Postul nu este o simplă dietă – rolul său în viața creștinilor

foto: cuvantul-ortodox.ro

Oricine are în casă un calendar creștin-ortodox și ține rânduielile de peste an știe atunci când este perioadă de post. Miercurea și vinerea sunt zile de post ce se țin toată perioada anului (mai puțin atunci când este notat în calendar Harți). Postul nu este o simplă dietă, înfrânarea de la mâncăruri de dulce, de proveniență animală, ci presupune mult mai mult. A posti nu reprezintă doar evitarea mâncărurilor ce conțin carne, lactate ori ouă, ci include și faptele bune pe care noi suntem datori să le facem și de asemenea și rugăciunile pe care le săvârșim. Postul înseamnă înfrânarea de la anumite mâncăruri, băuturi, abstinență sexuală chiar, pe o perioadă mai îndelungată ori mai scurtă. De asemenea, postul este însoțit de reținerea de la gânduri, pofte, fapte rele, așadar pe lângă postul trupesc, postul sufletesc este esențial.

Când ținem post?

Miercurile și vinerile de peste an, așa cum spuneam, sunt prilej de postire. Excepție dac miercurile și vinerile cu dezlegare, așa numitele harți, și anume miercurea și vinerea din săptămâna luminată; miercurea și vinerea din săptămâna de după Rusalii; miercurile și vinerile dintre Nașterea Domnului și Botezul Domnului; miercurea și vinerea din săptămâna Vameșului și Fariseului; miercurea și vinerea din săptămâna brânzei, în care se dezleagă la lapte, brânză și ouă. De asemenea, se mai țin posturi de o zi de peste an (5 ianuarie, 29 august și 14 septembrie). Posturile de mai multe zile din decursul anului sunt – Postul Paștilor, de 40 de zile, postul Sf. Apostoli Petru și Pavel, postul Adormirii Maicii Domnului 1-15 august) și postul Nașterii Domnului (15 noiembrie-25 decembrie).

De ce ținem post?

Postim pentru a fi mai buni, pentru a ne ierta vrășmașii, pentru a ni se ierta păcatele. Postul însoțit de spovedanie și împărtășanie este cea mai bună hrană a sufletului oricărui creștin. Postul este de origine divină și are un înalt sens religios. Când postim, îl cinstim pe Dumnezeu și Îi aducem o jertfă benevolă, o renunțare de bună-voie la ceva ce nu ne-a fost oprit, din dragoste pentru Dumnezeu. De asemenea, postul poate fi privit și ca o cură de detoxifiere a organismului și ca un exercițiu de înfrânare a poftelor și a patimilor, un mod de a ne întări voința și de a practica virtutea creștină, postul este forma supremă de pocăință.

Cine nu ține post?

În mod normal, cu toții ar trebui să ținem post, cu câteva excepții, și anume copiii de până la 7 ani și credincioșii ce sunt cuprinși de suferințe trupești, ce au prescripție de la medic și care sunt gravi bolnavi. În rest, nu avem nicio scuză pentru a nu ține post. Mulți se feresc să țină post, invocând varii motive, precum lipsa proteinelor și a calciului precum și a altor nutrienți din dieta lor zilnică, senzația de foame care este mult mai pregnantă decât de obicei și faptul că religia nu este punctul lor forte. Însă postul aduce numeroase beneficii atât trupului cât și sufletului, psihicului, și din punct de vedere afectiv și emoțional.

Ce mâncăm în post?

Atât medicii cât și preoții ne recomandă ca pe perioada postului să avem o gamă cât mai variată de alimente, de la fructe, legume, preparate din soia, pește (atunci când este dezlegare), făinoase, cereale, etc. Spre exemplu, necesarul zilnic de calciu ni-l putem lua din alimente precum lapte de soia și produse de soia, suc de portocale, legume verzi precum broccoli, spanac, varză, peștele, ciupercile, brânza de soia, etc. în vreme ce proteinele le putem lua din sparanghel, anghinare, spanac, cartofi, varză de Bruxelles, roșii, broccoli. Așadar, avem o gamă foarte variată de alimente pe care le putem consuma în post. Putem mânca salate de crudități, legume fierte, la cuptor, tocănițe, orez, paste făinoase, produse din soia, putem bea sucuri naturale pentru un aport de vitamine, supe de legume, și lista poate continua.

Viciile și postul

Persoanele ce au anumite vicii la care cu greu pot renunța (fumatul, consumul de alcool, de droguri), în perioada Postului este bine să reducă semnificativ cantitatea de astfel de produse consumate, până la minimum. În perioada postului consumul de alcool este interzis, precum și cel de tutun. De asemenea, în perioada postului, renunțarea la consumul excesiv de carne este benefică pentru organism, iar abstinența sexuală nu afectează organismul, cu condiția ca aceasta să nu se întindă pe o perioadă mai lungă de opt săptămâni.

sursa: midoris.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *