Vestimentaţia femeilor creştine şi nu numai. ”Prima grijă a lui Dumnezeu a fost să îmbrace oamenii”

„Fiecare creştin ortodox are datoria de a-şi cunoaşte cât mai bine credinţa şi de a se feri de păcat, pentru a dobândi mântuirea.

Din nefericire, mulţi creştini nu cunosc ce este păcat, ca să se păzească să nu păcătuiască. Un păcat care este foarte uşor de făcut, în special de femei, este şi acesta, că femeile poartă haine bărbăteşti. Sigur că unii cititori şi în special femeile, se vor mira când vor afla că e păcat că se îmbracă bărbăteşte.

Chiar din primele capitole ale Vechiului Testament, Dumnezeu le-a făcut primilor oameni îmbrăcăminte de piele, după ce-au greşit: Apoi, a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui, îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat (Facere 3,21).

Deci, prima grijă a lui Dumnezeu a fost să îmbrace oamenii. Nu se precizează cum să fie îmbrăcaţi bărbatul şi femeia. Aceasta se va găsi consemnat mai târziu în Deuteronom: Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face acestea este urâciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 22,5).

Canonul 62 al Sinodului al VI-lea a hotărât ca nici un bărbat să nu îmbrace haină femeiască, nici femeile să nu îmbrace cele cuvenite bărbaţilor… Deci cei ce în viitor vor încerca să facă ceva din cele menţionate mai sus, aceştia, de vor fi clerici, să se caterisească, iar de vor fi laici, să se afurisească (Pidalion – Bucureşti, 1933, pag. 266).

Canonul este destul de grav pentru că se merge până la caterisire şi afurisire, iar în practică, vedem că majoritatea femeilor tinere sunt îmbrăcate bărbăteşte.

Aş dori să precizez că acest obicei nu s-a introdus la noi decât după cel de-al doilea război mondial. Dacă ar fi încercat o femeie să se îmbrace bărbăteşte înainte de cel de-al doilea război mondial, acea persoană ar fi fost detestată public. Astăzi vedem că nu mai este ceva curios, ci este la modă ca femeile să se îmbrace bărbăteşte.

 

Faptul că aceasta constituie un păcat, datoria noastră este de a arăta adevărul şi totodată a recomanda tuturor a se feri, urmând pe cât posibil învăţăturii Mântuitorului Hristos, care zice: „Dacă n-aş fi venit şi nu v-aş fi spus, păcat n-aţi avea…” (Ioan 15,22).

Ceea ce este şi mai rău este că unele femei vin şi la biserică îmbrăcate bărbăteşte şi nu numai atât, ci şi când se mărturisesc şi se împărtăşesc. Sigur, cele mai multe dintre ele fac aceasta din neştiinţă, dar tot păcat este, chiar dacă-i canonisit mai uşor. Spre lauda unor credincioase, sunt biserici unde femeile nu îndrăznesc să intre descoperite şi, cu atât mai mult, îmbrăcate bărbăteşte.”

de P.S. Gherasim Putneanul (+2004) – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

sursa: candela-aprinsa.blogspot.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *