Despre nervozitatea la copii și adolescenți – Dr. Dmitri Avdeev

Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev

Nervozitatea la copii și adolescenți, Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev. Editura Sophia, 2008

În antropologia crestina, integritatea personalitatii este vazuta în unitatea manifestarilor duhovnicesti, sufletesti si trupesti si la aceasta unitate se ajunge doar cu conditia înrâuririi precumpanitoare a sferei duhului. Orice boala are în primul rând o natura duhovniceasca si de-abia apoi psihofiziologica. Abordarea duhovniceasca a bolnavului nu submineaza perspectiva medico-biologica, ci îmbogateste, completeaza si desavârseste conceptia despre personalitate.

Nervozitatea la copii și adolescențiBiserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii omenesti. Distingând în structura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc, Sfintii Parinti deosebeau bolile dezvoltate „din fire” de cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care îl înrobesc pe om. Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atât considerarea tuturor bolilor psihice drept manifestari ale îndracirii, ceea ce atrage dupa sine savârsirea fara temei a rânduielii exorcismului, cât si tentativa de tratare a oricaror tulburari spirituale exclusiv prin metode clinice…

Experienta medicala arata ca, din pacate, copiii sanatosi si armonios dezvoltati sunt tot mai putini pe zi ce trece si, dimpotriva, creste numarul copiilor care sunt aduti la consult din cauza nervozitatii, a tulburarilor de somn, a surmenajului nervos etc.

Ne vom stradui in aceasta lucrare nu numai sa atingem cateva componente medicale si psihologice ale acestei probleme, ci vom vorbi si despre cauzele duhovnicesti ale nervozitatii la copii.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/CdHc71 ]

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *