O tânără salvată miraculos de la Colectiv: Sunt atee, dar atunci am rostit prima oară numele lui Dumnezeu, cerându-i să mă salvezi și m-a salvat

corina_ionita

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze, scrie activenews.ro citat de ampress.ro.

„Mi-a luat întâi părul foc, apoi spatele și mâna. Am simțit cum efectiv telefonul mi se topește în mână. În momentul în care focul m-a cuprins, am fost sigură că voi muri. Eram prinsă la mijloc, nu aveam scăpare. Eram sigură că voi muri.. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnnezeu și i-am cerut ceva: i-am cerut să mă salveze. Și m-a salvat!”, spune tânăra care, odată cu infernul prin care a trecut în ziua de 30 octombrie, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.

„De atunci, îi vorbesc lui Dumnezeu. Nu știu dacă mă aude, dar mie îmi face bine. Cu siguranță m-a trimis acolo ca să învăț o lecție și cu siguranță m-a salvat pentru că mai am ceva de făcut aici!”, a mărturisit Corina la Observator.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. sanda spune:

    Ma bucur mult Corinaca D-zeu ti-a dat sansa sa te trezesti.Doamne ,mare esti Tu si minunate sunt lucrurile tale.Amin si sarbatori cu drag.

  2. loredana spune:

    Existenta noastra , dovedeste existenta lui Dumnezeu, dar ca sa poti intelege , trebuie sa ai o traire in iubire fata de aproapele , sa daruiesti , sa nu judeci , sa citesti mult si carti de calitate , care pot satisface dorinta de al cunoaste pe Dumnezeu ( Faptele apostolilor , Vietile Sfintilor si multe altele ) . Nu este usor sa ai o asemenea traire , dar nici imposibil …asa ca , de ce sa judecam , inainte de a incerca sa traim intru Hristos .

  3. Dobroghii Georgiana Cristiana spune:

    Mulți atei se vor converti și se vor mântui. Din păcate, destui „creștini” se vor „converti” pentru că au râs de atei și i-au judecat. O să avem mari surprize la a doua Venire a lui Hristos când o să vedem câți oameni judecați de societate se vor mântui. Părintele Serafim Rose vorbea despre așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *