VIDEO: Imagini tulburătoare. Un maidanez a cărat în gură un nou-născut pentru a-l salva

caine-nou-nascut

Un incident incredibil a avut loc în S-E Peninsulei Arabiei, în Oman acolo unde un maidanez a găsit un copil nou-născut şi l-a cărat prin deşert pentru a-l salva.

Politistii au iniţiat o investigaţie pe marginea acestui caz care s-a raspandit foarte repede pe site-urile de socializare, socand o lume intreaga.

Conform descopera.ro, bărbatul, care a surprins câinele, a alergat spre el cu ideea de a salva copilul, crezând că animalul voia să-l manânce. În cazul în care acest lucru ar fi fost adevărat, câinele ar fi luptat pentru “pradă”. Pe măsură ce oamenii s-au adunat în jurul lui, câinele a stat cuminte alături, fără a încerca să se opună când copilul a fost luat.

Incientul s-a întâmplat chiar în apropierea unui spital, astfel copilul a fost dus la camera de gardă, iar medicii au fost uimiţi când au descoperit că micuţul nu a avut nici măcar o rană pe corp chiar dacă câinele a trebuit să-l ţină, cumva, în gura.

Autorităţile din Oman au iniţiat o anchetă pentru a identifica cirumstanţele incidentului. Poliţia a verificat înregistrările de la toate spitalele, în urma suspiciunilor că maidanezzul ar fi putut fura un copil dintr-o secţie de maternitate, dar la nici-o mamă nu i-a lipsit copilul.

 

Sursa: infoalert.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *