Există o biserică în România, aşa cum nicăieri în lume nu se găseşte, unde sfinţii sunt trişti, îndoliați

Este singurul loc din lume unde se poate vedea asa ceva, iar pana de curand nu multa lumea stia despre semnificatia lor.

Pe zidăria interioară a bisericii din Ipotești, aşa cum nicăieri în lume nu se găseşte, sunt sfinţi trişti cu aureole negre. Toată biserica este dominată de aceşti îngeri şi mucenici negri.

„Este o pictură unicat în lume. Nicăieri sfinţii nu au aureolele negre”, a explicat specialistul Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu din Botoşani, citat de Adevarul.ro.

De ce sfinţii au aureole negre? De ce au veşminte cernite şi nu îmbrăcate în aur, ca pretutideni unde avem de-a face cu pictură bisericească ortodoxă?

„Sfinţii poartă doliu pentru Eminescu. Aşa au fost concepuţi. Aici, la Ipoteşti, după moartea poetului, până şi mucenicii şi tot cosmosul întruchipat aici poartă doliu, pentru destinul tragic al lui Eminescu”, spune eminescologul Valentin Coşereanu, cercetător la Memorialul Ipoteşti.

Printre sfinţii cerniţi, pe un perete lateral, privind la altar, se află imaginea unui tânăr de 20 de ani îmbrăcat şi el în negru. Este chiar poetul Mihai Eminescu, cred specialistii.

Sursa articol și sursa foto: Adevarul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *