Mai bine mănânci pâine uscată, dar cu dragoste, decât bunătăți, dar cu vrajbă

Cel care iubește pe aproapele său în lumină petrece. Căci Dumnezeu dragoste este, iar frică nu este în dragoste. Drept aceea, de voieşte cineva să se mântuiască, fără de osteneală dragoste să aibă spre toţi. Dragostea nu face rău aproapelui. Mai bine este a mânca pâine uscată, dar cu dragoste, decât viţel gras, dar cu vrajbă!

Smeriţi-vă fraţilor, şi iubiţi-vă unul pe altul, şi Dumnezeul păcii şi al dragostei va fi cu voi! Că nu este nimic mai bun decât sunt pacea şi dragostea. Că prin acestea se strică războiul şi toată răutatea.

Fiţi unul faţă de altul milostivi şi buni, precum a zis Hristos: „Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 12, 26). Şi iarăşi a zis: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Şi ce este mai fericit decât a fi împreună cu Dumnezeu în Împărăţia aceasta a dragostei la care suntem chemaţi totdeauna de Hristos?

Pentru aceea, fraţilor, să nu faceţi răutăţi, ca să nu vă despărţiţi de Dumnezeu, Cel Ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi, şi ne-a răscumpărat cu Sângele Său. Părăsiţi-vă răutăţile voastre şi câştigaţi dragostea în toate, care este legătura deplinătăţii. Pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate. Şi mădularele sufleteşti cele putrede le tămăduieşte!

Că acela ce iubeşte pe fratele său în lumină petrece. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, iar frică nu este în dragoste. Drept aceea, de voieşte cineva să se mântuiască, fără de osteneală dragoste să aibă spre toţi; şi către cei mici şi către cei mari. Dragostea nu face rău aproapelui. Şi cei ce voiesc pacea se vor desfăta în dragoste. Mai bine este a mânca pâine uscată, dar cu dragoste, decât viţel gras, dar cu vrajbă! Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor – Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *