Duminica şi în Sărbătorile cu Cruce Roşie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă

calugaite-monahii-biserica-lumanari

Cunoaştem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a dat oamenilor, între alte porunci şi pe aceea a muncii şi a odihnei, după cuvântul care spune: „Lucrează şase zile…, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeul tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru (Ieşire 20, 9-10). Aşadar le-a spus să lucreze şase zile şi în a şaptea să se odihnească.

Cu atât mai mult, în creştinism există aceste zile de odihnă: Duminica şi Sărbătorile însemnate cu Cruce roşie din calendar. Când se respectă aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic şi mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucrează la câmp, alţii îşi fac casă, alte gospodine îşi fac curăţenie, îşi spală etc. Aceste păcate, o dată făcute, iarăşi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, bătăi, despărţiri etc., fără ca oamenii respectivi să-şi dea seama de ce şi de unde vin. Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât şi peste copiii lor.

Duminica şi în Sărbătorile cu Cruce Roşie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbaţii, nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărţi duhovniceşti, să ne rugăm etc.

Arhimandrit Ioachim Pârvulescu

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *