Să ne facem cruce fără rușine! “Să nu ne ruşinăm a mărturisi pe Cel răstignit“

Trecem zilnic în drumul nostru măcar pe lîngă o biserică. Dacă suntem grăbiţi şi nu putem intra să ne închinăm, ori dacă ne aflăm într-un mijloc de transport, ne facem doar semnul crucii şi trecem mai departe. Privirile sau chiar cuvintele unora din jurul nostru ne pot face să ne simţim inconfortabil în această situaţie. Nu trebuie să uităm însă că, făcînd semnul crucii, ne mărturisim credinţa şi suntem mai aproape de Dumnezeu.

Toate rînduielile liturgice şi toate rugăciunile încep şi se termină în biserica ortodoxă cu semnul crucii. Despre acest gest, Sfîntul Chiril din Ierusalim spunea: “Să nu ne ruşinăm a mărturisi pe Cel răstignit“.

Cînd ducem degetele mîinii drepte la frunte, trebuie să ştim că, prin aceasta, noi îl rugăm pe Dumnezeu să lumineze mintea şi cugetarea noastră, făgăduindu-ne să cugetăm pururea la El. Cînd de la frunte pogorîm mîna la buric, prin aceasta arătăm că suntem gata să iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră. Iar cînd atingem umerii, închinăm lui Dumnezeu toate puterile noastre sufleteşti şi trupeşti şi-L rugăm să ne dea putere şi dorinţă de a-L sluji şi a-I plăcea Lui. Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte de tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi şi, totodată, de tot ceea ce noi înşine trebuie să facem pentru El.

Cînd intervine, însă, o stare de nelămurire sau de jenă, este bine să ascultăm de cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur: el spunea că a nu face semnul Sfintei Cruci corect şi cum se cuvine este “osteneală în deşert, căci numai dracii se bucură de îngîmfarea aceea”. Astfel, potrivit celor lăsate de la Sfinţii Părinţi, şi nu numai, sunt trei situaţii clare în care nu trebuie să folosim semnul crucii: pentru a convinge de adevărul unei afirmaţii neimportante; pentru a cîştiga binecuvîntarea lui Dumnezeu pentru un lucru rău; pentru a întări rugăciunea sau pentru lucruri de nimic, care nu aduc un folos duhovnicesc, ci numai cîştig lumesc, cum ar fi jocurile de noroc. Sau, cum spunea fostul mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală: “Un ortodox îşi afirmă identitatea făcîndu-şi semnul crucii“.

Cînd este bine să ne facem cruce

Credinciosul este sfătuit să recurgă la acest gest atunci cînd trece prin faţa unei biserici, cînd aude clopotele, cînd trece pe lîngă un cortegiu funerar, cînd tună şi fulgeră, cînd plouă cu grindină, cînd îl prinde bezna undeva şi e gata să se rătăcească, cînd îi spune cineva o veste care îl zguduie, cînd i se vorbeşte de nenorocirea cuiva, cînd se aşază la masă, cînd se scoală de la masă, cînd începe lucrul, cînd pleacă într-o călătorie. De ce ar face toate astea? Foarte simplu. Cînd trece pe lîngă o biserică, credinciosul se închină ca să dea mărturie de credinţă. Îşi afirmă credinţa. Deşi acest lucru nu e scris în vreo rînduială, omul cu credinţă face asta deoarece e normal să îţi faci cruce atunci cînd treci pe lîngă locul în care ştii că “locuieşte” Dumnezeu.

Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creştinească foarte veche, chiar din timpul Sfinţilor Apostoli. “La fiecare pas şi la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci“ (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99). De asemenea, crucea nu lipseşte niciodată de pe vîrful turlelor bisericilor şi al clopotniţelor, iar în cimitire, cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele şi odăjdiile sfinţite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci, multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărţile bisericeşti sunt pline de cîntări în cinstea Sfintei Cruci.

Ce ne învaţă Sfinţii Părinţi despre semnul crucii

Crucea ocroteşte de relele trupeşti. Semnul crucii a cruţat de nimicire pe cei întîi născuţi ai Israelului, fiindcă semnul făcut pe stîlpii şi pe pragurile uşilor, pe lîngă care îngerul morţii a trecut fără să bată, închipuia semnul crucii. Acesta era semnul care vindeca pe cei muşcaţi de şerpi, fiindcă şarpele de aramă ridicat în pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitîndu-se la el, preînchipuia semnul Sfintei Cruci.

Crucea alungă diavolii. Precum cîinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi dracul fuge de crucea care îi aminteşte că prin ea a fost biruit. “Crucea, zice Sfîntul Ioan Damaschin, este pavăza, arma şi semnul de biruinţă împotriva diavolului“, iar Biserica noastră cîntă: “Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, necutezînd a căuta spre puterea ei“. Semnul Sfintei Cruci ocroteşte de uneltirile necuratului. În anul 312, împăratul Constantin cel Mare a văzut pe cer o cruce luminoasă, pe care era scris: “În acest semn vei învinge!“. Atunci el, punînd acest semn pe steagurile şi armatele castei sale, a ieşit biruitor din lupta cu Maxenţiu. “Nici un duh necurat nu va îndrăzni să se apropie de voi, văzînd pe faţa voastră armele care l-au doborît, această sabie sclipitoare a cărei lovitură de moarte au primit-o“ (Sf. Ioan Gură de Aur). Mulţi sfinţi obişnuiau să alunge gîndurile rele din cugetul lor făcînd numaidecît semnul crucii.

sursa:  luminaortodoxiei.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *