      • lulu spune:

        Crestinii ar trebui sa fie uniti nu divizati de religie , care de fapt nu e decit o forma de inchinare .Maica Teresa a fost o crestina adevarata si a trait o viata exemplara . Poate cineva afirma ca nu a ajuns in rai pentru ca nu a fost ortodoxa ? Hai sa nu fim ipocriti . In loc sa ne laudam cu religia , mai bine sa ne concentram asupra RELATIEI cu DUMNEZEU .

  33. sandrina spune:

    pe Hristos il gasesti doar in biserica ortodoxa si acelasi lucru este valabil si pentru Buddha, Allah…ca fiecare se gaseste doar in religia pe care a fondat-o. mie mi se pare normal/explicabil ca sunt mai multe religii/credinte, asa cum sunt diferite obiceiuri alimentare, de imbracaminte, de constructie … in functie de zona unde traiesc populatiile respective. faptul ca, pe langa aspectele vietii de zi cu zi, la toate popoarele exista si o componenta spirituala a vietii, este dovada ca trairea credintei este un rezultat al existentei spiritului universal. faptul ca oamenii i-au dat un nume, Dumnezeu…cu toate variantele denumirii…asa cum au numit tot ce exista pe pamant ca sa poata comunica…nu inseamna ca Dumnezeu, ca spirit universal, exista numai in crestinism. aceasta traire spirituala „s-a manifestat” prin fondatorii de religii, oameni cu trairi spirituale de inalt nivel, in toate zonele geografice. practicarea acestei trairi: fumigatiile, apa sfintita, anafura…meditatiile, ritualurile, procesiunile…sunt prezente la toate credintele/religiile, dar in forme diferite. pentru ca s-au practicat de oameni care traiesc pe continente, sau teritorii diferite. asta nu inseamna ca vreuna este gresita. problemele au aparut cand aceste populatii au venit in contact, prin cuceriri, migratii…si invingatorul a incercat sa impuna, cu forta, credinta lui popoarelor asuprite.
    doar ca, singurul lucru in viata unui om, cel mai pretios, care ii apartine doar lui insusi si nu poate fi invins/subjugat/anihilat, este spiritul lui. totodata, este cea mai puternica componeta a fiintei umane, atunci cand este constientizata. informatia asta de nepretuit a dezvaluit-o Iisus Hristos poporului si din acest motiv preotii acelor vremuri i-au dorit moartea. un popor constient de sine insusi si de puterea lui, prin fiecare membru al sau, nu mai poate fi stapanit, exploatat, manevrat dupa interesele oricui. aspectul material/financiar a jucat si joaca un rol foarte important in felul cum functioneza administrativ o religie. fiecare din ele, veche sau noua, mare sau mica, depune eforturi, uneori agresive, sa aiba cat mai multi membri, dar ambitia asta nu are nici o legatura cu aspectul spiritual. lupta, de orice fel, dintre credinte/religii sau atei…este doar o fateta trista si nefericita a luptei noastre zilnice sub aspect material. toate excesele in numele religiei nu au nici o legatura cu trairea noastra spirituala, cu Dumnezeu ca spirit universal.
    exista un moment cand simti/traiesti/constientizezi spiritul fiintei tale. e ca un fior, o sclipire, o luminare interioara, dupa care intelegi ce este spiritul care exista in fiinta ta. este ceea ce ne face sa dorim sa fim respectati, sa luptam pentru libertatea noastra, adica sa fim liberi. ori libertate fara libertatea spiritului nu exista. paradoxul este ca putem avea spiritul liber chiar daca suntem incatusati si nimic nu ni-l poate subjuga. asta demonstreaza, cred eu, ca farama din spiritul universal, oricum il denumim, ce anima fiinta noastra umana, nu are nici o legatura cu inregimentarea noastra intr-o anumita credinta, religie, secta sau ca ateu, sau liber de orice forma de a-ti manifesta spiritul…ci are legatura cu locul in care ne-am nascut.
    restul e desertaciune, e ceea ce ne dezbina.

  34. Richard Dawkins spune:

    Richard Dawkins, unul dintre cei mai vehementi critici ai religiei, e bine mersi si e pensionat. Dar dupa cum ne-am obisnuit, cei care vor sa creada, aleg exemplele favorabile, si le ignora pe cele care nu aproba credinta lor. In realitate nu este nici o regula, iar pe John Lennon nu l-a omorat Dumnezeu, ci un om nebun, la fel ca si pe Kennedy. Credinta nu trebuie neaparat sa fie ceva absurd, insa idei de genul asta din articolul de mai sus pot fi imediat demonstrate ca false de catre oricine care accepta realitatea obiectiva. Nu trebuie nici sa fi destept nici educat, ci pur si simplu sa accepti sa vezi realitatea.

  35. Cris spune:

    Deci, sa luam ca exemplu cazul lui Lennon, din ceea ce ati explicat reies 2 teorii:
    1)Dumnezeu a trimis un om sa-l impuste pe Lennon;
    2)Un fanatic religios l-a omorat pe Lennon din cauza celor spuse;
    Si ar mai fi si o a treia teorie, adusa de mine, prin care cel care l-a impuscat, nu avea motive religioase, nu stiu mai nimic de cum s-a intamplat crima insa ceea ce am spus mai sus este exact ceea ce mi-a trecut prin minte citind articolul.
    Inteleg ca indemnul vostru este, intr-o forma clara, neascunsa dupa cuvinte pompoase, acesta: Credeti in Dumnezeu si aveti frica de El si nu care cumva sa luati in deradere religia crestina ca altfel veti fi ucisi.
    Am scris cu litere mari Dumnezeu si El deoarece stiu ca forma de respect fata de religia voastra, nu multi isi respecta convingerile unul altuia si din chestia asta ies foarte multe certuri, majoritatea online, vinovati fiind atat ateii cat si credinciosii care nu stiu sa-si masoare cuvintele si adresandu-si injurii unii la adresa celorlalti.

  36. ion spune:

    Miluiestene Dumnezeule dupa mare mila TA si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegile noastre inimi curate zideste in trupurile noastre calatoare sa Te putem mari si lauda in veci Amin Iartane Doamne sfinte pe noi pacatosii si nevrednicii robii Tai in veci

  37. rares spune:

    john lennon intradevar am murit din cauza ca a spus ca formatia Beatles sunt mai celebrii decat Dumnezeu dar a fost impuscat de un fanatic religios in ziua in care a facut declaratia…daca spunea ca sunt mai celebrii decat Allah era aruncat in aer …a cam calcat pe bec cu declaratia aia…mai bine tacea poate ascultam acum muzica mai de calitate la radio

  38. alex spune:

    Mai, Rares, Lennon a fost ucis de un admirator fanatic, dar ateu, pentru ca ii refuzase candva cererea de a-i da un autograf. Pe acel imbecil cu arma, il chema Mark Chapman. El a vrut sa ramana in istorie ca „ucigasul lui Lennon”. Si a ramas…

  39. Georgiana spune:

    Toata stima, dar oamenii vin la Hristos din dragoste si din convingere. Spre surprinderea noastra, unii au parte chiar de o moarte ciudata: Sfantul Ioan de la Prislop „și-a petrecut restul zilelor în aspre nevoințe și tot aici și-a aflat și sfârșitul. Potrivit tradiției locale, pe când cuviosul își săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători, care neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră drept o fiară a pădurii.” http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_de_la_Prislop

  40. Nyk spune:

    Nimic fără Dumnezeu

  41. Felcitari ptr qacest material!
    Concluzia: Nimic fără Dumnezeu

  42. Un poet spune:

    Bunã ! frumos praf ati ridicat prin exprimarea opiniilor , exista „copila” de 11 anisori care alege sa creada in Internet si natura , exista tipa trecuta de 30 care categoriseste in „indãciti” si „credinciosi” , exista tipul care vrea ca toate astea sa fie doar o polemica inutila si lipsita de sens , ma rog si asa mai departe ! Acum eu cred ca exista persoane cu o constiinta profunda si un sens de apartenenta foarte elevat , asta te face sa fii credincios , traditionalist , nationalist , patriot , familist , „cu frica de Dumnezeu”. Din pct. meu de vedere , vad religia ca pe o cacealma intentionata , asta pentru ca multi de prea multe ori s-a folosit de religie , pentru a ucide , pentru a sterge si a tine ascunse fapte oribile , religia a spulberat popoare si civilizatii , religia inghite bani si multinationale vin sustinute si intr-un fel oribil ajutate financiar de catre sediul principal al Vaticanului , care apropo este cel mai bogat stat in stat de pe Glob , cu un patrimoniu elevat , religia a varsta sange de-a lungul secolelor , religia a inchis minti si a fortat milioane de oameni sa creada fara sa cerceteze . E urat dar se spune ca Iisus s-a nascut , a trait si a murit pe pamant musulman , eii bine sintem in 2016 si conflinctele religioase si asa spuse „de apartenenta” continua si-s mai vii ca niciodata , musulmanii invadeaza Europa , pentru o viata mai buna , altii ucid suflete curate sau mai putin curate , in numele dumnezeului lor , pe pamanturile lor e razboi dintotdeauna , eii bine daca ar exista intr-adevar un Dumnezeu , el ar fi primul care ar vrea ca toate prostiile astea sa se termine si sa se sfarseasca goana dupa izbavire.. Personal cred ca multe persoane se folosesc de Imaginea si Numele unui „fantomatic” Dumnezeu atotputernic , pentru a te tine sub control , pentru a reduce faptele rele si lipsite de logica , asa ca spun Religia este 1 medicament pentru suflet , aduna toate negativitatile si le transforma-n sperantza , aduce „buna-stare” bolnavilor , cel putin spirituala si educa generatii , cu spalare de creier si mentalitate de turma , sa fie mai buni , sa fie umani si sa ajute urmatorul . Deci religia nu este neaparat ceva rau , sau bun , este 1 cult transmis prin timp , de milenii , in zilele noastre , doar ca natura omului e ciudata si prãdãtoare asa ca exista si tipul ala de persoane care se foloseste de religie pentru a supune , pentru a musamaliza , pentru a obtine bogatii si control … „bomba atomica ucide doar o data , religia ucide pe pamant si-n viata de dupã”. Asa ca fiecare credeti in ce vreti ,dar deschideti ochii si lasati libertatea cuvantului , fiecare crede in ce vrea la el acasa , in comunitate se apara binele comun.Dumnezeu , nu e tipul ala de prin tablouri cu abdomenu’ perfect ,Dumnezeu e omul cu constiinta impacata , Dumnezeu sintem noi toti , Dumnezeu esti tu atunci cand decizi ca printr-o mica actiune sa ajuti , sa salvezi , sa-ti deschizi inima si mintea ! Cu stima …

  43. AELEDEN spune:

    Nu poate fi vorba de libertate în credinţă, adică să creadă fiecare în ce vrea. Asta ar însemna haos şi dezordine, ceea ce se vede în lumea de azi. Cu toţii trebuie să credem în Adevăr, şi cum toate lucrurile au o cauză unică (infinit de subtilă), care stă la baza lumii perceptibile, atunci şi Adevărul este unic şi el se numeşte Dumnezeul acestui univers.
    În imensitatea înţelepciunii Sale Dumnezeu chiar a prevăzut aceste momente de cumpănă ale lumii omeneşti, când mulţi se vor îndoi de faptul că lumea este o Creaţie şi de aceea El şi-a semnat (într-un mod inteligent, chiar ştiinţific) toate creaţiile Sale. Mai exact, El a implementat în măsurile planetelor, sateliţilor şi chiar în măsurile Soarelui nişte numere sacre (constante fundamentale ale materiei sau constante matematice). Prezenţa acestor SEMNE (peceţi) inteligente în măsurile unor astre este dovada că ele nu s-au format în virtutea hazardului, ci o Inteligenţă dotată cu voinţă proprie le-a implementat. Şi prezenţa lor la o stea, cum este Soarele, exclude posibilitatea ca acea Inteligenţă să fie asemănătoare fizic oamenilor, căci refuz să cred că nişte oameni pot fabrica o stea şi îi pot alege măsuri preferenţiale. Chiar Issac Newton spunea că sistemul solar nu putea să fie făcut decât de către o „fiinţă preaînţeleaptă”. Şi el avea dreptate.

    Pentru a avea siguranţa încifrărilor şi a nu fi interpretate drept coincidenţe numerice, unele numere sacre sunt repetate obsesiv la mai multe astre, ceea ce arată că acel făuritor discret a „gândit” întreg proiectul sistemului solar în mod unitar. Astfel, spre exemplu, în măsurile Soarelui apare încifrată o constantă specifică Galaxiei, iar raza sa este un raport bine determinat din raza nucleului galactic. E posibil ca toate stelele Galaxiei să aibă aceste „semnături” divine şi de aceea Iov Îl numea pe Dumnezeu „Cel ce îşi pune pecetea peste stele”. Deocamdată eu pot argumenta doar semnele înscrise în sistemul solar.

    Misterul se adânceşte, căci Piramida-Keops conţine în măsurile sale toate semnele (peceţile) din sistemul solar. Unele dintre ele există încifrate şi în Sanctuarul-Calendar dacic de la Sarmisegetuza, care a fost proiectat cu aceleaşi etaloane ca şi Marea Piramidă. Deci cei din vechime ştiau despre peceţile lui Dumnezeu înscrise în Creaţia sa şi idolatrizau aceste Semne. Aşa se înţelege de ce Isaia (profetul) afirma că Piramida este „un stâlp de aducere aminte pentru Domnul” [Isaia, 19/19]. Egiptenii chiar numesc Marea Piramidă ca fiind „stâlpul lui Enoh”. Şi singurul care vorbeşte despre o „ştiinţă a Semnelor” a fost Enoh (al şaptelea patriarh al omenirii, după Adam şi străbunic al lui Noe).

    Despre aceste semne din astre a vorbit şi Iisus. El a spus că puţin timp înainte de A Doua Sa Venire pe Pământ „vor fi semne în lună, în stele şi în soare…” [Luca, 21/25].

    Vedeţi voi ateilor, cum totul poate fi înţeles unitar? Noi toţi, cei de azi, avem norocul să trăim vremea unor mari revelaţii. Şi toate duc spre Dumnezeu. Chiar şi ştiinţa va ajuta la întărirea credinţei. Şi în acest război ideologic cu necredinţa România va avea rolul ei. Părintele Arsenie a profeţit şi el despre acestea arătând că „în scurt timp atenţia lumii se va îndrepta asupra tării noastre datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi datorită SEMNELOR specifice, care vor depăşi cu mult cunoaşterea materialistă despre lume”.

    Deci Dumnezeu ne mai dă la toţi o şansă de îndreptare şi întoarcere la credinţă şi oferă posibilitatea ca prin ştiinţă să fie preluate semnele (peceţile) puse de El asupra Creaţiei sale. Deschideţi-vă mintea spre a înţelege. Va fi ultima ocazie de a vă salva! Căci într-un univers, forţele care luptă împotriva Creaţiei şi a Creatorului ei, nu fac altceva decât să ajute haosul să se extindă. Asemenea fiinţe lipsite de credinţă şi de respect pentru Dumnezeu, în numele unei libertăţi iluzorii, care naşte imoralitatea şi depravarea, vor transforma paradisul terestru în infern. De aceea va veni Iisus pentru ai salva pe cei Aleşi (pecetluiţi). Şi toate acestea sunt purul Adevăr.

  44. Sappho spune:

    Pana si titlul suna NEcrestin. Datele si informatiile poate or fi juste ,dar nu inseamna ca e pronia divina. Dragostea nu numai ca este un atribut al Domnului ,dar insasi Domnul este Dragoste , ori cum crezi ca Dumnezeu s-ar ,,razbuna” pe oameni in asa moduri crunte ?! de vreme ce Iisus prin parabola fiului risipitor ne spune clar ca e cale de intoarcere de la ,,moarte” (cu sensul de traire in pacat) la Viata( intru duh Sfant) .Deci e cu putinta pentru orice om ( caci nimeni nu-i scutit de pacat , pana si monahii au sufletul impovarat de vicii) sa se indrepte , pentru ca Domnul nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu. DENATURATI ESENTA CRESTINISMULUI si ii smintiti si pe ceilalti prin astfel de articole , nici nu ma mir de ce ne numesc necivilizati ,salbatici si ,,cretini” in loc de ,,crestini” cu asemenea aberatii .

  45. Stefan spune:

    Buna. Ce mai faci Ioana? Ce ai mai citit? au trecut 3 ani. cum te simti? cum merge proiectul vostru?

  46. ana spune:

    Un detaliu picant -- John Lennon a fost impuscat in fata cladirii in care s-a filmat Rosemary’s Baby, un film despre copilul lui Satana.

  47. Mihail spune:

    Polemica asta nu o sa se termine niciodata. Sunt crestin ortodox practicant, dar ma uimeste fanatismul si mintea limitata pe care o au unii frati de ai mei. Si va spun asa. Sunt multi care l-au hulit pe Domnul si au trait 100 de ani si sunt sfinti care l-au aparat pe Donmul si au murit martirizati la o varsta frageda. Atorul acestui articol nu face altceva decat sa JUDECE.

  48. Aka spune:

    Ioana eu cred ca esti un pic frustrată!

  49. mishi55 spune:

    Nu Dumnezeu i-a pedepsit pe aceia, ci singuri s-au pedepsit, singuri au ales. Dumnezeu atât de mult ne iubeşte, încât ne lasă libertatea de a alege: să fim cu El sau nu. Propriile noastre alegeri sunt cele care, uneori, duc la moarte. Atunci când, orbiţi de mândrie, neştiinţă, ură, iubire de sine, nu vrem să înţelegem, e mai simplu să aruncăm vina pe Dumnezeu, Care nu vrea să asculte El de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *